Angela s-a uitat la ea, cu ochii goi, în vreme ce fericirea primirii veștii se evapora rapid.
— Copilașul meu e mort, a zis ea.
VP - 120
38. marți, 10 aprilie 2012
EMMA
Aud știrea la radio. Crainica aceea cu voce distinsă, Charlotte nu-știu-cum, zice că un bebeluș dispărut a fost găsit după decenii, și îngheț. Pe un șantier din Woolwich, zice. Un bebeluș pe nume Alice Irving, zice. Luat dintr-un spital în 1970. Și mă holbez la radio. E cu totul aiurea. Bebelușul are un nume. Și o mamă.
E un fragment cu mama, care zice cât de ușurată și răvășită este. Stau în picioare în bucătărie, ascultând și plângând împreună cu doamna Irving. Sunt la fel de ușurată ca ea. Dar din motive diferite.
Nimeni n-o să-mi vină la ușă. Nicio socoteală de dat. Încă nu.
Mai târziu, când mă duc să cumpăr o jumătate de litru de lapte de la prăvălia din colț, văd titlurile din ziare și cumpăr unul cu interviul exclusiv luat mamei lui Alice Irving. Încerc să-l citesc în vreme ce merg spre casă, dar mă tot împiedic și mă izbesc de zidurile grădinilor, așa că până la urmă îl pun sub braț. Nu vreau să
arăt ca o nebună.
Acasă citesc fiecare cuvânt, zăbovind asupra amănuntelor, citind unele fragmente cu voce tare. Încă nu asimilez totul, dar simt un fel de euforie crescând în mine. Poate că totul o să fie bine.
39. Marți, 10 aprilie 2012
JUDE
A auzit știrea la radio, în vreme ce aștepta să fiarbă apa din ceainic. Asculta doar cu o ureche, în vreme ce alcătuia în minte o listă de cumpărături, dar vorbele „Alice Irving” au oprit-o când ajunsese la iaurtul natural. A dat mai tare, până ce a ajuns să-i zbiere în urechi și vecina i-a bubuit în perete.
VP - 121
40. Marți, 10 aprilie 2012
KATE
Simon, redactorul-șef, s-a oprit la biroul ei de îndată ce a ajuns, în acea dimineață.
— Ei bine, trebuie să fii mulțumită de tine, Kate, a zis, arătându-și zâmbetul fals. Un interviu grozav și cel mai citit articol online.
I-a zâmbit și ea, fericită să fie iar pe înaltul tărâm plin de soare al favorurilor redactorului-șef.
— Și tu, a zis Simon, întorcându-se spre silueta care stătea lângă cotul său.
Prima semnătură pe pagina întâi.
Joe arăta de parcă era gata să plesnească de mândrie. Kate îl menționase ca redactor colaborator la articol – numele lui în italice la sfârșitul articolului, în paginile patru și cinci –, dar cei cu funcții superioare îi săltaseră numele alături de al lui Kate, pe prima pagină. A scrâșnit din dinți când a văzut copia pentru corectură, dar a înțeles. Joe Jackson era copilul de aur al redactorului-șef.
— Bun, care e articolul de azi? a întrebat Simon. Ce zice poliția? Vreun indiciu despre cine a luat-o?
Joe arăta ca un iepure prins în lumina farurilor.
— Tocmai vorbim cu polițiștii, Simon, a zis Kate.
— Și avem încă o bucată din interviul cu Angela Irving. VIAȚA FĂRĂ ALICE, a strigat Terry din partea cealaltă a încăperii, apropiindu-se ca să se alăture conferinței de presă improvizate.
— Sună bine, a zis redactorul-șef și a plecat.
Joe s-a uitat la Kate și a zâmbit cu gura până la urechi.
— Mulțumesc că ai pus și numele meu, Kate, a zis el. N-am făcut cine știe ce.
Ea a mârâit. Apoi s-a calmat.
— Ai făcut treabă bună, Joe. Acum hai să nu ne mai gratulăm unul pe altul și să vedem ce s-a întâmplat cu pruncul Alice.
•
Inspectorul Sinclair nu era deloc încântat când l-a sunat.
— V-a sunat doamna Irving ieri, domnișoară Waters? a întrebat. Articolul dumneavoastră a fost cu totul prematur. De-abia acum am primit dosarul.
— Eu am sunat-o, domnule inspector Sinclair. Făcusem deja un articol cu ea și știam că rezultatele trebuie să vină ieri.
— I-ați cerut să mă sune?
VP - 122
— Domnule inspector Sinclair, chiar credeți că o femeie care a așteptat peste patruzeci de ani să-și găsească pruncul avea nevoie să i se spună? Angela Irving dorea cu disperare să știe.
— Da, bine. Doar că nu eram pregătit, și biroul de presă a fost luat cu asalt.
