Toni a chițăit și a început niște mișcări de jive cu mâinile.

32 Veriga slabă, emisiune-concurs TV din Marea Britanie (2000-2012).

VP - 141

47. Joi, 12 aprilie 2012

ANGELA

Nick a fost cel care le-a deschis ușa polițiștilor. S-a întors acasă ca să ia prânzul și o factură pe care o lăsase pe masa din hol. Nu venea niciodată acasă

în timpul zilei – prefera să-și ia ceva la pachet sau să mănânce un corn cu crenvurșt de la brutăria de după colț dar de la veștile despre copilașul lor își tot căuta scuze ca să vină. Angela bănuia că vrea să o supravegheze.

A plâns când ea i-a spus că au găsit-o pe Alice. A venit acasă în acea zi și a găsit-o pe Angela șezând, în casa plină de tăcere. Nici radioul, nici televizorul nu-i țineau de urât, ca de obicei. L-a privit, și el a știut.

— E ea, nu-i așa? Copilașul nostru, a zis.

A început să plângă, și părea că n-o să se mai oprească niciodată.

— N-am crezut niciodată că o s-o găsim, Angie, hohotea el. Totul părea ireal, în toți acești ani. Am început să mă întreb dacă am avut măcar un copilaș. Vreau să zic, n-am ținut-o în brațe decât o dată înainte să dispară. Am crezut că este pedeapsa mea pentru că te-am rănit. Îmi pare atât de rău, Angie. Atât de rău, pentru tot.

Ea l-a alinat. Dar se simțea zguduită profund – era prima oară că el spunea ceva atât de sincer despre ceea ce simțea pentru prima dintre fiicele lor. Sau despre vinovăția lui. Nu mai spusese niciodată așa ceva – nici măcar în cele mai întunecate zile, de la început – și se întreba dacă ea făcuse astfel încât să-i fie imposibil să se deschidă în fața ei. Furia și durerea ei mistuitoare umpleau fiecare colțișor al casei. El trebuia să fie cel puternic. Dar ce se petrecuse în capul lui în toți acești ani?

Angela a simțit că își redescoperă soțul și căsnicia care ar fi putut să fie…

L-a legănat, aducându-l în ape mai liniștite, până ce s-au potolit amândoi.

— Și acum ce urmează? a întrebat el, privind-o. Ce o să se întâmple acum?

— Polițiștii vin mâine să stea de vorbă cu noi. Vor încerca să afle cine ne-a luat pruncul, dragule.

— Cum vor face asta? După tot acest timp?

— Nu știu, Nick. Dar cel puțin știm unde este ea. Alice.

Le-au telefonat imediat copiilor, înainte să se scurgă veștile. Patrick a ascultat în tăcere, în vreme ce se auzeau cei doi copii ai săi jucându-se, aproape de ora de culcare.

VP - 142

— Doamne, mamă! Încă nu înțeleg de-a binelea, a zis, în cele din urmă. Unde a fost găsit cadavrul? Woolwich? Asta-i la depărtare de mulți kilometri. Cum a ajuns acolo?

Se concentrează pe fapte, și-a zis ea.

Louise a plâns, așa cum Angela știuse că o să facă.

— Cum te simți, mamă? Cum se simte tata? Trebuie să fiți distruși, a zis. Vin imediat la voi.

Era limpede că fiica lor îl sunase pe Patrick, pentru că a ajuns imediat după

sora lui, și a rămas, stângaci, în ușă, în vreme ce Angela și Louise se îmbrățișau și plângeau iarăși.

Când s-au oprit și toată lumea s-a așezat, Angela le-a spus din nou povestea răpirii lui Alice. Pentru prima dată în douăzeci de ani era pomenită în familie –

Nick îi spusese Angelei să nu-i mai întristeze pe copii cu ea, și ea s-a supus. Dar în seara aceea se putea vorbi despre tot. În afară de trădarea lui Nick. Ea s-a întrebat dacă Nick le va mărturisi singur. Era secretul lui, la urma urmei. Dar el n-a făcut-o. Probabil că e mai bine ca unele lucruri să rămână nespuse.

— Așadar, o să fie în ziare mâine? a întrebat Patrick. O să vină reporteri la noi acasă?

— Nu știu, Paddy, a zis Angela. Sper că nu, dar, dacă vin, nu trebuie să spui nimic. Spune-le doar să ia legătura cu poliția.

— Oh, mamă, o să fie groaznic pentru tine, a zis Louise. Vrei să vin să stau aici?

— O să fie în ordine, draga mea, a zis Nick cu hotărâre. Ne-am descurcat în toți acești ani cu pierderea lui Alice. Ne putem descurca și cu asta.

Dar a început să vină acasă la prânz, pretinzând că a uitat ceva sau că e doar în trecere. Îl iubea pentru asta.

•

Agenta de la relațiile cu familiile, o femeie cu fața plăcută, pe nume Wendy Turner, le telefona des, cu completări de ultimă oră sau întrebări, și Nick era destins când s-a dus la ușă.

— A, bună, Wendy. Ce mai faci? l-a auzit Angela spunând și a turnat supa din farfuria lui înapoi în oală. Nu te așteptam, Andy. Haideți înăuntru. Angie e în bucătărie.

Inspectorul Sinclair a intrat primul și Angela a tras un scaun pentru el, fără să

spună nimic. Agenta Turner a rămas în picioare, rezemată cu spatele de bufet.

— Vă cerem iertare că am venit neanunțați, a zis inspectorul Sinclair. Dar voiam să vă aduc pe amândoi la zi cu ancheta.

VP - 143

Avea un ton oficial, și Angela s-a așezat în fața lui, Nick rămânând în picioare, cu mâinile pe umerii ei.

— Ce este? a întrebat ea.

— Ei bine, am stabilit că trupul lui Alice a fost îngropat pe Howard Street în anii ’80. Știm asta din istoria locului și analizarea rămășițelor din jurul cadavrului, a zis.

Angela a dat să spună ceva, dar Nick a oprit-o.

— Lasă-l pe Andy să termine de vorbit, draga mea, a zis el, încetișor.

— Știu că trebuie să fie tulburător pentru amândoi. Dar facem tot ce ne stă în puteri ca să aflăm ce s-a întâmplat cu Alice. Vreau să vă asigur de asta.

Nick a vorbit primul.

— Îți mulțumesc că ne-ai spus, Andy. Asta o să vă ajute să găsiți persoana care a răpit-o pe Alice?

— S-ar putea, a zis polițistul. O să cercetăm cine s-a mutat în acel șir de case de pe Howard Street la începutul anilor ’80. E cu cel puțin zece ani mai aproape de prezent, așa că amintirile oamenilor ar putea fi mai limpezi.

— Cine ar îngropa un cadavru după zece ani? a zis Angela.