lucrurile din vremurile în care oamenii credeau că a fi reporter e ceva fascinant.

Acum, jurnaliștii erau puși laolaltă cu inspectorii fiscali și polițiștii din trafic.

S-ar fi zis că pe toată lumea o înfurie presa și metodele ei de a obține informații. Dar în zilele noastre era vorba cu totul de tehnologie. Când Kate debutase, fostul său șef de pe Fleet Street o învățase cum să defecteze cabina unui telefon public, așa încât să n-o mai poată folosi alt reporter – să

deșurubeze receptorul – și o dată i-a poruncit să ducă pe ascuns un aparat de fotografiat într-un salon de spital, ca să fotografieze un pacient celebru.

Ea n-a făcut pozele pe ascuns cu patul de spital. Era destul de speriată de șeful său – un alcoolic a cărui dispoziție în ziua respectivă putea fi măsurată

după smucitura cu care deschidea ușa biroului dimineața – ca să facă aproape tot ce-i poruncea, dar asta nu. A făcut o poză cu propriul palton și a pretins că

aparatul a luat-o razna.

Însă vechiul său șef părea un personaj dintr-o comedie produsă de studiourile Ealing29 în comparație cu noile metode de trișare. Se vorbea din ce în 29 Studio cinematografic din Londra, unde au fost turnate peste cincisprezece comedii în anii ’40-50’.

VP - 137

ce mai mult despre faptul că accesarea ilegală a căsuțelor vocale, a conturilor bancare și a dosarelor medicale a devenit normă în unele redacții de știri.

Unele redacții de știri. Dar nu mai avea importanță cine a făcut ceva și ce anume. Erau vinovați cu toții, din punctul de vedere al publicului, și trebuia ca toți să înfrunte suspiciunea.

Ziarul lui Kate scăpase de o anchetă a poliției legată de hacking și de plătirea unor persoane oficiale pentru obținerea de informații.

— Încă se mai poate întâmpla, zisese Terry la o bere, într-o seară, din adâncul unui abis de disperare.

— Nu fi tont, zisese ea. Eu n-am făcut niciodată hacking – nici n-aș ști de unde să încep.

Dar știa că asta nu schimba părerea publicului că toți jurnaliștii sunt niște lepădături.

— Da, dar crème de la lepădături30, se dăduse mare Mick, fotograful.

Patroana tăcea și se uita la ea, așteptând.

— Ăăă, da, sunt Kate Waters de la Daily Post. Mă bucur să te cunosc.

— Nu arăți a reporter, a zis patroana.

Kate nu prea știa ce să zică. S-a întrebat dacă doamna patroană credea că

toți reporterii arată la fel. Bărbați, probabil. Foarte posibil, bărbați în trenciuri murdare, scormonind prin tomberoane. S-a străduit să nu ofteze.

— Păi, suntem de toate formele și mărimile, a zis și a râs.

Patroana a râs și ea și i-a întins mâna.

— Sunt Toni. Am auzit că te interesezi de copilașul din grădină. De necrezut că e fetița aceea…

Kate a încuviințat din cap.

— De necrezut, a repetat. Soțul tău spunea că ai crescut pe strada asta, că

poate îți amintești unii dintre oamenii care erau aici în anii ’70 și 80, a zis, trăgându-se deoparte, ca să-i facă loc lui Toni să șadă.

— Da, mama și tata aveau bistroul, și înainte de asta au locuit mulți ani la numărul 65.

— Numele tău dinainte de căsătorie este Brown? a întrebat Kate.

— Da. De unde știi? a zis Toni.

— M-am uitat în registrele electorale de atunci, asta-i tot, a zis Kate. I-au vândut casa domnului Soames?

Toni și-a dat ochii peste cap.

— Jigodia locală. Era libidinos – mâini care pipăiau. Umbla tot timpul după

fete. Mă feream de el.

30 În original crème de la scum. Expresia consacrată este crème de la crème: elita, cei mai buni.

VP - 138

Kate a subliniat însemnarea „Găsește Soames” din carnet.

— Ce poți spune despre fetele pe care le-ai cunoscut în anii ’80?

— Credeam că bebelușul a fost luat în anii ’70, a zis Toni.

— Păi, poliția cercetează pe o durată mai mare, ca să nu scape nimic, a zis Kate, repede.

Aproape că scosese porumbelul. Sinclair ar fi turbat dacă ea spunea ceva înainte să-i dea el unda verde.

— Aha. Păi, să vedem, era o gașcă întreagă. Toate au venit la petrecere când am împlinit șaisprezece ani. Era în 1985. A fost o petrecere grozavă. O discotecă

pe strada noastră, în noua sală Boys’ Brigade. Doamne, nu-mi vine să cred că

asta a fost acum aproape treizeci de ani!

Kate a zâmbit cuceritor.

— Atunci trebuie să fim de aceeași vârstă, a zis. Kate era cu șase ani mai mare, dar nu mai conta. Cele mai frumoase zile din viața mea, de asemenea. Îți amintești de Jackie? Adoram revista aia, o citeam în fiecare săptămână și puneam posterele pe pereții dormitorului meu. Și moda! Nu-mi vine să cred că

am purtat așa ceva. Băieții mei cred că nu-s decât născociri.

Toni a-nghițit cârligul.

— Am purtat o fustă mini și mănuși de plasă, ca Madonna, la petrecere când am împlinit șaisprezece ani. Mă credeam a opta minune a lumii. Cred că mai am niște poze pe undeva.

— Oh, mi-ar plăcea să le văd, a zis iute Kate.