A împins lista peste masă. Era pe ea Marian Laidlaw, iubita lui Nick Irving.
Kate voia să știe dacă Angela o cunoscuse.
Angela părea să fie bucuroasă că e distrasă de la posomorârea care creștea.
A trecut repede cu privirea peste nume, apoi s-a întors și le-a parcurs încet, cu gura mișcându-i-se în tăcere, în vreme ce le cerceta.
— Nu, nimeni, a zis, ridicând ochii. Îmi pare foarte rău.
— Ei bine, a meritat să încercăm, a zis Kate, spălându-și dezamăgirea cu o gură de cafea. Bun, și ce a mai zis detectivul?
Angela a vorbit despre diferențele dintre discuțiile cu poliția din anii 1970 și 2012, și Kate s-a întors la nume.
— Walker, a zis tare, făcând-o pe Angela să încremenească și pe Joe să-și verse cafeaua în farfurioară.
— Walker? a zis el. Ce vrei să spui?
— Scuzați-mă, gândeam cu voce tare. Am vorbit cu o domnișoară Walker prima dată când m-am dus acolo. O doamnă în vârstă cu un câine oribil. Ar putea fi cineva din familia Walker care locuia la numărul 61.
Ceilalți doi s-au uitat la ea.
— Bea-ți cafeaua, i-a zis lui Joe. Mergem înapoi. Și te putem lăsa la gară, Angela. Cu ce tren ai de gând să pleci?
Angela i-a prins brațul.
— Te rog, pot să vin cu tine? Vreau să văd unde a fost găsit copilașul.
Kate a încuviințat din cap.
— Sigur. Îmi pare rău, ar fi trebuit să mă gândesc la asta. N-am putea oare să
facem niște fotografii acolo, Angela? O să avem nevoie de ele dacă testele poliției ies pozitive și s-ar putea să nu avem timp în ziua aceea.
Angela părea că șovăie.
— Și ar putea îmboldi pe cineva să telefoneze, a adăugat Kate.
Asta a mers la țintă, și Angela a încuviințat.
Kate a dat un telefon rapid la biroul fotografilor, în vreme ce se înapoiau la mașina ei.
•
Mick, fotograful, a sunat-o în vreme ce conducea, dar nu voia să-l pună pe difuzor. I se dusese vestea despre cât de des folosea cuvântul cu f, și ea presupunea că Angela nu e dintre cei care gustă vorbitul cum îți vine la gură. Să
nu speriem lumea, și-a zis, dându-i telefonul lui Joe, să se descurce el.
— Bună, Mick, a ciripit el. Ăăă, care-i chichirezu’?
VP - 109
Kate a făcut în oglindă o strâmbătură gen „Băieții ăștia!”, sperând s-o vadă
Angela.
— Da, suntem pe drum. Howard Street. Bine. Ne vedem acolo, a zis Joe, mormăind „O s-o fac” înainte să închidă telefonul.
— O să faci ce? a întrebat Kate.
— Nimic, a zis Joe, cu obrajii în flăcări. Mick face pe nebunu’.
•
Domnișoara Walker nu era acasă și utilajele de pe șantier erau oprite.
— Prânzul, a zis Kate. Hai să mergem la bistrou să-l așteptăm pe Mick – nu durează mult.
Bistroul Royal Oak era un furnicar de pufoaice jilave și o pădure de brațe se agitau către chelneri.
— N-o să reușim să căpătăm ceva de băut, a zis Kate. Hai să ne așezăm și să
sperăm că înghesuiala se termină rapid.
Joe a râs.
— Pun pariu că pot să fac rost de ceva, a zis.
În sfârșit, era în elementul său.
