Scria pe el cu litere mari „bătrân singuratic”. Un cadou pentru ea. Oamenilor singuratici le place să vorbească.

— Minunat, a zis el. Cum ziceați că vă numiți?

— Kate. Kate Waters, domnule Soames.

— Spune-mi Al, a zis el, și a rânjit golănește.

Stomacul lui Kate s-a răsculat. Fii drăguță, și-a zis.

— El este Joe Jackson, colegul meu, a spus.

Joe stătea în spatele ei, părând să se teamă că, dacă face vreo mișcare, stârnește altă avalanșă de gunoaie în apartament.

— Mă bucur să te cunosc, Joe, a zis Soames, întinzându-i mâna.

Și-au strâns mâinile și Joe s-a cocoțat pe brațul unui fotoliu confortabil.

VP - 146

— Doamne, da multe lucruri mai aveți aici! a zis Joe.

— Amintirile unei vieți trăite din plin. Și o grămadă de prostii, a zis Soames, stând lângă placa unui șemineu plină de ornamente prăfuite și „mortăciuni” de când lumea – invitații cu marginile aurite la petreceri care s-au terminat demult.

Kate a observat că pantalonii de pijama încep să atârne și a nădăjduit că nu vor cădea.

— Hai să ne așezăm, Al, a zis, dulce, spunându-i doar din buze lui Joe să pună

ceainicul pe foc.

— Da, sigur. Unde vrei să șezi, draga mea?

El își încleștase acum mâna pe pijama, ca să n-o ia la vale, și ea s-a uitat în jur, disperată. Toate locurile erau ocupate, dar a mutat un teanc de reviste de pe un scaun de sufragerie și l-a adus aproape de fotoliul bătrânului. El a zăbovit aproape de cotul ei în vreme ce ea aranja lucrurile, a bătut-o pe umăr când s-a așezat și apoi s-a așezat și el. Domn până-n vârful unghiilor, și-a zis ea.

— Așa. Vrei să vorbim despre proprietățile mele de pe Howard Street? a zis, așezându-se mai bine, ca să le ofere roadele experienței sale.

— Da, în special în anii ’80, a zis Kate.

— Am avut cinci case pe acea stradă, dacă-mi aduc bine aminte. Câteva zeci în alte părți. Un adevărat imperiu, a zis.

— Zău? Uimitor! a zis Kate, îmboldindu-l să continue. Așadar, trebuie să fi avut sute de chiriași.

— Firește, a rânjit Soames. Golanul ieșind din nou la iveală. Le-am împărțit în camere cu baie comună. O mulțime de fătuci adorabile, îmi amintesc.

— Pariez că da, a zis Kate, și Soames i-a făcut cu ochiul.

O clipire rapidă. Dar era cât o mie de vorbe. A simțit că o cuprinde greața.

Un zdrăngănit de porțelanuri a anunțat întoarcerea lui Joe, care ducea o tavă

cu cești și farfurioare. Toate aveau pe ele un strat unsuros, și Kate a încercat să

bea fără să atingă cu gura buza ceștii.

Fusese și în case mai jalnice. A fost una în care a trebuit să pășească peste rahat de câine în hol, și alta în care o mamă i-a dat copilului la ora ceaiului un ou ochi servit din tigaie direct pe brațul canapelei. Viețile altor oameni, și-a zis.

A pus ceașca lipicioasă pe podea.

— O să aștept până se răcește, a zis. Ați păstrat listele chiriașilor din Howard Street, domnule Soames – ăăă, Al? a întrebat. Ar fi minunat să vedem cine locuia acolo în momentul în care a fost îngropată Alice. Și mi-ar plăcea să aflu mai multe despre tine în acele zile. Amintirile tale, vreau să zic.

Soames s-a îmbujorat de plăcere.

— Păi, bine, dacă ții neapărat, draga mea.

VP - 147

— Ai fotografii cu ține de pe atunci? Ar fi grozav să le vedem.

— O, da. Am păstrat totul, a zis el.

•

Kate l-a trimis pe Joe să cumpere niște sandvișuri, în vreme ce-l vrăjea mai departe pe bătrân. Se apropia ora unu, și ea s-a oferit să-i facă ceva de mâncare lui Soames, dar în frigider nu era nimic în afară de o plăcintă cu carne de porc cu crusta acoperită de un puf de mucegai și o sticlă de gin golită pe jumătate.

— N-am apucat să ajung pe la prăvălii, a zis Soames, și ea s-a întrebat când a ieșit el ultima dată din apartament.

— N-ai pe nimeni pe aici care să te ajute, Al? l-a întrebat.

— Fata din apartamentul de jos vine din când în când pe aici să vadă dacă

mai trăiesc, a zis el, mohorât. Adorabilă, fătuca. Păr frumos, lung, și o figură

drăgălașă.

— Aha, a zis Kate. Voiam să zic cineva pentru curățenie sau care să meargă la cumpărături.

— Nu. N-am nevoie de nimeni care să facă asta. Mi-e bine. Mă descurc singur de ani de zile. De când nevasta a șters-o, de fapt.

— Și totuși, trebuie să-ți fie urât, a zis. Ai rude, Al?

— Da, doi copii. Fată și băiat. Dar au plecat de acasă, își văd de ale lor. Au acum și ei odrasle. N-au chef să-și facă de lucru cu un bătrân pârțăgos ca mine.

Oricum, prefer să fiu independent, a zis.

Părea că-i dă târcoale plânsul, și-a zis Kate, și l-a bătut ușurel pe mână, automat.

Când a vrut să-și retragă mâna, el i-a prins degetele și a ținut-o strâns, surprinzând-o cu forța încleștării.

— Ai ochi frumoși, a zis.