— A trecut o grămadă de timp până m-am vindecat, a zis Toni. Ziceau că o să
mă scol din pat în două zile, dar m-am sculat oare, fir-ar să fie de porcărie?
— Sărăcuța de tine, a zis Kate – expresia universală pentru oprirea unei persoane căreia i se ia interviu să-și amintească lucruri nedorite. Cum e cu Jill și Gemma? a îmboldit-o pe Toni înapoi către subiect.
— Oh, s-au măritat și s-au mutat în Kent sau Essex, cred. Doamne, nu m-am mai gândit la ele de ani de zile. Eram toate atât de apropiate pe atunci, dar ne-am pierdut din vedere. Eu am locuit câțiva ani în vestul Londrei, când am avut prima slujbă într-un birou, și nu-i nevoie de mai mult, nu-i așa? Te înghite pământul. Când m-am întors, ele plecaseră și eu eram măritată.
— Știu. Kate a amestecat în cană, arătându-și simpatia. Cum rămâne cu celelalte din fotografie? Fata îndrăgostită de fratele tău?
— Harry? O, da. Nu știu unde s-a dus nici ea. Nu-ți sunt de prea mare ajutor, nu?
— Prostii. Ai fost grozavă. Îți mulțumesc din suflet, Toni. Dumnezeu mi te-a scos în cale.
Patroana i-a zâmbit și ea.
— Mi-a făcut mare plăcere. M-a înviorat. Cred că o să încerc să organizez o reuniune. O întoarcere în anul 1985. Intru pe Facebook și le găsesc pe toate.
— Spune-mi și mie când ai vești de la ele, a zis Kate. S-ar fi uitat ea însăși pe Facebook, dar știa că Toni are mai multe șanse să le găsească pe fetele disco și să i se răspundă. Și nu uita să mă inviți și pe mine. Ador să dansez boogie.
Toni a chițăit și a început niște mișcări de jive cu mâinile.
32 Veriga slabă, emisiune-concurs TV din Marea Britanie (2000-2012).
VP - 141
47. Joi, 12 aprilie 2012
ANGELA
Nick a fost cel care le-a deschis ușa polițiștilor. S-a întors acasă ca să ia prânzul și o factură pe care o lăsase pe masa din hol. Nu venea niciodată acasă
în timpul zilei – prefera să-și ia ceva la pachet sau să mănânce un corn cu crenvurșt de la brutăria de după colț dar de la veștile despre copilașul lor își tot căuta scuze ca să vină. Angela bănuia că vrea să o supravegheze.
A plâns când ea i-a spus că au găsit-o pe Alice. A venit acasă în acea zi și a găsit-o pe Angela șezând, în casa plină de tăcere. Nici radioul, nici televizorul nu-i țineau de urât, ca de obicei. L-a privit, și el a știut.
— E ea, nu-i așa? Copilașul nostru, a zis.
A început să plângă, și părea că n-o să se mai oprească niciodată.
— N-am crezut niciodată că o s-o găsim, Angie, hohotea el. Totul părea ireal, în toți acești ani. Am început să mă întreb dacă am avut măcar un copilaș. Vreau să zic, n-am ținut-o în brațe decât o dată înainte să dispară. Am crezut că este pedeapsa mea pentru că te-am rănit. Îmi pare atât de rău, Angie. Atât de rău, pentru tot.
Ea l-a alinat. Dar se simțea zguduită profund – era prima oară că el spunea ceva atât de sincer despre ceea ce simțea pentru prima dintre fiicele lor. Sau despre vinovăția lui. Nu mai spusese niciodată așa ceva – nici măcar în cele mai întunecate zile, de la început – și se întreba dacă ea făcuse astfel încât să-i fie imposibil să se deschidă în fața ei. Furia și durerea ei mistuitoare umpleau fiecare colțișor al casei. El trebuia să fie cel puternic. Dar ce se petrecuse în capul lui în toți acești ani?
Angela a simțit că își redescoperă soțul și căsnicia care ar fi putut să fie…
L-a legănat, aducându-l în ape mai liniștite, până ce s-au potolit amândoi.
— Și acum ce urmează? a întrebat el, privind-o. Ce o să se întâmple acum?
— Polițiștii vin mâine să stea de vorbă cu noi. Vor încerca să afle cine ne-a luat pruncul, dragule.
— Cum vor face asta? După tot acest timp?
— Nu știu, Nick. Dar cel puțin știm unde este ea. Alice.
Le-au telefonat imediat copiilor, înainte să se scurgă veștile. Patrick a ascultat în tăcere, în vreme ce se auzeau cei doi copii ai săi jucându-se, aproape de ora de culcare.
VP - 142
— Doamne, mamă! Încă nu înțeleg de-a binelea, a zis, în cele din urmă. Unde a fost găsit cadavrul? Woolwich? Asta-i la depărtare de mulți kilometri. Cum a ajuns acolo?
Se concentrează pe fapte, și-a zis ea.
Louise a plâns, așa cum Angela știuse că o să facă.
— Cum te simți, mamă? Cum se simte tata? Trebuie să fiți distruși, a zis. Vin imediat la voi.
Era limpede că fiica lor îl sunase pe Patrick, pentru că a ajuns imediat după
sora lui, și a rămas, stângaci, în ușă, în vreme ce Angela și Louise se îmbrățișau și plângeau iarăși.
Când s-au oprit și toată lumea s-a așezat, Angela le-a spus din nou povestea răpirii lui Alice. Pentru prima dată în douăzeci de ani era pomenită în familie –
Nick îi spusese Angelei să nu-i mai întristeze pe copii cu ea, și ea s-a supus. Dar în seara aceea se putea vorbi despre tot. În afară de trădarea lui Nick. Ea s-a întrebat dacă Nick le va mărturisi singur. Era secretul lui, la urma urmei. Dar el n-a făcut-o. Probabil că e mai bine ca unele lucruri să rămână nespuse.
— Așadar, o să fie în ziare mâine? a întrebat Patrick. O să vină reporteri la noi acasă?
— Nu știu, Paddy, a zis Angela. Sper că nu, dar, dacă vin, nu trebuie să spui nimic. Spune-le doar să ia legătura cu poliția.
