— Evident. Niciun eveniment mare nu-i împlinit fără Macca, a zis. Dar sper ca în seara asta să ajung undeva cu o poveste adevărată.

— Hmm, a zis Steve, scotocind prin frigider după ceva de mâncare. Mai este brânză brie?

El era tolănit în fața televizorului când Kate a ieșit din baie și i-a urat noroc în felul acela înnebunitor de neglijent pe care îl avea uneori când era ceva legat de munca ei.

— Nu-i vorba de noroc, Steve, e vorba de muncă sârguincioasă și de perseverență, a zis ea.

— Sigur că da. Doar că-i cam greu s-o iei cu totul în serios când trebuie să te costumezi și să te duci la o discotecă din anii ’80. Asta nu se prea întâmplă în lumea mea…

Voia să spună că lumea lui, secția de oncologie de la spitalul Levisham, e cumva mai reală, mai importantă.

Kate și-a mușcat buza și a simțit gustul de căpșună.

— Cercetez răpirea și uciderea unui bebeluș, Steve. Nu prea poate fi ceva mai serios decât asta, ce zici?

— Of, Katie, mereu pusă pe luptă. Arăți trăsnet, apropo.

— Să mă pupi undeva! Nu pot fi cumpărată cu câteva complimente jalnice, a zis ea sărutându-l apăsat.

— Hmmm. Delicios. Are gustul tinereții mele. Ai grijă să te dai cu asta înainte să vii la culcare, la noapte, a zis el.

— Ne vedem mai încolo, a zis ea și a plecat, cu o fluturare obraznică a mâinii.

S-a împleticit până la mașină pe tălpile groase de zece centimetri și a urcat repede, ca să n-o vadă vecina Bet.

•

Și acum iat-o aici, trebuind să-și omoare timpul încă o oră. N-avea chef să se ducă la bistrou îmbrăcată ca în anii ’80, așa că a deschis radioul și a ascultat postul Radio 4. Era ceva despre încălzirea globală, și un babalâc se tot băga peste cel care lua interviul. Ea a zâmbit. Era întotdeauna o problemă să

controlezi flecarii într-un interviu. Nimănui nu-i plăcea să fie întrerupt și asta putea să strice relația.

Învățase să facă oamenii să tacă prin limbajul trupului – te apleci în față ca să-i încurajezi și te lași pe spate ca să-i oprești. Nu-i venise să creadă când un veteran i-a arătat tehnica. Dar funcționa mereu.

VP - 177

Să-ți întorci privirea și să lași din mână pixul erau și ele eficiente, dar un pic prea evidente. Reporterii de la radio ridicau mâna ca să întrerupă un răspuns lung. E interesant felul în care interpretăm semnalele.

Kate a tresărit când Barbara Walker i-a bătut în fereastră. A coborât geamul, zâmbind când i-a văzut surprinderea.

— Doamne, mi-a sărit inima de spaimă – eram departe de aici, a zis.

Domnișoara Walker a scuturat din cap.

— Scuză-mă, dragă. Te-am văzut de la fereastră șezând acolo și m-am gândit că poate vrei o ceașcă de ceva. E cam trist să stai aici, singurică.

— Mi-ar plăcea, a zis Kate și a ieșit din mașină, înălțându-se mult deasupra prietenei sale.

Domnișoara Walker s-a uitat în sus la ea, apoi la botine.

— Ador talpa groasă. Unde le-ai găsit?

— La Age Concern37, a zis Kate. Raionul de încălțăminte istorică.

— Haide, atunci, înainte să cazi și să-ți scrântești vreo gleznă, a râs domnișoara Walker.

Ajunse în camera din față, a făcut-o pe Kate să-și pună pălăria cea mare și să

se rotească pe călcâie. Agitația l-a deranjat pe Shorty, care le-a lătrat pe amândouă.

— Șșt! a zis domnișoara Walker, atingându-i ușurel nasul. Ne distrăm și noi un pic. Acum, vrei un Cinzano în loc de ceai? Dacă tot am dat-o pe retro.

— Chiar ai? Nu știam că se mai produce, a zis Kate, prăbușindu-se într-un fotoliu. Mulțumesc, Barbara.

— Nu prea știu cât de veche e sticla, dar o să pun niște limonadă, să-i dea un zvâc. S-ar putea să am și niște gheață. Haide, Shorty. O să-ți dau și ție să

mănânci.

Kate s-a lăsat pe spate și și-a mișcat degetele de la picioare care erau chircite, dorindu-și ca sângele să circule din nou. Suferă pentru meseria sa, ar fi zis Steve dacă era acolo.

A scos un hohot de râs, în vreme ce Barbara apărea ducând o tavă cu două

pahare înalte, o sticlă de Cinzano prăfuită, o cutie cu limonadă și un bol cu cuburi de gheață. A făcut mare spectacol din amestecarea băuturilor și apoi cele două femei au ciocnit paharele și au luat o înghițitură.

— Oho, uitasem ce gust are! Noroc! a zis Kate. Ce făceai în anii ’80, Barbara?

John, supraveghetorul, zicea că ai fost fotomodel.

37 Titlul sub care se reunesc mai multe organizații caritabile care se ocupă de nevoile și interesele persoanelor în vârstă.

VP - 178

— Păi, am făcut asta cu jumătate de normă – chestii de amator, de fapt, dar am făcut niște ședințe foto cu un prieten care era fotograf la o revistă. În realitate, eram secretară la o firmă de avocatură.

— Ședințe foto! Fascinant! Pariez că ai întâlnit oameni interesanți, ai auzit niște povești, a zis Kate, mai luând o înghițitură.

— Da, a șoptit cealaltă.

— Și trebuie să fi fost petreceri, a zis Kate, zâmbind cu speranță.

Adora bârfele din lumea artiștilor, acel amestec de fascinant și fabulos de banal – Hollywood și hemoroizi.

— O mulțime de petreceri, a început domnișoara Walker, dar vocea i s-a pierdut și și-a făcut de lucru cu tava.

— Doamne, trebuie să fi văzut niște lucruri, a zis Kate.

— Zău că nu-mi mai amintesc, dragă, a zis femeia mai în vârstă, s-a ridicat și s-a îndreptat spre bucătărie.

Kate a rămas singură și s-a întrebat ce spusese greșit.