Emma a numit doi fotbaliști renumiți și proiectul actual, al starului de film, în vreme ce scormonea prin geantă după trusa de machiaj și Kate scotea toate sunetele potrivite.

— Trebuie să fie fascinant să vezi ce e dincolo de chipul afișat în public, a zis.

— Da, fascinant și un pic înspăimântător, uneori, a zis Emma.

— Înspăimântător?

— Păi, să știi cum sunt cu adevărat oamenii și apoi să trebuiască să scrii despre ei ca persoane diferite. Să te potrivești cu personalitatea lor publică. E

destulă responsabilitate când bănuiești că cineva e un bandit violent, să zicem.

E minciuna ta sau a lui?

— Doamne, trebuie să fie greu. Ai refuzat vreodată un contract?

— Nu, am nevoie de bani, a râs Emma.

Un râs nervos.

— Trebuie să fie amuzant să vezi aici, în seara asta, toate chipurile vechi, a zis Kate, deplasând repede discuția.

— Da, au trecut mulți ani. Decenii.

— Te-ai mutat, așadar?

— Păi, nu departe, fizic vorbind, a zis Emma, schimbând o privire cu Harry care ieșea dintr-o cabină, vârându-și la loc cămașa. Viețile noastre au mers în direcții diferite, presupun.

— Cum e să te întorci? a zis Kate.

— Ciudat. Cam ca într-un vis, a zis Emma. Mă uit în jurul încăperii și văd chipuri pe care aproape că le cunosc. Familiare, dar nu știu cine sunt. Apoi își spun numele și revin în centrul atenției. Știi ce vreau să zic?

Kate a încuviințat din cap, încântată de descriere.

— Harry m-a convins să vin. Are o influență mult prea mare asupra mea. Nu-i așa?

Harry i-a zâmbit prietenei sale.

— Îți face bine să mai ieși. Și aici e grozav, a zis.

VP - 188

Kate a zâmbit malițios și a adăugat:

— Mă întreb dacă Malcolm e aici.

Amândouă femeile din fața ei au râs.

— Pariez că are perucă și o casă care era supermodernă în anii ’60, cum nu se mai găsesc pe piață41, a zis Harry.

— Pariez că are o amantă și o motocicletă Harley, din pricina crizei de la mijlocul vieții, a zis Emma. Hai să-l căutăm. Ne întâlnim aici peste o jumătate de oră și dăm raportul.

Kate a deschis ușa, lăsând vacarmul petrecerii între din nou și le-a mânat afară.

— Ne vedem mai târziu. Noroc la vânătoare!

62. Sâmbătă, 28 aprilie 2012

KATE

S-a strecurat prin încăpere către bar ca să vadă cum se descurcă Joe. El era aplecat peste tejgheaua lipicioasă, adâncit în discuție cu barmanița, o femeie îmbrăcată în ceva cu pernuțe la umeri și dată cu prea mult fixativ.

— O limonadă, te rog, a comandat Kate, arătând o sticlă din spatele barului.

— Bună, Kate, a rostit doar din buze Joe, arătând mulțumit de sine.

Ea a arătat spre ieșire și și-a luat paharul de plastic, deschizând drumul.

— Cum merge? a zis, când s-au cocoțat pe un zid scund de cărămidă din fața sălii.

— Grozav, mulțumesc. Le-am spus că sunt fiul tău.

Kate a săltat o sprânceană.

— Bine gândit, a recunoscut. Și?

— Rita, cea din spatele barului, mă punea la curent cu toate bârfele.

— Bun. Ce-ai aflat?

— O grămadă de chestii despre Harry. Se pare că numai despre asta vrea toată lumea să vorbească. E prima dată că o văd cu toții, de când era o mică

zurbagioaică jigărită. Nu le vine să creadă că s-a descurcat așa de bine!

— Tocmai am stat la povești cu ea la toaletă. A fost cam greu la început, dar s-a destins. Și despre copilaș? E vreun zvon?

41 În original, gold medallion (house): casă modernă din anii ’60 și ’70 în care sursa de energie pentru toate instalațiile era electricitatea.

VP - 189

— Nu, nimic despre vreun copilaș. Nicio sarcină care s-a sfârșit brusc, nicio femeie măritată care avea amanți, nicio șoaptă. Mister total, zice Rita. Am întrebat de casa Barbarei Walker, numărul 63. Zice că își amintește că acolo mai locuia și o avocată. O tipă deșteaptă pe care o chema Jude.

— Judith Massingham, vecina de apartament a Barbarei.

— Și o fiică, a adăugat Joe.

— Da. Barbara a zis că era un copil. Dar n-ar fi apărut pe listele electorale. Ce a zis Rita despre ea? O cunoaște?

— O, da. Rita a fost la școală cu ea. E aici în seara asta. O cheamă Emma.