Kate l-a înșfăcat de braț.

— Emma? Cred că tocmai am cunoscut-o. Ești un mic geniu, Joe. Te-aș pupa, dar cred că în zilele astea s-ar putea interpreta ca hărțuire sexuală.

Joe strălucea de mulțumire. Nu era sigur ce anume făcuse bine, dar n-avea importanță. Făcuse ceva bine. Șefa spusese asta.

Kate și-a lăsat paharul pe zid și s-a îndreptat spre ușă.

— Mă duc la toaletă, a strigat peste umăr. Ne vedem mai târziu.

Harry și Emma erau deja acolo, rujându-se din nou în oglinda mânjită.

— Ei bine, a zis Kate. Milionar sau boschetar?

Chipurile oglindite ale celor două femei s-au uitat la ea și au rânjit.

— Chel, cu burtă de la bere și cinci copii, a zis Harry.

— Așa-i trebuie pentru că ți-a frânt inima, Harry, a adăugat Emma.

— S-a însurat cu Sarah S? a întrebat Kate.

— La naiba, ne știi toate secretele, a zis Emma.

— Mă rog, unele dintre ele, a zis Kate și și-a scos rujul.

63. Sâmbătă, 28 aprilie 2012

EMMA

Suntem pe drum înapoi spre ringul de dans – așa cum făceam întotdeauna, eu în urma lui Harry, țopăind de nerăbdare când Kate mă bate pe umăr.

— Putem sta un pic de vorbă, Emma? îmi strigă în ureche. Pare agitată. Și mă

întreb dacă a ghicit cine sunt cu adevărat. Mergem afară? zice, și o urmez pe ea, în loc de Harry, către ușă, dincolo de masa cu tăblie roșie din Formica de unde luasem ecusoanele cu numele noastre, acum plină de pahare de plastic strivite.

VP - 190

Ne așezăm pe zidul din față, privind cum fumătorii flutură mâna către mașinile care trec, în vreme ce urechile noastre își revin.

— Ce petrecere grozavă! zice Kate. Probabil că este ca pe vremuri.

— Da. E ciudat să ne revedem cu toții în sală ca adulți. Ca într-una dintre piesele lui Dennis Potter42. Cea în care actorii adulți joacă roluri de copii.

— Blue Remembered Hills, zice Kate. A văzut-o și ea. E o piesă cu adevărat întunecată, adaugă. Unul dintre copii moare.

Stăm în tăcere. Mă gândesc la bebeluș și duc mâna la stomac. Și e ca și cum Kate mi-ar citi gândurile, pentru că începe să vorbească despre Alice Irving.

— Au găsit-o un pic mai departe de aici. În grădina șirului de case unde ai locuit tu, Emma. Ai văzut articolele din ziar?

— Da, zic. Le-am văzut.

— încerc să aflu ce s-a întâmplat cu Alice, zice ea. Cei de la poliție cred că a fost îngropată când tu și mama ta locuiați în șirul acela de case.

— Nu-mi vine să cred, zic. Am vorbit cu mama despre asta. Nici ei nu-i vine să

creadă.

— Păi, s-a întâmplat, zice ea. Și se răsucește, așezându-se într-o parte ca să

mă vadă bine. Cum era, pe atunci? Câți ani ai? Trebuie să fi avut treisprezece sau paisprezece la începutul anilor ’80.

Încuviințez din cap.

— Îți amintești acele zile? spune ea. E insistentă. Trebuie să fi fost greu la acea vârstă să trăiești într-o casă împărțită cu altcineva. E perioada în care ai nevoie de un pic de intimitate, nu? Tu le aveai acolo pe mama și pe Barbara Walker. E greu să păstrezi ceva personal – sau secret – când oamenii trăiesc îngrămădiți.

— Nici n-ai crede, zic.

Nu voiam s-o spun cu voce tare, dar a țâșnit, pur și simplu.

— Ce vrei să spui? zice ea. Eu obișnuiam să ascund cărțile pe care le citeam cu toții pe furiș la școală – Pace vouă, nebunilor!43, parcă îmi amintesc. Ce fel de lucruri ai ținut tu ascunse?

Ca și cum ar ști.

Nu știu ce să spun fără să mă dau de gol.

— Emma, a fost cineva despre care crezi că ar fi putut avea de-a face cu îngroparea copilașului? întreabă ea.

Glasul îi este moale și hipnotic. Silindu-mă să vorbesc.

42 Autor englez de teatru TV, scenarist și jurnalist. Piesa la care personajul se referă este (în traducere aproximativă) Dealurile albastre din amintire.

43 The Carpetbaggers (1961), bestseller erotic de Harold Robbins.

VP - 191

Cuvântul „copilaș” îmi ricoșează prin cap. Copilaș, copilaș, copilaș.

— Nu vreau să vorbesc despre asta, spun. Mă tulbură prea tare.

Ce anume? zice ea.

— Copilașul, zic.

— Alice? zice.

— Nu. Copilașul meu, zic.

Încep să mă legăn ușurel pe zid. Liniștindu-mă singură, cum făcea mama.