Membrii echipei de investigații începură să cotrobăie prin casa lui Spencer, iar Matthews și Sparkes ieșiră, lăsându-i pe cei doi soți să-și rumege noul rol în lumina reflectoarelor.
Matthews se scărpină pe bărbie.
— Șefu’, o să vorbesc cu vecinii despre el.
•
Acasă la Tredwell, nu auziră decât laude la adresa lui „Stan cel mai tare” și a patrulărilor lui.
— Anul trecut l-a pus pe fugă pe un huligan care mi-a spart duba. Altfel rămâneam fără scule. Cinste lui! spuse domnul Tredwell. Acum țin mașina într-o parcare. E mai în siguranță.
— Dar mașina dumneavoastră era parcată pe Manor Road în ziua când Bella a fost răpită. Domnul Spencer așa și-a notat.
— Nu, nu era. Am folosit-o la serviciu, apoi am dus-o în parcare. Fac la fel în fiecare zi.
Matthews își însemnă repede detaliile și plecă.
•
Sparkes încă era în fața casei lui Spencer.
VP - 59
— O dubă albastră cu proprietar necunoscut era pe stradă la momentul răpirii. Nu era a domnului Tredwell.
— Pentru numele lui Dumnezeu! În ce privință s-o mai fi înșelat domnul Spencer? întrebă Sparkes. Pune echipa să revadă declarațiile martorilor și să
verifice din nou camerele de luat vederi din zonă. Și vezi dacă vreunul dintre perverșii din baza noastră de date deține o dubă albastră.
Nu mai spuseră nimic. Nu era nevoie. Se gândeau la același lucru. Pierduseră
o lună de zile inutil. Ziarele aveau să-i linșeze.
Sparkes își scoase telefonul și sună la Biroul de Presă pentru a încerca să
limiteze pe cât posibil daunele.
— Le spunem reporterilor că avem o pistă nouă. Le distrăgea atenția de la bărbatul cu părul lung. Nu insistăm foarte tare asupra lui, ne concentrăm asupra dubei albastre, bine?
Presa, avidă după orice detaliu, puse știrea pe prima pagină. De data aceasta însă, nu mai primiră citate de la sursa lor preferată. Domnul Spencer încetă să
mai răspundă la sonerie.
VP - 60
12.
Sâmbătă, 7 aprilie 2007
Polițistul
Fu nevoie de alte cinci luni de muncă asiduă și de urmărit fiecare dubă
albastră din țară ca să apară o nouă descoperire. Totul se petrecu în ajun de Paște, când poliția primi apelul unei firme de livrări din sudul Londrei. Una dintre mașinile lor, o dubă albastră, făcuse livrări pe Coasta de Sud în ziua când dispăruse Bella.
Un agent cu experiență preluă apelul și se duse apoi direct la Sparkes.
— Cred că e pentru dumneavoastră, domnule, spuse, punându-i foaia de recepție pe birou.
Sparkes sună imediat la firma Qwik Delivery pentru a confirma detaliile. Alan Johnstone, directorul, începu prin a-și cere scuze că irosește timpul poliției, dar le explică faptul că era nou în companie și că nevasta lui îl bătuse la cap să sune.
— Vorbește tot timpul despre Bella. Și, când i-am povestit zilele trecute despre costurile revopsirii mașinilor, m-a întrebat de culoare aveau înainte.
Aproape că a urlat când i-am spus că inițial erau albastre. Acum sunt argintii. În fine, m-a întrebat dacă au fost verificate de poliție. A insistat atâta, încât am răsfoit dosarele companiei și am descoperit că, într-adevăr, una dintre mașinile noastre a fost în Hampshire în ziua aceea. N-a ajuns la Southampton, probabil de aceea nu v-a telefonat directorul de dinainte – s-o fi gândit că n-avea sens să
vă deranjeze. Îmi cer scuze, dar soția mea mi-a cerut să promit că vă telefonez.
— Nu vă faceți griji, domnule Johnstone! Nicio informație nouă nu este o pierdere de timp. Vă suntem recunoscători că ne-ați sunat. Spuneți-mi, vă rog, numele șoferului care conducea mașina și traseul parcurs.
— Șoferul se numește Mike Doonan, lucrează mult cu noi. Mă rog, acum a plecat din firmă – urma să se pensioneze peste vreo doi ani, dar avea probleme cu spatele și abia mai mergea, darămite să conducă și să care colete. În orice caz, pe 2 octombrie, Mike a făcut livrări în Porstmouth și Winchester. Piese de rezervă pentru un lanț de service-uri.
Sparkes nota totul, cu telefonul proptit în bărbie, și introducea numele și detaliile cu mâna stângă în calculator. Șoferul se aflase la o distanță de vreo VP - 61
treizeci de kilometri de Manor Road, iar ora se potrivea cu intervalul de timp în care fusese răpită Bella.
— Mike a părăsit sediul înainte de prânz – face cam o oră jumătate-două
dacă M25 e liberă, spuse domnul Johnstone.
