că e pe drum. Îmi spusese că avea mobilul descărcat și că mă suna de la o benzinărie.

Practic era același lucru, nu?

— Mulțumesc, draga mea. Nu e chiar o minciună – eram pe drum –, dar nu vreau ca șeful să afle că fac curse în interes personal. Nu ne trebuie complicații care să mă facă să-mi pierd slujba, nu-i așa?

— Nu, bineînțeles.

Am mai pus niște pâine în toaster și am inspirat mirosul plăcut.

— Unde ai fost pentru cursa aia?

Sunt curioasă.

— Aproape de Brighton.

Apoi am stat în liniște câteva momente.

A doua zi dimineața ne-a bătut la ușă primul reporter – un tip tânăr de la ziarul local. Foarte politicos, n-am ce spune. Plin de scuze.

— Îmi cer scuze că vă deranjez, doamnă Taylor. Aș putea vorbi cu soțul dumneavoastră?

Glen a ieșit din camera de zi în momentul în care îl întrebam pe tip cine e.

Când ne-a spus că e reporter, Glen a făcut stânga-mprejur și s-a întors în bucătărie. Eu am rămas acolo, neștiind ce să fac. Mă temeam că orice aș spune va fi interpretat greșit. Până la urmă, Glen a strigat din bucătărie:

— Nu avem nimic de spus. La revedere!

Apoi l-am dat afară și am închis ușa.

După asta am învățat cum să ne ferim de presă. Stăteam liniștiți în bucătărie până când auzeam pașii îndepărtându-se. Credeam că o să se termine, dar bineînțeles că n-a fost așa. Au bătut la ușa vecinilor, s-au dus la chioșcul de ziare și la birtul de vizavi. Totul pentru a obține informații.

VP - 72

Nu cred că Lisa, vecina de alături, le-a spus ceva la început. Ceilalți vecini nu știau prea multe, dar asta nu i-a oprit să vorbească. Erau încântați de ce se întâmplă, și, la două zile după eliberarea lui Glen, eram deja vedete în ziare.

„A REUȘIT POLIȚIA SĂ FACĂ ÎN SFÂRȘIT O DESCOPERIRE ÎN CAZUL BELLA ELLIOTT?” spunea un titlu de pe prima pagină. Pe alta erau o fotografie neclară

cu Glen, de pe vremea când juca în echipa de fotbal, și o sumedenie de minciuni despre el.

Am stat și ne-am uitat împreună la ziare. Glen părea șocat, și l-am ținut de mână ca să-l liniștesc.

Erau o mulțime de greșeli. Vârsta, slujba, nici măcar numele nu era scris corect uneori.

Glen mi-a zâmbit slab.

— E în regulă, Jeanie. Poate că oamenii n-o să mă recunoască.

Dar bineînțeles că l-au recunoscut.

Ne-a sunat mama lui.

— Ce se întâmplă, Jean?

Glen n-a vrut să răspundă la telefon. S-a dus să facă o baie. Biata Mary plângea.

— Mary, e o neînțelegere. Glen n-are nimic de-a face cu asta. Cineva a văzut o dubă albastră ca a lui în ziua în care Bella a dispărut. Atâta tot. O coincidență.

Poliția își face doar treaba, verifică toate pistele.

— Și atunci de ce a apărut în ziar?

— Nu știu. Presa e inflamată de povestea Bellei. Umblă peste tot când cineva zice c-a văzut-o. Știi cum sunt reporterii.

Dar ea nu știa, și, ca să fiu sinceră, nici eu n-aveam habar. Nu la momentul acela, oricum.

— Mary, nu-ți face griji! Noi știm adevărul. Se va termina totul într-o săptămână. Ai grijă de tine și transmite-i toată dragostea mea lui George!

După ce am pus receptorul jos, am rămas năucă în hol. Eram încă acolo când Glen a ieșit din baie. Avea părul ud, și i-am simțit pielea umedă când m-a sărutat.

— Cum ți s-a părut mama? Cred că era terminată. Ce i-ai spus?

I-am repetat toată conversația în timp ce-i pregăteam micul dejun. Abia dacă

mâncase în ultimele două zile de când venise de la secție. Era prea obosit ca să

mănânce și altceva în afară de pâine prăjită.

— Ochiuri cu șuncă? l-am întrebat.

— Delicios, mi-a răspuns.

La masă, am încercat să vorbim despre lucruri normale, dar totul suna fals.

VP - 73

La sfârșit, Glen m-a întrerupt, m-a sărutat și mi-a spus:

— Ne așteaptă zile grele, Jeanie. Oamenii vor spune lucruri urâte despre noi și ne vor insulta. Trebuie să fim pregătiți. E greșit de la un cap la altul, dar nu trebuie să-i lăsăm să ne distrugă viața. Trebuie să fim puternici până când adevărul va ieși la iveală. Crezi că poți face asta?

L-am sărutat.

— Bineînțeles că pot. Putem fi puternici unul pentru celălalt. Te iubesc, Glen.

El mi-a zâmbit și m-a strâns foarte tare în brațe ca să nu văd că e emoționat.

— Mai avem șuncă?

Avusese dreptate că aveau să ne distrugă viața. După ce Glen a fost interogat a trebuit să renunț la slujbă. Am încercat să mă duc în continuare, spunându-le clientelor că e o neînțelegere, dar tăceau toate în preajma mea. Clientele regulate au încetat să-și mai facă programări și s-au dus la un alt coafor din partea cealaltă a localității. Lesley m-a luat deoparte într-o sâmbătă și mi-a spus că-l place pe Glen și că este convinsă că ziarele spun numai minciuni, dar că