— La ce oră a livrat coletul? întrebă Sparkes.
— Stați puțin! Vă sun eu înapoi, îndată ce am hârtiile în față.
După ce închise, Sparkes strigă la Matthews:
— Vino aici! și îi dădu acces la computer în timp ce telefonul sună din nou.
— A livrat primul colet la 2.05, spuse Johnstone. Are semnătură și tot ce trebuie. Ora pentru a doua livrare nu apare în acest dosar. Nu știu de ce.
Oricum, n-a fost văzut întorcându-se, după câte se pare. Angajații își încheie programul la ora 5 și, conform înregistrărilor, mașina respectivă a fost lăsată în curtea firmei, curățată și pregătită pentru livrările de a doua zi.
— În regulă, mulțumesc. Va fi nevoie să discutăm cu el, pentru orice eventualitate. Poate a văzut ceva util. Unde locuiește șoferul dumneavoastră?
întrebă Sparkes, încercând să-și reprime nota de bucurie din voce. Își notă
adresa din sud-estul Londrei pe tabletă. Ne-ați fost de mare ajutor, domnule Johnstone. Vă mulțumesc pentru apel.
Sparkes închise telefonul.
O oră mai târziu, el și Matthews erau pe autostrada M3.
•
La prima vedere, potrivit datelor din computerul polițistului, profilul șoferului nu conținea nimic remarcabil. Mike Doonan avea mult peste 50 de ani, locuia singur, fusese șofer ani de zile și nu prea-și plătea amenzile de parcare. Însă
verificarea făcută de Matthews în baza de date a poliției scoase la iveală faptul că tipul era „persoană de interes” pentru echipa Operațiunii Aur. „Persoană de interes” însemna că ar fi putut exista o legătură între Doonan și website-urile dedicate pornografiei infantile. Operațiunea Aur verifica un portofoliu de sute de bărbați din Anglia ale căror carduri de credit fuseseră utilizate la plată pe site-urile respective. Îi verificau înainte de toate pe cei care se aflau în contact direct cu copiii – profesori, asistenți sociali, îngrijitori –, apoi treceau la restul.
Nu ajunseseră încă la Doonan (data nașterii 04/05/1952; profesie: șofer; statut social: chiriaș la stat, divorțat, trei copii), iar, în ritmul în care mergeau lucrurile, polițiștii ar fi ajuns la el abia peste un an de zile.
— Am o presimțire bună, îi spuse Sparkes adjunctului său.
Totul fusese aranjat. Agenții poliției metropolitane fuseseră poziționați discret să urmărească activitatea din casa lui Doonan, dar nimeni nu trebuia să
intervină înainte de sosirea ofițerilor din Hampshire.
VP - 62
Mobilul inspectorului vibră.
— Să-i dăm drumul! Doonan e acasă, spuse el, și închise.
•
Mike Doonan își verifica pariurile la curse în ziarul Daily Star când auzi soneria.
Se aplecă să se ridice de pe scaun și gemu. Durerea de spate îi paraliză preț
de câteva momente piciorul stâng, și el se opri să respire adânc.
— Vin imediat! strigă.
Deschise ușa și observă că nu era bunul vecin cu pâinea și berea pe care obișnuia să i le cumpere în fiecare sâmbătă, ci doi bărbați în costum.
— În caz că sunteți mormoni, să știți că am deja suficiente foste neveste, le spuse el și vru să închidă ușa.
— Domnul Michael Doonan? întrebă Sparkes. Suntem polițiști și am dori să
discutăm puțin cu dumneavoastră.
— La naiba, sper că nu e iar vorba despre o amendă de parcare. Credeam că
mi-am achitat toate datoriile. Intrați!
În micuța cameră de zi din apartamentul închiriat, se așeză ușor pe scaun.
— Am spatele defect, spuse el, și trădă un spasm de durere.
La auzul numelui Bella Elliot, încetă să mai aibă spasme.
— Săraca fetiță! Eram în Portsmouth atunci, pentru o livrare. De-aia sunteți aici? I-am spus șefului că ar trebui să vă sune când am citit în ziare despre duba albastră – și eu am condus una de aceeași culoare –, dar mi-a zis că nu vrea ca polițiștii să-și bage nasul în afacerea lui. Nu știu de ce – va trebui să-l întrebați.
Oricum, nu eram deloc aproape de zona din care a fost răpită fetița. Mi-am făcut doar treaba, apoi am plecat.
Doonan continuă să se arate foarte săritor, exprimându-și gândurile despre ce ar trebui să pățească „nemernicul care a răpit-o”.
— Aș da orice să pun mâna pe el. Deși n-aș putea face mare lucru în halul în care sunt.
— De când sunteți așa, domnule Doonan? întrebă Matthews.
