— Nu chiar.
— De ce nu v-a văzut nimeni returnând duba dacă v-ați întors atât de devreme?
— M-am dus întâi acasă. V-am spus. Mi-am terminat treaba și am trecut pe acasă, spuse Taylor.
— De ce? În foaia dumneavoastră de pontaj este specificat faptul că de obicei mergeți direct la depozit, insistă Sparkes.
— Am vrut s-o văd pe Jean.
— Soția dumneavoastră, da. Sunteți un romantic, nu? Vă place să-i faceți surprize soției?
— Nu, voiam doar să-i spun că mă ocup eu de cină.
VP - 76
Cina. Familia Taylor a servit cina, nu o masă banală, sau ceai. „Se pare că
banca i-a sugerat anumite standarde de viață lui Glen Taylor”, se gândi Sparkes.
— Și nu puteați să-i telefonați?
— Mi se descărcase telefonul și oricum treceam pe lângă casă. Plus că mi-era poftă de un ceai.
Trei scuze. „I-a luat prea mult timp să pună cap la cap toate detaliile”, își spuse Sparkes. Avea să-i verifice mobilul imediat după interviu.
— Credeam că șoferii trebuie să țină tot timpul legătura cu depozitul. Eu am un încărcător de mașină.
— Și eu, dar îl uitasem în mașina personală.
— Pe la ce oră vi s-a descărcat telefonul?
— Nu mi-am dat seama că e descărcat până să ies de pe M25, când am vrut s-o sun pe Jean. Se poate să fi fost descărcat cinci minute sau două ore.
— Aveți copii? întrebă Sparkes.
Taylor nu se așteptase la o asemenea întrebare și strânse din buze în timp ce-și aduna gândurile.
— Nu, de ce? bălmăji el. Ce treabă are una cu alta?
— Vă plac copiii, domnule Taylor? insistă Sparkes.
— Bineînțeles. Cui nu-i plac copiii?
Își încrucișase brațele.
— Vedeți dumneavoastră, domnule Taylor, există oameni cărora le plac copiii în alt fel. Știți la ce mă refer?
Taylor își încrucișă și mai tare brațele și închise ochii preț de numai o secundă, dar asta fu suficient pentru a-i da curaj lui Sparkes.
— Există oameni cărora le plac copiii din punct de vedere sexual.
— Niște animale, nu? izbucni Taylor.
— Deci nu vă plac copiii în felul ăsta?
— Nu fiți dezgustător! Bineînțeles că nu. Ce fel de om credeți că sunt?
— Asta încercăm să stabilim, domnule Taylor, răspunse Sparkes, aplecându-se pentru a-și impune autoritatea. Când ați început să lucrați ca șofer? O
schimbare ciudată de carieră – aveați o slujbă foarte bună la bancă, nu?
Taylor își încruntă sprâncenele.
— Voiam o schimbare. Nu m-am înțeles cu șeful și mi-am spus că ar trebui să-mi deschid propria firmă de livrări. Trebuie să câștig experiență în domeniu, așa că am început să șofez…
— Și problema cu calculatoarele de la bancă? îl întrerupse Sparkes. Am vorbit cu fostul dumneavoastră șef.
Taylor roși.
VP - 77
— N-ați fost dat afară din cauza utilizării inadecvate a calculatoarelor?
— A fost o înscenare, răspunse Taylor. Șeful voia cu orice preț să mă dea afară. Cred că se simțea amenințat de un tip mai tânăr și mai bine școlit decât el. Oricine ar fi putut folosi computerul acela. Siguranța datelor în banca aia era de tot râsul. Eu am decis să plec.
Stătea cu brațele atât de strâns încrucișate pe piept, încât respira greu.
— Înțeleg, zise Sparkes, lăsându-se pe spătarul scaunului ca să-i ofere lui Taylor spațiul necesar pentru a-și înfrumuseța minciuna. Și „utilizarea inadecvată a calculatoarelor” de care ați fost acuzat?
