VP - 89
Un psiholog criminalist pe care îl consultau pentru acest caz îi avertizase deja că era puțin probabil ca imaginile acelea să aparțină unui pedofil.
— Asta nu e opera unui pedofil, le spusese. Nu există nimic sexual în aceste fotografii – e o colecție de fantezii, dar nu e înjghebată de cineva care are fetișuri cu copii. E mai degrabă o listă a dorințelor, cum își fac fetele în adolescență.
„Sau femeile fără copii”, se gândise Sparkes.
Viața secretă a lui Jean îl zguduise întrucâtva pe Taylor. Era clar. Se pierdu în gânduri, întrebându-se probabil ce altceva nu mai știa despre nevasta lui.
Sparkes și Matthews căzură de acord după aceea că îi zdruncinase puțin certitudinea că își ținea soția sub control. Secretele erau periculoase.
Dar, la întâlnirea la care discută cazul cu șefii lui, în timp ce termenul-cheie de treizeci și șase de ore se apropia amenințător, Sparkes se simți înfrânt.
Examinaseră totul. Nu reușiseră să găsească nimic în dubă și nu aveau nicio dovadă împotriva lui Taylor cu excepția filmelor porno, dar asta nu era suficient ca să-l țină sub arest.
Două ore mai târziu, Glen Taylor ieșea pe cauțiune din secția de poliție, deja cu mâna pe telefon. Bob Sparkes îl privi pe fereastra de pe coridor.
— Nu te relaxa prea tare acasă! Vom reveni, se adresă el siluetei ce se îndepărta.
•
A doua zi, Taylor se întoarse la muncă, potrivit echipei însărcinate să-l urmărească.
Sparkes se întrebă ce părere avea șeful lui Taylor despre toate astea.
— Pun pariu că-l dau afară până la sfârșitul lunii, îi spuse lui Matthews.
Foarte bine. Va avea timp să facă greșeli dacă stă mult timp pe acasă. Sigur o s-o zbârcească pe undeva.
Cei doi polițiști se uitară unul la celălalt.
— Ce-ar fi să luăm legătura cu Alan Johnstone și să-l rugăm să mai aruncăm o privire în registru, la livrările lui Taylor? spuse Matthews. Poate îi dăm o sugestie.
•
Domnul Johnstone le ură bun-venit în biroul lui, măturând cu mâna scaunele roase, încărcate cu hârtii și dosare.
— Bună ziua, domnule inspector! Cărui fapt datorăm revenirea dumneavoastră? Glen ne-a spus că totul s-a rezolvat.
Polițiștii cercetară atent foaia de pontaj și își notară din nou kilometrajele, în timp ce Johnstone îi privea neliniștit.
VP - 90
— Sunt ai dumneavoastră? întrebă Sparkes, ridicând de pe birou fotografia a doi băieți îmbrăcați în tricouri de fotbal. Ce copii frumoși!
Lăsă vorbele să plutească în aer în timp ce Johnstone își luă înapoi fotografia.
— Pe curând! spuse Matthews cu glas vesel.
•
Lui Glen Taylor i se ceru să părăsească firma în aceeași săptămână. Alan Johnstone îl sună pe Sparkes să-l înștiințeze.
— Ceilalți șoferi s-au speriat foarte tare. Majoritatea avem copii. Tipul n-a făcut scandal când i-am plătit lichidarea; a ridicat din umeri și și-a golit dulapul.
Matthews zâmbi sardonic.
— Să-l vedem ce face acum.
VP - 91
19.
Sâmbătă, 21 aprilie 2007
Văduva
Părinții lui Glen au venit în vizită la sfârșitul săptămânii în care a fost arestat.
Nu-i văzuserăm de ceva vreme, și, cât au stat la ușă, reporterii au încercat să le vorbească și i-au tot fotografiat. George era furios și a început să-i înjure, iar Mary plângea când am deschis ușa. Am luat-o în brațe în hol și am condus-o în bucătărie.
George și Glen s-au dus în camera de zi. Noi două ne-am așezat la masă, și Mary nu se putea opri din plâns.
— Jean, ce se întâmplă? Cum ar putea crede cineva că Glen al meu e capabil de asemenea lucruri? Atât de bolnave. A fost un băiat minunat. O dulceață, și foarte deștept.
Am încercat s-o liniștesc și să-i explic, dar ea o ținea cu „nu Glen al meu”.
Până la urmă, mi-am făcut un ceai ca să îmi găsesc o ocupație și le-am dus și bărbaților o tavă.