Dar Sparkes voia neapărat să vadă bucata de hârtie. Să se asigure că e reală

și că nu va dispărea într-un nor de fum.

— Comparăm particulele de mizerie cu cele găsite în duba lui Glen Taylor în timpul investigației inițiale, îi spuse tehnicianul calm. Dacă se potrivesc, avem certitudinea că hârtia se afla în mașină. Și apoi vom putea spune ce tip de hârtie este.

— Pun pariu că e de la o punguță de Skittles, spuse Sparkes. Uită-te la culoare! Haide, omule! Ai idee de la ce fel de animal provine părul? Ar putea fi o pisică?

Tehnicianul ridică mâna în semn de apărare.

VP - 124

— Vă pot spune asta imediat. Mă uit la microscop. Dar nu pot să afirm că

provine de la un animal anume. Nu e ca la oameni. Chiar dacă am avea alte fire de păr cu care să le comparăm, nu am putea spune cu certitudine că provine de la un anumit animal. Dacă avem noroc, putem cel puțin afla dacă provine de la aceeași specie.

Sparkes își trecu mâinile prin păr.

— Ia rapid probe de la Timmy Elliott și să vedem!

Părea că vrea să mai rămână, dar tehnicianul îi făcu semn să plece.

— Lăsați-ne puțin! Vă sunăm imediat ce aflăm ceva.

•

În biroul inspectorului, Sparkes și Matthews desenară o diagramă Venn, punând toate potențialele noi dovezi în cercuri care se intersectau pentru a vedea cum evoluaseră.

— Dacă hârtia găsită e de la un pachet de Skittles, iar părul provine de la o pisică din aceeași specie cu Timmy, Jean Taylor intră în scenă, spuse Matthews.

E geaca ei. N-are cum să fie a lui Glen. E prea mică.

— Mă duc s-o aduc, spuse Sparkes.

VP - 125

25.

Joi, 12 iulie 2007

Văduva

Desigur, polițiștii nu renunță. Și-au înfipt colții în Glen din cauza dubei, a pornografiei infantile la care cică s-ar uita și a „abaterilor” sale. N-o să-l lase niciodată în pace. Avocatul mi-a spus că o să încerce să-l pună sub acuzație pentru imaginile acelea, dacă nu găsesc altceva.

Vizitele și telefoanele lui Bob Sparkes au devenit parte integrantă din viața noastră. Poliția își construiește cazul, iar noi privim de pe margine.

I-am spus lui Glen că ar fi bine să declare la poliție despre „cursa privată” din ziua respectivă, dar el insistă că n-ar face decât să înrăutățească lucrurile, pentru că ei vor crede că i-a mințit încă de la început.

Mi-e groază că aș putea să fac ceva care să înrăutățească lucrurile, să spun ceva greșit. Dar, până la urmă, Glen e cel care a făcut-o de oaie, nu eu.

Poliția a venit iar azi, să-i pună noi întrebări. L-au dus înapoi în Southampton.

La plecare, m-a pupat pe obraz și mi-a spus să nu-mi fac griji.

— O să fie bine, mi-a spus, iar eu am încuviințat din cap.

Și am așteptat.

Polițiștii au luat și mai multe lucruri de-ale lui Glen. Toate hainele și toți pantofii pe care nu-i luaseră inițial. Au luat lucruri pe care abia le cumpărase.

Am încercat să le spun, dar mi-au zis că iau totul. Mi-au luat până și geaca mea, din greșeală. O îndesasem în jumătatea lui de dulap pentru că al meu era plin.

•

A doua zi, Bob Sparkes a venit și mi-a cerut să merg cu el în Southampton ca să răspund la câteva întrebări. Nu mi-a spus nimic în mașină, doar că vrea să-i dau o mână de ajutor în anchetă.

Dar, când am ajuns la secția de poliție, m-a dus într-o cameră de interogatoriu și mi-a citit drepturile. Apoi m-a întrebat dacă am răpit-o pe Bella.

Sau dacă l-am ajutat pe Glen să o răpească pe Bella.

Nu mi-a venit să-mi cred urechilor.

— Nu, bineînțeles că nu, i-am tot repetat. Și nici Glen n-a răpit-o.

Dar el nu mă asculta, de fapt. Trecea deja la altă întrebare.

VP - 126

A scos o pungă de plastic ca un magician, și la început n-am văzut nimic în ea, dar pe fundul pungii era o bucățică de hârtie roșie.

— Am găsit asta în buzunarul gecii dumneavoastră, doamnă Taylor. Este de la o punguță de Skittles. Mâncați multe bomboane Skittles?

Pe moment nu mi-am dat seama la ce se referă, dar apoi mi-am amintit.

Probabil era bucățica de ambalaj pe care o găsisem sub covorașul din dubă.

Probabil Sparkes a văzut că m-am schimbat la față și a continuat să mă

preseze. A continuat să pronunțe numele Bellei. I-am spus că nu-mi amintesc, dar știa că nu e așa.

Până la urmă i-am spus, ca să înceteze să mă mai întrebe. I-am spus că e posibil să fie o bucățică de hârtie pe care o găsisem în dubă. Un mic gunoi. Că o pusesem în buzunar ca s-o arunc mai târziu, dar că n-am făcut-o.

I-am spus că e doar o bucată de hârtie, dar domnul Sparkes mi-a zis că a descoperit păr de pisică lipit de ea. De la o pisică de culoare gri. Cum era cea din curtea Bellei. I-am spus că asta nu dovedește nimic. Părul putea proveni de oriunde altundeva. Dar a trebuit să dau o declarație.

Am sperat că nu-i vor spune nimic lui Glen înainte să am ocazia să-i explic.

Mă gândeam că am să-i spun îndată ce ajungeam amândoi acasă că polițiștii mă

siliseră să le mărturisesc. Că nu conta. Dar n-am mai avut ocazia să vorbesc cu el. Glen n-a mai ajuns acasă.