Procurorul îl prezentă ca pe un tânăr polițist devotat, susținut de superiorii lui și de procedurile legale, și foarte hotărât să prevină răpirea unui alt copil.

Zăbovi puțin asupra cuvintelor folosite de Glen Taylor în conversațiile online, îndreptându-și privirea asupra juraților pentru a sublinia importanța dovezilor, încât aceștia aruncară priviri tot mai dese spre acuzat. Totul decurgea conform planului.

Când Sanderson se ridică să ia cuvântul, nu-și mai ținea mâinile în buzunar și nici nu mai vorbea relaxat; era un moment decisiv. Tânărul ofițer fu pus să reia conversațiile avute sub pseudonimul Goldilocks, cuvânt cu cuvânt. Fusese pregătit de echipa de acuzare pentru presiunea la care urma să fie supus, dar fu mai rău decât și-ar fi putut imagina cineva.

I se ceru să-și citească replicile la vorbăria obscenă a lui BigBear, și, în lumina rece a sălii de tribunal, cuvintele lui avură un efect ireal, ridicol.

— „Cum ești îmbrăcată în seara asta”? întrebă avocatul, cu fața lui pătată de mare băutor și cu umerii plini de mătreață.

— „Pijama de păpușică”, răspunse găliganul Fry, foarte serios. „Pantalonașii mei albaștri cu dantelă”.

Cineva din boxa presei râse înfundat, dar Fry încercă să-și păstreze cumpătul și citi mai departe:

VP - 137

— „Mi-e cam cald. Cred că va trebui să mi-i dau jos”.

— „Da, dăți-i jos!” replică avocatul cu voce plictisită. „Acum mângâie-te singură!” Cam pueril, nu? adăugă el. Îmi imaginez că în momentul acela nu purtați pijama albastră de păpușică, nu, domnule Fry?

Râsetele din public îl descumpăniră o clipă pe polițist, care trase însă aer în piept și răspunse:

— Nu.

Ordinea fu repede restabilită, dar răul fusese deja făcut. Dovada crucială

prezentată de Fry risca să fie redusă la o glumă obscenă.

Avocatul își savură victoria, apoi pătrunse pe teritoriul cel mai periculos al interogatoriului: ultima conversație prin e-mail cu Glen Taylor.

— Domnule Fry, v-a spus cumva Glen Taylor, adică BigBear, că a răpit-o pe Bella Elliott?

— A spus că avusese o fetiță adevărată.

— Nu asta v-am întrebat. Iar răspunsul acesta a venit după ce dumneavoastră, Goldilocks, i-ați cerut să vă spună asta?

— Nu, domnule.

— V-a întrebat: „Ți-ar plăcea asta, Goldie?”, iar dumneavoastră i-ați răspuns că v-ar plăcea foarte mult. Că vă excită propunerea.

— Ar fi putut spune „nu” în orice moment, răspunse Fry. Dar n-a spus. A spus că a mai avut cândva o fetiță și că numele ei începea cu „B”.

— A folosit numele „Bella” în discuții?

— Nu.

— Domnule Fry, avem de-a face cu o conversație fantezistă între doi adulți responsabili, nu cu o confesiune.

— A spus că a găsit o fetiță al cărei nume începea cu „B”, insistă Fry, nemaiputând să-și stăpânească prea bine emoțiile. Câte fetițe răpite recent al căror nume începe cu „B” există?

Avocatul ignoră întrebarea și-și verifică notițele.

Bob Sparkes se uită la Jean Taylor, așezată pe marginea unei bănci, în dreptul soțului ei cu fanteziile lui adulte și responsabile, și o văzu amorțită. Se gândi că

era probabil prima oară când auzea povestea completă.

Se întrebă cine se simțea mai rău – el însuși, care vedea cazul năruindu-se în fața lui, sau ea, care vedea dovezile începând să se adune.

Fry începuse deja să se bâlbâie, și Sparkes îl îndemnă în gând să se adune.

Dar Sanderson îți continuă atacul.

— L-ați forțat pe Glen Taylor să facă aceste remarci, nu-i așa, domnule Fry?

Ați acționat ca un agent provocator, pretinzând a fi o femeie care voia să facă

VP - 138

sex cu el. Erați hotărât să-l faceți să declare lucruri incriminatorii. Ați fi făcut orice pentru asta. Chiar și sex virtual cu el. Intră așa ceva în atribuțiile unui polițist? Ați uitat de prudență și de dreptul lui la un avocat?

Sanderson, care se simțea în largul lui, păru aproape cuprins de milă când victima ieși în cele din urmă din boxa martorilor, chircită și epuizată.

Apărarea solicită imediat amânarea procesului și, când jurații dispărură în camera lor, ceru să fie oprit.

— Cazul se întemeiază exclusiv pe dovezi incidentale și pe o înscenare. Nu se poate continua așa, spuse Sanderson. Dovezile lui Goldilocks nu pot fi acceptate.

Judecătoarea bătu ușor cu creionul în masă în timp ce asculta răspunsul procurorului.

— Polițiștii au acționat perfect legal în toate împrejurările. Au urmat toate procedurile foarte strict. Au avut certitudinea că au un caz întemeiat și că

aceasta era singura modalitate de a obține dovezile finale, adăugă procurora și se așeză.

Judecătoarea puse creionul pe masă și își privi însemnările în tăcere.

— Mă voi retrage, spuse în cele din urmă, și toată sala se ridică în timp ce ea coborî de pe podium.

•

Douăzeci de minute mai târziu, grefierul strigă:

— Toată lumea în picioare!

Judecătoarea dădu verdictul: respinse probele aduse de Goldilocks, criticând îndemnurile și sugestiile făcute de Fry și faptul că un ofițer atât de tânăr fusese însărcinat cu o misiune atât de dificilă.

— Probele nu sunt sigure și nu pot fi folosite pentru susținerea cazului, spuse ea.

Sparkes știu că pentru acuzare era numai o formalitate să accepte înfrângerea și să nu mai prezinte dovezi, așa că începu să-și strângă hârtiile.

În boxa acuzaților, Taylor o ascultă atent pe judecătoare și păru să înțeleagă