Din întâmplare, polițiștii luară și geaca neagră a lui Jean Taylor. Era îndesată
între paltonul de iarnă al soțului ei și o cămașă elegantă și fu pusă într-o cutie etichetată, ca toate celelalte haine.
Tehnicianul care primi sacii îi așeză după dimensiuni și începu testele cu hainele purtate pe deasupra, căci acestea aveau cele mai multe șanse să fi venit în contact cu corpul victimei.
Buzunarele jachetei fură golite, iar conținutul fu ambalat în pungi. Nu exista decât un singur obiect – o bucățică de hârtie roșie, cam cât unghia degetului mare. În liniștea laboratorului, tehnicianul o cercetă de amprente și fibre, dezlipind orice probă cu bandă adezivă și catalogând-o meticulos.
Nu găsi amprente, doar particule de murdărie și ceva ce părea a fi păr de animal. Era mai subțire decât firul de păr uman, dar avea nevoie să-l examineze la microscop pentru a obține detalii despre culoare și specia de la care provenea.
Își scoase mănușile și luă telefonul de pe perete.
— Cu inspectorul Sparkes, vă rog.
•
Sparkes se năpusti pe scări, sărind treptele două câte două. Tehnicianul îi spusese că nu era cazul să vină încă.
— Este prea devreme să fim siguri de ceva, domnule.
Dar Sparkes voia neapărat să vadă bucata de hârtie. Să se asigure că e reală
și că nu va dispărea într-un nor de fum.
— Comparăm particulele de mizerie cu cele găsite în duba lui Glen Taylor în timpul investigației inițiale, îi spuse tehnicianul calm. Dacă se potrivesc, avem certitudinea că hârtia se afla în mașină. Și apoi vom putea spune ce tip de hârtie este.
— Pun pariu că e de la o punguță de Skittles, spuse Sparkes. Uită-te la culoare! Haide, omule! Ai idee de la ce fel de animal provine părul? Ar putea fi o pisică?
Tehnicianul ridică mâna în semn de apărare.
VP - 124
— Vă pot spune asta imediat. Mă uit la microscop. Dar nu pot să afirm că
provine de la un animal anume. Nu e ca la oameni. Chiar dacă am avea alte fire de păr cu care să le comparăm, nu am putea spune cu certitudine că provine de la un anumit animal. Dacă avem noroc, putem cel puțin afla dacă provine de la aceeași specie.
Sparkes își trecu mâinile prin păr.
— Ia rapid probe de la Timmy Elliott și să vedem!
Părea că vrea să mai rămână, dar tehnicianul îi făcu semn să plece.
— Lăsați-ne puțin! Vă sunăm imediat ce aflăm ceva.
•
În biroul inspectorului, Sparkes și Matthews desenară o diagramă Venn, punând toate potențialele noi dovezi în cercuri care se intersectau pentru a vedea cum evoluaseră.
— Dacă hârtia găsită e de la un pachet de Skittles, iar părul provine de la o pisică din aceeași specie cu Timmy, Jean Taylor intră în scenă, spuse Matthews.
E geaca ei. N-are cum să fie a lui Glen. E prea mică.
— Mă duc s-o aduc, spuse Sparkes.
VP - 125
25.
Joi, 12 iulie 2007
Văduva
Desigur, polițiștii nu renunță. Și-au înfipt colții în Glen din cauza dubei, a pornografiei infantile la care cică s-ar uita și a „abaterilor” sale. N-o să-l lase niciodată în pace. Avocatul mi-a spus că o să încerce să-l pună sub acuzație pentru imaginile acelea, dacă nu găsesc altceva.
Vizitele și telefoanele lui Bob Sparkes au devenit parte integrantă din viața noastră. Poliția își construiește cazul, iar noi privim de pe margine.
I-am spus lui Glen că ar fi bine să declare la poliție despre „cursa privată” din ziua respectivă, dar el insistă că n-ar face decât să înrăutățească lucrurile, pentru că ei vor crede că i-a mințit încă de la început.
Mi-e groază că aș putea să fac ceva care să înrăutățească lucrurile, să spun ceva greșit. Dar, până la urmă, Glen e cel care a făcut-o de oaie, nu eu.
Poliția a venit iar azi, să-i pună noi întrebări. L-au dus înapoi în Southampton.
La plecare, m-a pupat pe obraz și mi-a spus să nu-mi fac griji.
— O să fie bine, mi-a spus, iar eu am încuviințat din cap.
Și am așteptat.
Polițiștii au luat și mai multe lucruri de-ale lui Glen. Toate hainele și toți pantofii pe care nu-i luaseră inițial. Au luat lucruri pe care abia le cumpărase.
