„Trebuie să fim cu ochii pe el” concluzionase noua echipă, dar nimeni nu credea că el era vinovatul. Fusese eliberat, dar informațiile obținute dădură un nou impuls perchezițiilor din benzinării, iar camerele de luat vederi din oraș

scoaseră în fine la iveală câțiva dintre clienții lui Chambers. Sparkes așteptă să

vadă dacă Glen Taylor se număra printre ei.

— Niciun semn, domnule, îi spuse Salmond. Dar căutările continuă.

Și chiar continuară.

Era fascinant, ca și cum ar fi urmărit dramatizarea anchetei sale, cu actori care-i interpretau pe polițiști.

— Mă simt de parcă aș sta în public la teatru, îi spuse lui Kate când ea îl sună.

— Și pe tine cine te interpretează? Robert de Niro? Ah, nu, scuze, am uitat!

Hellen Mirren.

VP - 156

Și râse.

Dar rolul de spectator îi oferi lui Sparkes o nouă viziune asupra lucrurilor, pe care nu o avusese înainte, când se aflase în miezul lucrurilor. Putea observa vânătoarea de la mare înălțime, precum un zeu atotștiutor, și acesta fu momentul în care începu să vadă scăpările și falsele starturi.

— Ne-am concentrat atenția prea repede numai asupra lui Glen Taylor, îi spuse subinspectorului Salmond.

Îl costase mult să recunoască asta față de sine însuși, dar trebui s-o facă.

— Hai să analizăm din nou ziua în care a dispărut Bella! Fără gălăgie.

În secret, începură să reconstruiască ziua de 2 octombrie 2006 din momentul în care fetița se trezise, folosind interiorul unui vechi dulap de metal din biroul lui Sparkes pe post de cameră de anchetă.

— Pare un proiect de artă, glumi Salmond. Nu ne mai lipsește doar puțină

plastilină ca să primim un premiu pentru cea mai bună creație tridimensională.

Voise să schițeze o cronologie a evenimentelor pe calculator, dar Sparkes se temu să nu fie descoperit în rețeaua internă.

— Pe asta, la nevoie, putem s-o aruncăm fără să lăsăm nicio urmă.

Nu știuse prea bine ce să creadă când Salmond se oferise să-l ajute. Nu-l tachina ca Matthews – îi lipseau intimitatea și relaxarea pe care i le oferea o glumă împărtășită –, dar cu o femeie i s-ar fi părut nepotrivit. Ar fi părut mai degrabă că flirtează decât că sunt colegi. Oricum, nu-i lipseau sandvișurile dezgustătoare cu cârnați ale lui Matthews, mânjite de ketchup, și nici burta care i se ivea din timp în timp când i se desfăcea cămașa.

Salmond era deșteaptă, dar Sparkes nu o cunoștea cu adevărat și nu știa dacă să aibă încredere în ea. Va trebui să aibă. Avea nevoie de gândirea ei lucidă

și neimplicată emoțional, care-l ajuta să nu se abată de la fapte.

Bella se trezise la 7.15, conform spuselor lui Dawn. Un pic mai târziu decât de obicei, dar se culcase târziu în noaptea dinainte.

— De ce s-a culcat târziu? întrebă Salmond, și căutară răspunsul printre declarațiile lui Dawn.

— S-au dus la McDonald’s și au trebuit să aștepte autobuzul înapoi, spuse Sparkes.

— De ce? Era vreo ocazie specială? întrebă Salmond.

— Nu era ziua ei de naștere – e în aprilie, dacă nu mă înșel. Credeam că

Dawn n-o ducea prea bine cu banii. Avea datorii de sute de lire pe cardul de credit și nu prea ieșea în oraș, după spusele unui vecin.

— Din documente nu reiese că ar fi întrebat-o cineva cu ce ocazie a dus-o la McDonald’s, spuse Sparkes.

VP - 157

Salmond trecu și asta pe listă.

„O fată căreia îi plac listele”, se gândi Sparkes. „Pardon, o femeie”.

— Și apoi au cumpărat dulciuri de la chioșcul de ziare. Iar bunătăți. Mă întreb ce se petrecea în viața lor.

Salmond notă SMARTIES pe o hârtiuță și o lipi pe dulapul de metal.

Salmond stătea pe scaunul directorial, iar Sparkes pe latura opusă a biroului.

Între ei trona dosarul complet al cazului, un cadou de despărțire din partea lui Matthews. Sparkes începu să se simtă ca la interogatoriu, dar noul lui adjunct puncta întrebările care nu fuseseră puse în ancheta inițială, și Sparkes încercă să

se concentreze.

— Avea vreun iubit? Ce știm despre acest Matt care a lăsat-o însărcinată? L-a chestionat cineva?

Lipsurile din investigație începură să apară, acuzatoare.

— Hai să facem asta acum! spuse repede Salmond, observând mohoreala de pe chipul șefului său.

În certificatul de naștere al Bellei nu era menționat numele tatălui – nefiind căsătorită, Dawn nu avusese dreptul să-l înscrie dacă acesta nu era prezent în momentul înregistrării copilului –, dar mama declarase la poliție că acesta se numește Matt White, că locuiește în regiunea Birmingham și că lucrează la o companie farmaceutică.

— Poate să facă rost de Viagra ori de câte ori are nevoie, comentă Salmond.

Primele căutări nu dăduseră de niciun Matt White în Birmingham, iar, odată

ce numele lui Glen Taylor apăruse în investigație, toate celelalte piste fuseseră

abandonate.

— E posibil ca Matt să fie o prescurtare. Și mă întreb dacă nu cumva el nu i-a dat un nume fals. Bărbații căsătoriți fac deseori asta – își împiedică astfel amantele să le facă probleme ulterior, mai ales după terminarea aventurii, spuse Salmond.

Se ocupa de noile întrebări, pe lângă munca ei obișnuită, cu un calm și o eficiență care îl făceau pe Sparkes să se simtă liniștit, dar puțin pe dinafară.

Avea un talent de a intra și de a ieși din biroul lui cu documentele potrivite, cu răspunsurile gata și cu inițiativele deja aprobate aproape fără să-l deranjeze.

Sparkes începu să creadă că vor descoperi o nouă pistă. Dar această speranță