Am încercat să le spun, dar mi-au zis că iau totul. Mi-au luat până și geaca mea, din greșeală. O îndesasem în jumătatea lui de dulap pentru că al meu era plin.
•
A doua zi, Bob Sparkes a venit și mi-a cerut să merg cu el în Southampton ca să răspund la câteva întrebări. Nu mi-a spus nimic în mașină, doar că vrea să-i dau o mână de ajutor în anchetă.
Dar, când am ajuns la secția de poliție, m-a dus într-o cameră de interogatoriu și mi-a citit drepturile. Apoi m-a întrebat dacă am răpit-o pe Bella.
Sau dacă l-am ajutat pe Glen să o răpească pe Bella.
Nu mi-a venit să-mi cred urechilor.
— Nu, bineînțeles că nu, i-am tot repetat. Și nici Glen n-a răpit-o.
Dar el nu mă asculta, de fapt. Trecea deja la altă întrebare.
VP - 126
A scos o pungă de plastic ca un magician, și la început n-am văzut nimic în ea, dar pe fundul pungii era o bucățică de hârtie roșie.
— Am găsit asta în buzunarul gecii dumneavoastră, doamnă Taylor. Este de la o punguță de Skittles. Mâncați multe bomboane Skittles?
Pe moment nu mi-am dat seama la ce se referă, dar apoi mi-am amintit.
Probabil era bucățica de ambalaj pe care o găsisem sub covorașul din dubă.
Probabil Sparkes a văzut că m-am schimbat la față și a continuat să mă
preseze. A continuat să pronunțe numele Bellei. I-am spus că nu-mi amintesc, dar știa că nu e așa.
Până la urmă i-am spus, ca să înceteze să mă mai întrebe. I-am spus că e posibil să fie o bucățică de hârtie pe care o găsisem în dubă. Un mic gunoi. Că o pusesem în buzunar ca s-o arunc mai târziu, dar că n-am făcut-o.
I-am spus că e doar o bucată de hârtie, dar domnul Sparkes mi-a zis că a descoperit păr de pisică lipit de ea. De la o pisică de culoare gri. Cum era cea din curtea Bellei. I-am spus că asta nu dovedește nimic. Părul putea proveni de oriunde altundeva. Dar a trebuit să dau o declarație.
Am sperat că nu-i vor spune nimic lui Glen înainte să am ocazia să-i explic.
Mă gândeam că am să-i spun îndată ce ajungeam amândoi acasă că polițiștii mă
siliseră să le mărturisesc. Că nu conta. Dar n-am mai avut ocazia să vorbesc cu el. Glen n-a mai ajuns acasă.
Se pare că a intrat pe internet să se uite la imagini pornografice. Când mi-a spus Tom Payne, avocatul, nu mi-a venit să cred că putuse să fie atât de fraier.
Glen a fost întotdeauna deșteptul familiei.
Poliția îi luase calculatorul, bineînțeles, dar el și-a cumpărat un laptop ieftin și un router wi-fi – „pentru serviciu, Jeanie” – și stătea în camera oaspeților pentru a naviga pe internet și a se conecta la camere de chat sexual sau cum li s-o fi spunând.
Polițiștii au acționat cu cap – l-au pus pe unul dintre ei să se dea drept o tânără de pe internet și să-l ia la discuții. Își luase numele Goldilocks. Cine Dumnezeu nu s-ar fi prins? Ei bine, se pare că Glen.
N-a fost vorba doar de o conversație. Tom a vrut să mă pregătească pentru ce ar putea apărea în ziare, așa că mi-a povestit că Glen a făcut sex virtual cu Goldilocks. Când am fost să-l vizitez prima oară, Glen mi-a spus că înseamnă sex fără atingere. Doar cuvinte scrise pe chat.
— Nu ne-am vorbit și nici măcar nu ne-am văzut. A fost ca și cum se întâmpla în capul meu. Doar o fantezie. Înțelegi, nu? Toate aceste acuzații mă stresează
teribil. Nu mă pot abține.
VP - 127
Încerc să înțeleg. Chiar încerc. E dependent, îmi tot repet. Nu e vina lui.
Trebuie să ne concentrăm asupra adevăraților ticăloși. Și eu, și Glen suntem foarte furioși din cauza a ceea ce le-a dat prin minte polițiștilor.
Nu mi-a venit să cred că cineva ar putea face așa ceva la serviciu. E ca și cum ar practica prostituția. Asta a spus și Glen. Înainte să afle că Goldilocks era un bărbat. I-a venit greu să accepte asta – s-a gândit că poliția vrea să-l facă să pară
homosexual sau ceva de genul. Eu nu am spus nimic – nu prea pricepeam treaba cu sexul virtual, darămite să mă întreb cu cine întreținea asemenea relații. Oricum, nu asta era nici pe departe cea mai mare problemă.
Îi spusese prea multe lui Goldilocks. Mi-a spus că îi mărturisise că știa câte ceva despre un caz faimos la care lucrează poliția, ca s-o impresioneze. „Ea”
practic îl făcuse să spună.
De data asta, Bob Sparkes l-a acuzat pe Glen că o răpise pe Bella. Au spus că
o răpise și o omorâse. Dar nu l-au acuzat și de crimă. Tom Payne mi-a spus că
așteaptă să apară cadavrul. L-am urât că vorbea așa despre Bella, dar nu i-am spus nimic.
Am plecat acasă singură, și apoi s-au întors jurnaliștii.
•
Nu prea citesc ziarele, de fapt. Prefer revistele. Îmi plac poveștile de viață –
