— Ar fi putut spune „nu” în orice moment, răspunse Fry. Dar n-a spus. A spus că a mai avut cândva o fetiță și că numele ei începea cu „B”.
— A folosit numele „Bella” în discuții?
— Nu.
— Domnule Fry, avem de-a face cu o conversație fantezistă între doi adulți responsabili, nu cu o confesiune.
— A spus că a găsit o fetiță al cărei nume începea cu „B”, insistă Fry, nemaiputând să-și stăpânească prea bine emoțiile. Câte fetițe răpite recent al căror nume începe cu „B” există?
Avocatul ignoră întrebarea și-și verifică notițele.
Bob Sparkes se uită la Jean Taylor, așezată pe marginea unei bănci, în dreptul soțului ei cu fanteziile lui adulte și responsabile, și o văzu amorțită. Se gândi că
era probabil prima oară când auzea povestea completă.
Se întrebă cine se simțea mai rău – el însuși, care vedea cazul năruindu-se în fața lui, sau ea, care vedea dovezile începând să se adune.
Fry începuse deja să se bâlbâie, și Sparkes îl îndemnă în gând să se adune.
Dar Sanderson îți continuă atacul.
— L-ați forțat pe Glen Taylor să facă aceste remarci, nu-i așa, domnule Fry?
Ați acționat ca un agent provocator, pretinzând a fi o femeie care voia să facă
VP - 138
sex cu el. Erați hotărât să-l faceți să declare lucruri incriminatorii. Ați fi făcut orice pentru asta. Chiar și sex virtual cu el. Intră așa ceva în atribuțiile unui polițist? Ați uitat de prudență și de dreptul lui la un avocat?
Sanderson, care se simțea în largul lui, păru aproape cuprins de milă când victima ieși în cele din urmă din boxa martorilor, chircită și epuizată.
Apărarea solicită imediat amânarea procesului și, când jurații dispărură în camera lor, ceru să fie oprit.
— Cazul se întemeiază exclusiv pe dovezi incidentale și pe o înscenare. Nu se poate continua așa, spuse Sanderson. Dovezile lui Goldilocks nu pot fi acceptate.
Judecătoarea bătu ușor cu creionul în masă în timp ce asculta răspunsul procurorului.
— Polițiștii au acționat perfect legal în toate împrejurările. Au urmat toate procedurile foarte strict. Au avut certitudinea că au un caz întemeiat și că
aceasta era singura modalitate de a obține dovezile finale, adăugă procurora și se așeză.
Judecătoarea puse creionul pe masă și își privi însemnările în tăcere.
— Mă voi retrage, spuse în cele din urmă, și toată sala se ridică în timp ce ea coborî de pe podium.
•
Douăzeci de minute mai târziu, grefierul strigă:
— Toată lumea în picioare!
Judecătoarea dădu verdictul: respinse probele aduse de Goldilocks, criticând îndemnurile și sugestiile făcute de Fry și faptul că un ofițer atât de tânăr fusese însărcinat cu o misiune atât de dificilă.
— Probele nu sunt sigure și nu pot fi folosite pentru susținerea cazului, spuse ea.
Sparkes știu că pentru acuzare era numai o formalitate să accepte înfrângerea și să nu mai prezinte dovezi, așa că începu să-și strângă hârtiile.
În boxa acuzaților, Taylor o ascultă atent pe judecătoare și păru să înțeleagă
încet-încet că urma să fie eliberat. Mai jos, pe scaunul ei, Jean Taylor părea uluită.
— Mă întreb la ce se gândește, îi șopti Sparkes lui Matthews. Trebuie să se întoarcă acasă cu un dependent de filme porno care face sex virtual cu străini îmbrăcați în copii. Și care e și un ucigaș de copii.
Brusc, totul se termină. Judecătoarea ceru juraților să formuleze verdictul oficial de „nevinovat”, iar Taylor fu condus spre celulă ca să fie pregătit în VP - 139
vederea eliberării. În sala de tribunal ziariștii porniră o harababură generală, vânând-o în primul rând pe Jean Taylor.
Ea se ridică pe jumătate, înconjurată de reporteri, mută și albă la față, în timp ce Tom Payne se străduia s-o strecoare afară de pe rând în intervalul dintre scaune. Până la urmă, jurnaliștii se dădură la o parte, iar ea se chinui să
iasă, înaintând pieziș, ca un crab în retragere, lovind cu picioarele scaunele din față și agățându-și geanta în colțurile spătarelor.
VP - 140
27.
Luni, 11 februarie 2008
Văduva
