— Da. I-a spus lui Dawn că se roagă pentru ca Bella să se întoarcă acasă
teafără și mai târziu i-a trimis Bellei un mesaj, când ar fi trebuit să împlinească
patru ani.
Sparkes era uluit.
— De ce s-ar împrieteni Jean Taylor cu Dawn Elliott? Ești sigur că e ea, și nu cineva care se dă drept ea?
— Adresa de e-mail e cea pe care o folosește doamna Taylor, iar IP-ul corespunde zonei din Londra în care locuiește. Nu putem fi siguri sută la sută, dar în mod cert șansele sunt să fie așa.
VP - 202
Sparkes analiză variantele. Putea fi soțul ei care se dădea drept Jean, dar asta se întâmpla după răpire. Poate că voia doar să fie sigur că e la curent cu toate noutățile anchetei.
— Bravo! Să continuăm săpăturile! îi spuse el tehnicianului și închise ușa biroului ca să rămână singur.
Trebuia să vorbească cu Glen și Jean. Separat.
VP - 203
40.
Vineri, 22 ianuarie 2010
Văduva
Când Bob Sparkes mi-a bătut la ușă, spălam ceva de mână la chiuvetă. Mi-am pus mâinile sub robinet ca să mă clătesc de săpun și apoi le-am scuturat în timp ce mă îndreptam spre ușă. Nu așteptam nicio vizită, dar Glen instalase o cameră
de luat vederi la exterior ca să vadă pe un ecran cine ne bate la ușă.
— Așa nu mai pierdem timp deschizând jurnaliștilor, îmi spusese, fixând ultimul șurub.
Mie nu-mi plăcea. Pe ecranul acela toți arătau ca niște criminali, cu chipul distorsionat ca și cum s-ar fi oglindit într-o lingură, până și mama lui. Dar el a insistat. M-am uitat și l-am văzut pe Bob Sparkes. Nasul îi umplea ecranul. Am apăsat butonul interfonului și am întrebat cine e. N-aveam de gând să-i ușurez vizita. Mi-a zâmbit. Știa că e un joc și mi-a spus:
— Sunt Bob Sparkes, doamnă Taylor. Putem vorbi puțin?
Am deschis ușa și l-am văzut. Chipul lui revenise la proporții normale – chiar drăguț, ca să fiu sinceră.
— Nu mă așteptam să vă revăd după proces și toate celelalte, i-am spus eu.
— Ei bine, am venit totuși. A trecut ceva vreme. Dumneavoastră ce-ați mai făcut? întrebă el cu îndrăzneală.
— Suntem bine, nu vă mulțumesc, însă mă tem că Glen nu e aici. Poate ar fi util ca data viitoare să sunați înainte de a veni.
— Nu, e în regulă. Vreau doar să vă pun câteva întrebări.
— Mie? Ce-ați putea să mă întrebați pe mine? Cazul împotriva lui Glen e închis.
— Știu, Jean, dar e ceva ce trebuie să vă întreb.
Intimitatea pe care a creat-o adresarea aceasta pe numele meu mic m-a luat prin surprindere, și i-am spus să-și șteargă picioarele de covoraș.
După ce a intrat, s-a dus direct în camera de zi – de parcă ar fi făcut parte din familie. S-a așezat pe locul pe care se așeza de obicei, dar eu am rămas în pragul ușii. N-aveam de gând să-l fac să se simtă prea confortabil. N-ar fi trebuit să
vină. Nu era în regulă.
VP - 204
Nu părea să-i pară rău că ne vizita și ne hărțuia, în ciuda deciziei tribunalului.
Cu el în casă, aveam senzația că totul începe din nou. Interogatoriile. Iar mie miera frică. Mă temeam că găsise ceva cu care să ne acuze din nou.
— Jean, vreau să te întreb de ce ai devenit prietena lui Dawn Elliott pe Facebook.
Nu mă așteptam la o asemenea întrebare. N-am știut ce să spun. Începusem să folosesc internetul după ce Glen fusese acuzat și băgat la închisoare. Voiam să înțeleg cum funcționează – să mă pun în pielea lui Glen, poate –, așa că-mi cumpărasem un laptop micuț, iar vânzătorul mă ajutase cu setările și să-mi creez un cont pe Facebook. Îmi luase o vreme să mă obișnuiesc, dar cumpărasem un ghid de utilizare pentru începători și avusesem timp destul să
mă obișnuiesc. Îmi umplea serile, și era o schimbare, în locul uitatului la televizor. Nu-i spusesem lui Glen când era la închisoarea Belmarsh. Mă
temusem că va crede că încerc să-l prind asupra faptului. Că-l trădez.
Oricum, nu-l folosisem prea des, iar când ieșise de la închisoare, el fusese surprins, dar nu nervos. Cred că avea prea multe pe cap, așa că nimic din ceea ce aș fi făcut eu nu prea mai conta.
Dar sigur nu știa că sunt prietenă pe Facebook cu Dawn, iar acum Bob Sparkes venise să-mi facă probleme. Fusese o prostie din partea mea – o
„nechibzuință”, mi-ar fi spus Glen dacă ar fi aflat. Mă împrietenisem într-o seară, după ce o văzusem pe Dawn Elliott la știri. Voiam doar să fac parte din campanie, să contribui cu ceva, pentru că eu credeam că e în viață.
Nu crezusem că poliția mă va repera printre toate acele sute de nume, dar bineînțeles că ei descoperă tot. Dacă Glen ar fi aici, mi-ar spune că niciodată nu gândesc înainte să fac ceva. Nu trebuia să mă împrietenesc cu Dawn, pentru că
