credeţi că, după trei minute, am dat peste el în sufragerie, punându-şi pantofii?
- E un om cu idei ferme, am convenit eu.
- E încăpăţânat ca un catâr, replică Sempere-fiul. Noroc că acum avem niscaiva ajutor, că de nu...
Mi-am scos la iveală expresia mea de surpriză şi inocenţă, foarte serviabilă şi relaxată.
- Fata, mă lămuri Sempere-fiul. Isabella, cea care vă ajută. De aceea mă gândeam eu la dumneavoastră. Sper că nu vă supăraţi dacă îşi petrece câteva ceasuri aici. Adevărul e că, la cum merg lucrurile, ajutorul e binevenit - dar dacă aveţi ceva împotrivă...
Mi-am reprimat un zâmbet pentru felul în care a savurat cei doi de "l" din numele Isabella.
- Bine, câtă vreme e ceva temporar. La drept vorbind, Isabella e o fată cumsecade. Inteligentă şi muncitoare, am zis eu. De toată încrederea. Ne împăcăm de minune.
- Dar ea spune că sunteţi un despot.
- Ea spune?
- De fapt, are o poreclă pentru dumneavoastră: mister Hyde.
- E un îngeraş. N-o lua în seamă. Doar ştii cum sunt femeile.
- Da, ştiu, replică Sempere-fiul pe un ton care lăsa să se înţeleagă că ştie multe lucruri, însă despre acesta nu avea nici cea mai vagă idee.
- Isabella îţi spune asta despre mine, dar să nu crezi că mie nu-mi spune diverse chestii despre dumneata, i-am aruncat eu.
Am văzut cum ceva i se răscolea pe chip. Mi-am lăsat cuvintele să-i roadă încetişor straturile armurii. Îmi întinse o ceaşcă de cafea cu un zâmbet îndatoritor şi reveni la subiect printr-o stratagemă
care nu şi-ar fi avut locul nici într-o operetă de doi bani.
- Ei, ce să spună despre mine, zise el cu glas stins. L-am lăsat să-şi mistuie incertitudinea câteva clipe.
- Doreşti să afli? am întrebat ca din întâmplare, ascunzându-mi zâmbetul după ceaşcă.
Sempere-fiul ridică din umeri.
- Spune că eşti un om cumsecade şi generos, că lumea nu te înţelege fiindcă eşti un pic timid şi oamenii nu văd dincolo de, citez textual, o prezenţă de june prim şi o personalitate fascinantă.
Sempere-fiul înghiţi în sec şi mă privi uluit.
- N-o să te mint, prietene Sempere. Uite, de fapt mă bucur că ai deschis subiectul, fiindcă, la drept vorbind, de mai multe zile voiam să stau de vorbă despre asta cu dumneata şi nu ştiam cum.
- Să stăm de vorbă despre ce?
Mi-am coborât glasul şi l-am privit ţintă în ochi.
- Fie vorba între noi, Isabella vrea să lucreze aici fiindcă te admiră - şi mă tem că e îndrăgostită în secret de dumneata.
Sempere mă privea aproape năucit.
- Dar să ştii că e o dragoste curată. Atenţie. Spirituală.
Ca de eroină din Dickens, ca să ne înţelegem. Nici vorbă de frivolităţi sau copilării. Isabella, deşi tânără, e o femeie în toată firea. Vei fi observat şi dumneata, cu siguranţă...
- Acum că-mi spuneţi...
- Şi nu vorbesc numai de înfăţişarea ei, o ramă de o rafinată alcătuire, ci de acel tablou de bunătate şi frumuseţe interioară pe care îl poartă înăuntru, aşteptând momentul oportun să iasă la suprafaţă şi să-l facă pe cine ştie care norocos bărbatul cel mai fericit din lume.
Sempere nu ştia unde să se ascundă.
- Pe lângă asta, are talente neştiute. Vorbeşte limbi străine. Cântă la pian îngereşte. Are o minte bună la socotit mai ceva ca Isaac Newton. Şi, pe deasupra, găteşte grozav. Uită-te la mine. Am pus câteva kilograme de când lucrează pentru mine. Delicii mai ceva decât la "Tour d'Argent" ... Să nu-mi spui că nu ţi-ai dat seama. "
- Ei bine, n-a pomenit că ar găti".
- Vorbesc de dragostea la prima vedere.
- Păi, adevărul e că...
- Ştii ce se întâmplă? Fata, în sufletul ei, chiar dacă îşi dă aerele acelea de mică fiară
neîmblânzită, e blândă şi timidă până în pragul patologicului. E din vina călugăriţelor, care le prostesc pe fete cu atâtea poveşti despre iad şi cu lecţii de cusut. Trăiască şcoala liberă.
- Păi, eu aş fi jurat că mă lua aproape de prost, mă asigură Sempere.
- Asta-i. Dovada irefutabilă. Prietene Sempere, când o femeie te tratează ca pe un prost, înseamnă
că i se ascut gonadele.
- Sunteţi sigur?