-... Corelli.
- Spuneţi-mi, aţi acceptat-o deja?
- Pot să vă întreb ce legătură are asta cu cauzele incendiului? am trântit eu.
- Nici una. E o simplă curiozitate.
- Asta-i tot? am întrebat.
Grandes se uită la colegii săi si apoi la mine.
- În ce mă priveşte, da.
Am dat să mă ridic. Cei trei poliţişti au rămas pironiţi la locurile lor.
- Domnule Martin, să nu uit, zise Grandes, îmi puteţi confirma dacă vă amintiţi că, în urmă cu o săptămână, domnii Barrido şi Escobillas v-au vizitat la domiciliul dumneavoastră din strada Flassaders numărul 30 însoțiți de avocatul pomenit mai adineauri?
- Aşa a fost.
- Era o vizită de lucru sau de curtoazie?
- Editorii au venit să-şi exprime dorinţa de a mă reapuca de lucru la o serie de cărţi pe care le lăsasem deoparte ca să mă ocup câteva luni de un alt proiect.
- Dumneavoastră aţi califica discuţia pe care aţi avut-o ca fiind una cordială şi destinsă?
- Nu-mi aduc aminte să fi ridicat cineva glasul.
- Şi vă aduceţi aminte că le-aţi răspuns, citez, că "într-o săptămână veți fi morți"? Fără să ridicați glasul, bineînțeles.
Am suspinat.
- Da, am recunoscut eu.
- La ce vă refereaţi?
- Eram supărat şi am spus ce mi-a venit la gură, domnule inspector. Asta nu înseamnă că vorbeam serios. Uneori spunem lucruri pe care nu le gândim.
- Mulţumesc pentru sinceritate, domnule Martin. Ne-aţi fost de mare ajutor. Bună ziua.
Am plecat de acolo cu cele trei priviri înfipte ca nişte pumnale în spatele meu şi cu certitudinea că, dacă aş fi răspuns cu câte o minciună la fiecare întrebare a inspectorului, nu m-aş fi simţit mai puţin vinovat.
2
Gustul amar al întâlnirii cu Victor Grandes şi cu cei doi agenţi cu înfăţişări de vasilisc pe care-i avea drept escortă abia dacă a durat cât m-am plimbat o sută de metri prin soare, într-un trup pe care abia îl mai recunoşteam: puternic, fără dureri şi fără greaţă, fără ţiuituri în urechi şi fără junghiuri agonizante în craniu, fără oboseală şi fără sudori reci. Fără nici o urmă din certitudinea unei morţi sigure, care mă asfixia cu doar douăzeci şi patru de ore în urmă. Ceva îmi spunea că tragedia petrecută în acea noapte, inclusiv moartea lui Barrido şi practic apropiata încetare din viaţă a lui Escobillas, ar fi trebuit să mă umple de regret şi de angoasă, însă nici conştiinţa mea, nici eu n-am fost capabili să simţim altceva decât cea mai agreabilă indiferenţă. În acea dimineaţă de iulie, Rambla era o sărbătoare, iar eu prinţul ei.
Plimbându-mă, m-am apropiat de strada Santa Ana, cu gândul să-i fac o vizită-surpriză domnului Sempere. Când am intrat în librărie, Sempere-tatăl se foia în spatele tejghelei socotind, în timp ce fiul lui se cocoţase pe o scară şi făcea ordine pe rafturi. Când m-a zărit, librarul mi-a adresat un zâmbet cordial şi mi-am dat seama că, pentru o clipă, nu a realizat cine eram. O secundă mai târziu zâmbetul i s-a şters şi, cu gura căscată, a ocolit tejgheaua ca să mă îmbrăţişeze.
- Martin? Dumneata eşti? Doamne, Maica Domnului...
Eşti de nerecunoscut! Eram atât de îngrijorat pentru dumneata! Am mers de mai multe ori împreună
acasă la dumneata, dar nu răspundeai. Am tot întrebat prin spitale şi pe la secţiile de poliţie.
Fiul său mă privea în continuare din înaltul scării, nevenindu-i să-şi creadă ochilor. A trebuit să-mi amintesc că, în urmă cu doar o săptămână, mă văzuseră într-o stare cu nimic mai prejos decât a chiriaşilor de la morga din districtul cinci.
- Regret că v-am speriat. Am lipsit câteva zile pentru o chestiune de lucru.
- Dar ce s-a întâmplat? Mi-ai dat ascultare şi ai fost la doctor, nu-i aşa?
Am încuviinţat.
- S-a dovedit a fi o nimica toată. Chestii de tensiune.
Câteva zile am băut un tonic şi iată-mă ca nou.
- Păi, să-mi spui şi mie cum se cheamă tonicul ăsta, să încerc să fac un duş cu el... Ce plăcere şi ce uşurare să te văd aşa!
Euforia s-a risipit repede când a picat ştirea zilei.
- Ai auzit de întâmplarea cu Barrido şi Escobillas? întrebă librarul.
- De acolo vin. E greu de crezut una ca asta.
- Cine-ar fi zis... Nu că mi-ar fi inspirat vreo simpatie, dar de aici şi până la aşa ceva... Şi spune-mi, toate astea pe dumneata, din punct de vedere legal, cum te afectează? Iartă-mă că te întreb aşa brutal.
- Adevărul e că nu ştiu. Cred că cei doi asociaţi erau titularii societăţii. Or fi existând moştenitori, presupun, dar e posibil ca, dacă mor amândoi, societatea ca atare să se desfiinţeze. Şi angajamentul meu faţă ei la fel. Aşa cred.
- Altfel spus, dacă Escobillas, Doamne iartă-mă, o mierleşte şi el, dumneata eşti un om liber.