- Bine ai venit în club. Spune-mi, ce pot face pentru tine?
Isabella trase adânc aer în piept.
- Domnul Sempere mi-a spus că, eventual, aţi putea citi ceva din ce am eu şi să-mi spuneţi părerea dumneavoastră şi să-mi oferiţi câteva sfaturi.
Am privit-o în ochi câteva secunde fără să-i răspund.
Mi-a susţinut privirea fără să clipească.
- Asta-i tot?
- Nu.
- Mi se părea mie. Care-i capitolul al doilea?
Isabella şovăi doar o clipită.
- Dacă vă place ceea ce citiţi şi credeţi că am posibilităţi, v-aş ruga să-mi permiteţi să fiu ajutoarea dumneavoastră.
- Ce te face să crezi că am nevoie de o ajutoare?
- Vă pot face ordine în hârtii, pot bate la maşină, pot corecta greşeli şi scăpări...
- Greşeli şi scăpări?
- Nu am vrut să insinuez că dumneavoastră faceţi greşeli...
- Atunci, ce voiai să insinuezi?
- Nimic. Dar întotdeauna patru ochi văd mai bine decât doi. Şi, în plus, mă pot ocupa de corespondenţă, de comisioane, vă pot ajuta să căutaţi documentaţia. Pe lângă asta, ştiu să gătesc şi pot...
- Îmi soliciţi un post de ajutoare sau de bucătăreasă?
- Vă solicit o şansă.
Isabella îşi coborî privirea. Nu mi-am putut reţine un zâmbet. Fără să vreau, acea creatură ciudată
îmi era simpatică.
- Uite cum facem. Adu-mi cele mai bune douăzeci de pagini pe care le-ai scris, cele despre care crezi tu că dovedesc ce ştii să faci mai bine. Să nu-mi aduci nici una în plus, fiindcă n-am de gând s-o citesc. O să mă uit peste ele pe îndelete şi, în funcţie de cum văd lucrurile, mai stăm de vorbă.
Chipul i se lumină şi, pentru o clipă, vălul acela de asprime şi de timiditate care îi imobiliza faţa se risipi.
- N-o să vă pară rău, zise ea.
Se ridică şi mă privi cu emoţie.
- E bine dacă vi le aduc acasă?
- Lasă-mi-le în cutia poştală. Asta-i tot?
Încuviinţă de câteva ori şi se retrase cu paşii aceia mărunţi şi energici. Când fu pe punctul de a se întoarce şi a o lua la goană, am strigat-o.
- Isabella!
Mă privi cu solicitudine, cu privirea înnorată de o nelinişte subită.
- De ce eu? am întrebat-o. Şi să nu-mi spui fiindcă sunt autorul tău preferat şi toate linguşelile cu care Sempere te-a sfătuit să mă perlezi, pentru că, dacă o faci, asta va fi prima şi ultima noastră
conversaţie.
Isabella şovăi o clipă. Îmi oferi o privire sinceră şi îmi răspunse fără menajamente.
- Fiindcă... sunteţi singurul scriitor pe care-l cunosc.
Îmi zâmbi şi se duse cu caietul ei, cu pasul ei nesigur şi cu sinceritatea ei. Am urmărit-o cum o coteşte spre strada Mirallers şi se pierde după catedrală.
5
Când am ajuns acasă, după numai o oră, m-am pomenit cu ea aşezată în faţa intrării, aşteptând cu ceea ce am presupus că era povestirea ei în mână. Când m-a văzut, s-a ridicat şi a forţat un zâmbet.
- Ţi-am spus să mi-o laşi în cutia poştală, i-am zis eu. Isabella încuviință şi ridică din umeri.
- În semn de recunoştinţă, v-am adus un pic de cafea de la prăvălia părinţilor mei. E columbiană.
Foarte bună. Cafeaua nu intra în cutia poştală şi m-am gândit că e mai bine să vă aştept.
Acest pretext nu-i putea trece prin cap decât unei romanciere în curs de formare. Am oftat şi am deschis uşa.