mă gândesc.
- Aşa e, adăugă nevastă-sa, care vorbea cu un pic de accent italian. Credeţi-ne că fata ne-a frânt inima, dar nu e prima dată când pleacă. Seamănă cu maică-mea, care avea o fire napolitană...
- Văleu, mamma, îşi aminti don Odon îngrozit numai cât invocase memoria soacrei.
- Când ne-a spus că o să stea acasă la dumneavoastră câteva zile, cât să vă ajute la muncă, ne-am mai liniştit, continuă mama Isabellei, fiindcă ştim că sunteţi un om cumsecade şi, până la urmă, fata e aici, aproape, la două străzi. Ştim că o să vă pricepeţi dumneavoastră s-o convingeţi să se întoarcă.
M-am întrebat ce le-o fi povestit Isabella despre mine ca să le vâre în cap că eram în stare să merg pe apă.
- Chiar aseară, la o azvârlitură de băţ de aici, au fost zdrobiţi în bătaie doi zilieri care se întorceau acasă. Ce spuneţi de asta? Se vede treaba că au fost snopiţi în bătaie cu un fier, până au rămas laţi.
Se spune că nu se ştie dacă unul o să trăiască, iar celălalt o să rămână damblagiu pe viaţă, zise mama.
În ce lume trăim!?
Don Odon mă privi, consternat.
- Dacă mă duc după ea, o să plece iar. Şi de data asta nu ştiu dacă o să mai dea peste cineva ca dumneata. Ştim noi că nu se cade ca o domnişoară să stea în gazdă acasă la un domn necăsătorit, însă
măcar suntem încredinţaţi că dumneata eşti cinstit şi vei şti să ai grijă de ea.
Băcanul era pe punctul de a izbucni în plâns. Aş fi preferat să dea fuga după puşcă. Exista oricând posibilitatea ca vreun verişor napolitan să-şi facă apariţia pe acolo ca să salveze cinstea fetei cu un trabuc în mână. Porca miseria.
- Îmi dai cuvântul dumitale că o să aveţi grijă de ea până are să-i vină mintea la cap şi o să se întoarcă?
Am pufnit.
- Îţi dau cuvântul meu.
M-am întors acasă încărcat cu bunătăţi şi cu delicatese pe care don Odon şi nevastă-sa au stăruit să
mi le ofere din partea casei. Le-am promis că o să am grijă de Isabella pentru câteva zile, până când avea să-şi bage minţile în cap şi să priceapă că locul ei era alături de familia sa. Băcanii au insistat să-mi plătească pentru întreţinerea ei, chestie exagerată, pe care am refuzat-o. Planul meu era ca, în mai puţin de o săptămână, Isabella să doarmă din nou acasă, chiar dacă pentru asta va fi trebuit să
susţin în continuare povestea că era asistenta mea în timpul zilei. S-a întâmplat şi la case mai mari.
Când am intrat în casă, am găsit-o aşezată la masa din bucătărie. Spălase toate farfuriile din seara precedentă, făcuse cafea şi se îmbrăcase şi pieptănase ca şi cum ar fi fost o sfântă ieşită dintr-o iconiţă. Isabella, care numai proastă nu era, ştia perfect de unde veneam şi s-a înarmat cu privirea ei cea mai bună de căţel abandonat. Mi-a zâmbit cu supuşenie. Am lăsat pe chiuvetă pungile cu bunătăţi primite de la don Odon şi am privit-o.
- N-a tras tata cu puşca în dumneavoastră?
- Nu mai avea cartuşe şi s-a hotărât să tragă în mine cu borcanele astea de dulceaţă şi cu bucăţile astea de brânză.
Isabella strânse din buze, adoptând o expresie serioasă.
- Carevasăzică numele de Isabella e după bunica?
- Mamma, confirmă ea. În cartierul ei i se spunea Vezuvia.
- Cred şi eu.
- Se spune că semăn un pic cu ea. La perseverenţă.
Nu era nevoie să fie dovedit cu acte la judecătorie.
- Părinţii tăi sunt oameni cumsecade, Isabella. Ei nu te înţeleg pe tine mai puţin decât îi înţelegi tu pe dânşii.
Fata nu zise nimic. Îmi turnă o ceaşcă de cafea şi aşteptă verdictul. Aveam două opţiuni: să o dau afară şi să le provoc celor doi băcani moartea prin leşin, sau să-mi iau inima-n dinţi şi să mă înarmez cu răbdare pentru două, trei zile. Am presupus că patruzeci şi opt de ore sub înfăţişarea mea cea mai cinică şi mai tranşantă vor fi fost suficiente ca să înfrâng determinarea de fier a unei domnişoare şi s-o trimit, în genunchi, înapoi la fusta mamei, implorând iertare şi găzduire cu casă şi masă.
- Poţi rămâne aici deocamdată...
- Mulţumesc!
- Nu aşa repede. Poţi să rămâi, cu condiţia ca: unu, în fiecare zi să treci puţin pe la prăvălie ca să-ţi saluţi părinţii şi să le spui că eşti bine, şi doi, să nu-mi ieşi din vorbă şi să respecţi regulile acestei case.
Toate acestea sunau patriarhal, dar prea slab de înger.
Mi-am păstrat faţa severă şi am decis să adopt un ton ceva mai apăsat.
- Care sunt regulile acestei case?
- În principiu, cum mi se năzăreşte mie.
- Mi se pare corect.
- Atunci, ne-am înţeles.
Isabella înconjură masa şi mă îmbrăţişă cu recunoştinţă. l-am putut simţi căldura trupului de şaisprezece ani şi formele tari pe trupul meu. Am îndepărtat-o cu blândeţe şi am plasat-o la cel puţin un metru distanţă.
- Prima regulă e că aici nu suntem în Micuţele doamne şi nu ne îmbrăţişăm şi nu ne apucăm de plâns cu una, cu două.
- Cum spuneţi dumneavoastră.
- Aceasta va fi deviza pe baza căreia ne vom construi convieţuirea: cum spun eu.
Isabella râse şi o porni iute spre coridor.
- Unde crezi că te duci?
- Să fac ordine şi curăţenie în camera dumneavoastră de lucru. Doar nu cumva aveţi de gând s-o lăsaţi în halul în care se află...
11
Aveam nevoie să găsesc un loc unde să mă gândesc şi să mă ascund de zelul domestic şi de obsesia pentru curăţenie a noii mele ajutoare, aşa încât m-am dus la biblioteca din naosul cu arce gotice a fostului ospiciu medieval din strada Carmen. Mi-am petrecut restul zilei înconjurat de tomuri care miroseau a mormânt pontifical, citind mitologie şi istorii ale religiilor, până când ochii au fost pe punctul să-mi cadă pe masă şi să plece rostogolindu-se afară din bibliotecă. După mai multe ceasuri de lectură neîntreruptă, am socotit că abia dacă adunasem a milioana parte din ce puteam găsi sub arcele acelui sanctuar al cărţilor, ca să nu mai vorbesc de tot ce se scrisese pe această temă. Am hotărât că mă voi întoarce a doua zi, şi a treia la fel, şi că îmi voi dedica cel puţin o săptămână
întreagă pentru a-mi alimenta cazanul gândirii cu pagini şi pagini despre zei, miracole şi profeţii, despre sfinţi şi apariţii, despre revelaţii şi mistere. Orice, numai să nu mă gândesc la Cristina şi la don Pedro, şi la viaţa lor conjugală.
Întrucât dispuneam de o ajutoare plină de solicitudine, i-am dat instrucţiuni să-mi facă copii după
catehismele şi textele şcolare care se foloseau în oraş pentru învăţământul religios şi să-mi întocmească rezumate după fiecare dintre acestea. Isabella n-a discutat ordinele, dar a încruntat din sprâncene când le-a primit.
