Isabella încuviinţă şi rămase în aşteptare, uitându-se la mine. Mi-am reluat căutarea cheii. Acum nu eram în stare să înfrunt, ca un toreador în arenă, flecăreala acestei adolescente încăpăţânate.
Aveam nevoie să cad pe pat şi să-mi pierd cunoştinţa, de preferat în această ordine. Am căutat vreo
două minute, fără rezultate vizibile. Până la urmă, Isabella, fără să rostească o vorbă, mi-a luat-o înainte şi mi-a scotocit prin buzunarul jachetei, pe unde mâinile mele trecuseră de o sută de ori, şi a găsit cheia. Mi-a arătat-o şi eu am încuviinţat, învins.
Isabella a deschis uşa apartamentului şi m-a ajutat să mă ridic în picioare. M-a condus până în dormitor ca pe un invalid şi m-a ajutat să mă tolănesc în pat. Mi-a potrivit capul pe perne şi mi-a scos pantofii. M-am uitat la ea buimăcit.
- Fiţi liniştit, n-o să vă scot şi pantalonii.
Mi-a descheiat nasturii de la gât şi s-a aşezat lângă mine, privindu-mă. Mi-a zâmbit cu o melancolie pe care, la anii ei, n-ar fi trebuit s-o aibă.
- Niciodată nu v-am văzut atât de trist, domnule Martin. E din pricina acelei femei, nu-i aşa? Cea din fotografie.
Mi-a luat mâna şi mi-a mângâiat-o, liniştindu-mă.
- Toate trec, ascultaţi-mă pe mine. Toate trec. Involuntar, ochii mi s-au umplut de lacrimi şi mi-am întors capul pentru ca ea să nu-mi vadă faţa. Isabella a stins lumina de pe măsuţă şi a rămas aşezată
lângă mine, în semiîntuneric, ascultându-l plângând pe beţivul acela nenorocit fără să pună întrebări şi fără să-şi dea cu părerea, oferindu-mi doar compania şi bunătatea ei, până când am adormit.
7
M-au trezit agonia mahmurelii, o menghină care îmi strângea tâmplele, şi mireasma cafelei columbiene. Isabella pregătise o măsuţă lângă pat cu o cafetieră proaspăt făcută şi o farfurie cu pâine, brânză, şuncă şi un măr. Priveliştea mâncării mi-a făcut greaţă, dar am întins mâna spre cafetieră.
Isabella, care mă privise din prag fără să bag de seamă, mi-o luă înainte şi îmi turnă o ceaşcă, toată
numai un zâmbet.
- Beţi-o aşa, plină, şi o să vă prindă de minune. Am acceptat cana şi am băut.
- Cât e ceasul?
- E unu după-amiază.
Am lăsat să-mi scape o pufnitură.
- De câte ore eşti trează?
- De vreo şapte.
- Şi ce faci de atunci?
- Fac curăţenie şi ordine, dar aici e treabă pentru mai multe luni de zile, răspunse Isabella.
Am sorbit din nou, prelung, din cafea.
- Mulţumesc, am şoptit. Pentru cafea. Şi pentru că ai făcut ordine şi curăţenie, dar n-ai de ce s-o faci.
- N-o fac pentru dumneavoastră, dacă asta vă îngrijorează. O fac pentru mine. Dacă o să locuiesc aici, prefer să nu mă gândesc că aş putea rămâne lipită de ceva dacă mă reazem întâmplător.
- Să locuieşti aici? Credeam că am stabilit că...
Când am ridicat glasul, o durere ascuţită mi-a retezat vorba şi gândul.
- Sssst, susură Isabella.
Am încuviinţat ca un armistiţiu. Acum nu puteam şi nici nu voiam să mă cert cu Isabella. Va fi timp să o înapoiez familiei sale mai târziu, când mahmureala va bate în retragere. Am golit ceaşca dintr-o a treia sorbitură şi m-am ridicat cătinel, Cinci-şase spini dureroşi mi s-au înfipt în cap. Am lăsat să-mi scape o tânguială. Isabella mă susţinea de braţ.
- Nu sunt invalid. Pot să am grijă de mine însumi. Isabella mă eliberă provizoriu. Am făcut câţiva paşi spre coridor. Isabella mă urma îndeaproape, ca şi când s-ar fi temut să nu mă prăbuşesc dintr-un moment în altul. M-am oprit în faţa camerei de baie.
- Pot urina de unul singur?
- Ţintiţi cu grijă, îngăimă fata. O să vă las micul dejun în galerie.
- Nu mi-e foame.
- Trebuie să mâncaţi ceva.
- Eşti ucenica mea sau eşti maică-mea?
- V-o spun spre binele dumneavoastră.
Am închis uşa de la baie şi m-am refugiat înăuntru. Ochilor mei le-au trebuit vreo două secunde ca să se obişnuiască cu ceea ce vedeau. Baia era de nerecunoscut. Curată şi strălucitoare. Fiecare lucru
la locul lui. O bucată de săpun nou pe chiuvetă. Prosoape curate pe care nici măcar nu ştiam că le aveam. Miros de leşie.
- Sfântă Fecioară, am murmurat.
Mi-am vârât capul sub robinet şi am lăsat să curgă apa rece preţ de două minute. Am ieşit pe coridor şi m-am îndreptat încetişor spre galerie. Dacă baia era de nerecunoscut, galeria era de pe altă