— Niciodată, recunoaşte ea.
Mă aplec şi‑o sărut rapid.
— Culcă‑te, îi ordon şi sting lumina de pe noptieră.
Joi,
Şi peste câteva clipe îi aud respiraţia liniştită; a adormit buştean.
O învelesc cu un cearşaf, mă răsucesc cu faţa‑n sus şi mă uit la venti‑
2 iunie 2011
latorul care se roteşte‑n tavan.
În definitiv, să vorbeşti nu‑i aşa de rău.
Ziua de azi a mers bine, în cele din urmă.
Mulţumesc, Elena . . .
Şi, cu un zâmbet satisfăcut, închid ochii.
514 Grey
Joi,
2 iunie 2011
— Nu. Nu mă părăsi.
Şoaptele îmi invadează somnul, făcându‑mă să mă scutur şi să
mă trezesc.
Ce‑a fost asta?
Mă uit în jurul meu. Unde mama dracului sunt?
Ah, da, la Savannah.
— Nu. Te rog. Nu mă părăsi.
Poftim? E Ana.
— Nu plec nicăieri, mormăi eu, confuz.
Mă răsucesc şi mă sprijin într‑un cot. S‑a cuibărit toată lângă
mine şi pare că doarme.
— N‑am să te părăsesc, bâiguie ea.
Mă cuprind fiorii.
— Mă bucur s‑aud asta.
Oftează.
— Ana? şoptesc eu.
Dar ea nu răspunde. Are ochii închişi. Doarme profund. Cred că
visează… oare ce visează?
516 Grey
E L James 517
— Christian, zice ea.
— Da, răspund eu mecanic.
Dar nu mai spune nimic; cu siguranţă doarme, dar n‑am mai auzit‑o niciodată să vorbească în somn.
Mă uit fascinat la ea. Are chipul luminat de becul din living.
Fruntea i se încreţeşte pentru o clipă, ca şi cum un gând neplăcut i‑ar da târcoale, apoi se netezeşte la loc. Respiră cu buzele întredeschise şi este atât de frumoasă, în somn, cu chipul ei blând.
