„—Te‑ai gândit să încerci o relaţie în stilul ei?“

Ea vrea inimioare şi floricele. Pot eu să‑i ofer aşa ceva? Mă‑ncrunt, încercând să‑mi amintesc momentele romantice ale vieţii mele… Şi nu e niciunul… în afara celor petrecute cu Ana. Adică „mai mult“.

Zborul cu planorul, şi IHOP, şi plimbarea cu Charlie Tango.

Poate sunt în stare să fac asta. Aţipesc la loc, repetându‑mi în cap: E a mea. E a mea… şi îi simt parfumul, pielea ei fină, îi simt

gustul buzelor şi‑i aud gemetele. Epuizat, cad într‑un vis erotic, plin de prezenţa Anei.

Mă trezesc brusc. Mă trec fiorii şi, pentru o clipă, mă gândesc că m‑a trezit ceva din afară, şi nu de dinăuntru. Mă ridic în capul oaselor, îmi trec mâinile prin păr şi cercetez încet încăperea.

În ciuda visului erotic, trupul meu a rămas cuminte. Elena ar fi mulţumită. Mi‑a scris ieri un mesaj, dar Elena e ultima persoană cu care vreau să vorbesc — am un singur lucru pe care vreau să‑l fac acum. Mă ridic din pat şi‑mi pun echipamentul de alergare.

Mă duc să văd ce face Ana.

Strada ei e cufundată în linişte, cu excepţia unui camion care duduie şi a fluieratului solitar al unui tip care plimbă câinii. La ea în apartament e întuneric, iar draperiile sunt trase. Mă aşez la pândă în ascunzătoarea mea, privind ferestrele şi meditând. Am nevoie de un plan — un plan ca s‑o recuceresc.

Când lumina dimineţii începe să‑i învăluie fereastra, dau drumul la iPod şi, cu muzica lui Moby în căşti, mă întorc alergând la Escala.

— Vreau şi eu un croasant, doamnă Jones.

Încremeneşte surprinsă, iar eu ridic din sprânceană.

— Cu caise? întreabă ea, revenindu‑şi din sperietură.

— Te rog.

— O să vă încălzesc câteva, domnule Grey. Poftiţi cafeaua.

— Mulţumesc, Gail.

Îmi zâmbeşte. Doar pentru că mănânc croasante? Dacă asta o face atât de fericită, o să mănânc mai des.

Stau pe bancheta din spate a Audi‑ului şi fac planuri. Trebuie să mă apropii de Ana Steele ca să‑mi pot începe campania de recu‑

cerire. O sun pe Andrea, deşi ştiu că la 7:15 nu este la birou, şi‑i las un mesaj vocal. „Andrea, imediat cum ajungi aş vrea să revizuim 652 Grey

E L James 653

programul pentru următoarele câteva zile.“ Aşa — primul pas al ofensivei mele e să‑mi fac timp pentru Ana. Ce mama naibii am de făcut săptămâna asta? Deocamdată habar n‑am. În mod normal, ştiu bine ce treburi am, dar în ultima vreme am fost foarte împrăştiat.

Acum am o misiune asupra căreia trebuie să mă concentrez. Poţi s‑o faci, Grey.

Dar în străfundul sufletului mi‑aş dori să am curajul convin‑

gerilor mele. Neliniştea mi se cuibăreşte pe dinăuntru. Pot oare s‑o conving pe Ana să mă accepte înapoi? Mă va asculta? Aşa sper.

Trebuie să meargă. Mi‑e dor de ea.

— Domnule Grey, v‑am anulat toate întâlnirile oficiale din această săptămână, în afară de una programată mâine — nu ştiu exact ce e. Aici în calendar scrie că e la Portland, atât.

Da! Nenorocitul de fotograf!

Zâmbesc către Andrea, iar ea ridică din sprâncene, surprinsă.

— Mulţumesc, Andrea. Asta‑i tot deocamdată. Cheamă‑l pe Sam.

— Sigur, domnule Grey. Mai doriţi nişte cafea?

— Te rog.

— Cu lapte?

— Da. Latte. Mulţumesc.

Zâmbeşte politicos şi iese.

Asta e! Şansa mea! Fotograful! Acum… ce‑i de făcut?

Am avut şedinţe toată dimineaţa, iar angajaţii mei m‑au privit agitaţi, aşteptându‑se să explodez. Mă rog, acesta a fost compor‑

tamentul meu în ultimele câteva zile — însă azi am mintea mai limpede, sunt mai calm şi mai prezent; sunt în stare să mă ocup de toate.

Acum e prânzul; antrenamentul cu Claude a mers bine.

Singura problemă este că n‑am mai primit nicio veste despre Leila. Ştim că s‑a despărţit de soţul ei şi că poate fi oriunde. Dacă va apărea, Welch o va găsi.

Mor de foame. Olivia îmi aşază o farfurie pe birou.

— Sendvişul dumneavoastră, domnule Grey.

— Pui cu maioneză?

— Ăă…

Mă uit urât la ea. Pur şi simplu nu pricepe.

Îmi oferă o scuză aberantă.

— Am spus pui cu maioneză, Olivia. Nu‑i aşa de greu.

— Îmi cer scuze, domnule Grey.

— E‑n regulă. Du‑te acum.

Pare uşurată, dar iese valvârtej pe uşă.

O chem pe Andrea.