— Te las să te pregăteşti, acum că te‑ai trezit.
O las să se îmbrace şi mă întorc în salon, aşezându‑mă la măsuţă
şi turnându‑mi nişte cafea.
Vine şi ea câteva minute mai târziu.
— Mănâncă, îi zic, făcându‑i semn să se aşeze.
Ea se uită urât la mine, dar pare absentă.
— Anastasia, îi zic, întrerupându‑i visarea.
Flutură din gene de parc‑ar fi fost plecată undeva şi acum s‑ar fi întors.
— O să beau nişte ceai. Pot să iau un croasant la mine? întreabă
ea, veselă.
N‑are de gând să mănânce.
— Nu mă supăra, Anastasia.
— O să mănânc mai târziu, când mi se face foame. Pe la şapte şi jumătate, bine?
— Bine.
N‑o pot forţa.
E atât de sfidătoare şi căpoasă.
— Am chef să‑mi dau ochii peste cap, zice ea.
Ah, Ana, arată‑mi ce poţi.
— Te rog, luminează‑mi ziua.
Se uită‑n sus, către aspersorul de incendiu de pe tavan.
520 Grey
E L James 521
— Cred că o bătaie la fund m‑ar trezi, spune ea, de parcă s‑ar gândi serios la asta.
Ea se gândeşte la asta? Nu merge aşa, Anastasia!
— Pe de altă parte, nu vreau să fii prea înfierbântat; clima de‑aici e şi‑aşa fierbinte.
Îmi zâmbeşte dulce.
— Ca de obicei, mă provoci, domnişoară Steele, zic eu, amuzat.
Bea‑ţi ceaiul.
Se aşază şi ia câteva guri de ceai.
— Bea‑l pe tot. Trebuie să mergem.
De‑abia aştept să plecăm — e un drum destul de lung.
— Unde mergem?
— O să vezi.
Nu mai rânji, Grey.
Se încruntă, nemulţumită. Domnişoara Steele e curioasă, ca de obicei. Dar nu are pe ea decât bluziţa şi jeanşii; în aer o să i se facă
frig.
— Termină‑ţi ceaiul, îi ordon şi mă ridic de la masă.
În dormitor, răscolesc prin dulap şi scot de acolo un hano‑
rac. Cred că‑i ajunge. Îl sun pe valet şi‑l rog să aducă maşina în faţă.
— Sunt gata, zice ea când revin în salon.
