sînt însã rare în me diul înconjurãtor. Chiar ºi feno-
menele vibratorii care la prima vedere apar ca fiind
simple (bã taia unui clopot, ciupirea unei corzi) sînt,
în realitate, vibraþii complexe. Semnalele acus tice ale
vor bi rii sînt ºi ele tot com plexe. Apare astfel pro ble ma
de a analiza structura unei vibraþii com ple xe.
Se pot distinge trei situaþii:
(i) O vibraþie complexã se produce pe baza a
cel puþin douã vibraþii cu aceeaºi frec venþã care
sînt simultane.
Într-o asemenea circumstanþã, unda re zul tan tã va
avea aceeaºi frecvenþã cu frecvenþa undelor compo-
nente, dar amplitu di nea ei va fi suma de amplitudini a undelor componente.
112
Manual de lingvisticã generalã
(ii) O vibraþie complexã este rezultatul a
cel puþin douã vibraþii cu aceeaºi frecvenþã,
dar care sînt nonsimultane. Nonsimultaneitatea
înseamnã cã, atunci cînd unul dintre corpuri se
aflã la jumãtatea primei sale miºcãri vibratorii
(realizînd, aºadar, o semiperioadã), celãlalt corp
intrã în vibraþie.
ªi de aceastã datã, frecvenþa vibraþiei com-
plexe pãstreazã frecvenþa undelor com po nen te.
Amplitudinea rezultantã nu mai este însã suma
amplitudinilor componente, ci dife ren þa lor. În
cazul cã semnalele acustice “ingrediente” au
amplitudini egale, ele se ne u tra li zeazã.
(iii) O vibraþie complexã este rezultatul a cel puþin douã vibraþii de frecvenþe diferite ºi nonsimultane. Nonsimultanei tatea înseamnã acum cã unul dintre corpuri începe sã vibreze într-un moment care nu coincide cu execuþia unei semiperioade vibratorii a celuilalt corp.
Aceasta este, de fapt, împrejurarea cel mai des întîlnitã. Miºcãrile vibratorii sînt acum defazate. Regulile de compoziþie a undei rezultante diferã puþin: frecvenþa rezultantã este frecvenþa cea mai înaltã a unei componente. Amplitudinea la fel.
Un prim caz de compoziþie a undei a putut fi întîlnit atunci cînd a fost discutat efectul de rezonanþã.
1.2. Fonetica articulatorie
Sursa vocii omeneºti sînt coardele vocale. Acestea sînt situate în laringe ºi se prezintã sub forma unor pliuri (termenul “coardã” este impropriu, dar s-a impus). Ele pot vibra atun ci cînd expirãm.
Sursa vocii umane nu este aºadar asemãnãtoare cu un instrument cu coar de, ci cu o orgã.
Vibraþiile sînt amplificate de tubul fonator (care este rezona torul). Tubul fonator începe în zona supralaringalã ºi se terminã la buze. Organele cu rol în articulaþie ale tubului fonator sînt faringele, uvula (sau omuºorul), palatul moale, palatul tare, alveolele dentare, dinþii ºi buzele.
Limba este ºi ea un organ cu rol articulator, dar se deosebeºte de celelalte prin aceea cã este organul cu cea mai mare mobilitate.
Varietatea de sunete specifice vorbirii umane se datoreazã elasticitãþii tubului fonator, dirijãrii curentului de aer prin cavitatea bucalã sau prin cea nazalã, contribuþiei limbii la modelarea spaþiului rezonator ºi, în sfîrºit, contribuþiei coardelor vocale.
