Studiul distribuþional al factorilor de care depinde flexiunea nominalã aratã ce fenomen eterogen se dovedeºte a fi aceasta. Potrivit criteriilor de judecatã pe care le introduce distribuþia, factorii de flexiune ar fi numai cazul ºi numãrul (aceasta din urmã, doar la nominativ articulat), cãci numai aceste forme se aflã în distribuþie complementarã ºi nu comutã.
Morfologia
141
Datele pe care le furnizeazã criteriul distribuþional vin în conflict cu definiþia cuvîntului propusã mai sus. Definiþia cuvîntului ca o clasã de forme avînd în comun un radical trateazã rezultatele cercetãrii distribuþionale ca fiind irelevante deoarece nivelul la care este plasat (implicit) raportul de comutare prin aceastã definiþie este cel al radicalului, ºi nu al flectivelor.
A doua definiþie a cuvîntului: este cuvînt acea sintagmã morfematicã alcãtuitã din cel mult douã morfeme independente.
Se regãseºte aici punctul de vedere al lui Bloomfield ºi este reactualizabilã ierarhia cuvintelor descrisã de savantul american. Precizarea “cel mult douã morfeme independente”
are în vedere situaþia acelor cazuri-limitã pe care Bloomfield le denumeºte cuvinte-sintagmã: cuvintele compuse.
Aceastã a doua definiþie a cuvîntului este susceptibilã de un tratament formal. Descrierea formalã constã într-un ansamblu de simboluri combinate în reguli dispuse într-o anume succesiune. Aplicînd regulile în ordinea lor, rezultatul este producerea unui cuvînt.
(i) Simboluri
‘W’ = cuvînt; ‘RA’ = radical; ‘Roo’ = rãdãcinã; ‘AFD’ = afixe derivative; ‘FI’ = flective;
‘Fl ’ = flective nominale; ‘Fl ’= flective verbale; ‘AF ’ = afixe de numãr; ‘AF ’ = afixe de N
V
Nr
c
caz; ‘DES’=desinenþe; ‘SUF’ = sufixe.
‘XtY’ = X se rescrie ca Y; ‘
’ = X sau Y (dar nu ºi X ºi Y);
‘X + Y’ = X plus Y; ‘X + (Y)’ = X plus eventual Y.
(ii) Reguli
(1) W t RA + (Fl)
(2)
RA
t Roo + (AFD)
(3) Fl t
(4)
Fl t {AF
}
N
∧Nr
(5)
Fl t {DES}
V
Acesta este un model suprasimplificat al producerii (generãrii) formale a unui cuvînt.
Nu au intrat în discuþie afixele nominale ale determinãrii. Dacã se adaugã reguli prin care se introduc rãdãcini concrete, afixe concrete etc., aplicarea regulilor în ordinea datã conduce la obþinerea de cuvinte concrete.
3.3. Implicaþiile procedurale ºi teoretice ale celor douã definiþii ale cuvîntului.
Optînd pentru una sau mai multe dintre definiþiile cuvîntului, se nasc drumuri distincte de cercetare morfologicã, adicã proceduri deosebite de studiu al aceluiaºi material.
Din definþia cuvîntului ca mulþime de forme cu radical comun rezultã: a) identificarea mulþimilor (ceea ce înseamnã implicit identificarea unei mulþimi de radicali);
b) gruparea mulþimilor în clase distincte care definesc pãrþile de vorbire. Criteriile de grupare pot fi, desigur, diferite (semantic, formal, distribuþional sau toate la un loc); c) grupãri “intraclasiale” (declinãri, conjugãri).
Cealaltã definiþie implicã ºi ea anumite operaþii:
a) identificarea principalelor tipuri formale de cuvinte;
b) gruparea lor pe clase (tot pãrþi de vorbire);
142
Manual de lingvisticã generalã
