Toate consoanele sonore (articulate cu participarea coardelor vocale) sînt relaxate.
Relaxate sînt ºi vocalele pronunþate scurt. Consoanele surde (p, k, f, s) sînt însã încordate.
La fel ºi vocalele lungi (cf. perechea minimalã din englezã liv/li:v). În românã, opoziþia încordat/relaxat este doar foneticã, nu ºi fonologicã.
(v) Sonor/surd
a) Acustic, sonoritatea unui semnal se reprezintã în spectru prin apariþia unei vibraþii periodice joase. Dacã spectrul nu consemneazã o asemenea apariþie, aceasta demonstreazã caracterul nonsonor (surd) al semnalului.
b) Articulatoriu, sonoritatea se datoreazã vibraþiei coardelor vocale.
Exemple de consoane surde ºi sonore au fost date în paragraful 1.2.
(vi) Nazal/oral
a) Acustic, spectrul unui semnal nazal indicã apariþia unor formanþi suplimentari.
Apariþia lor înseamnã o reducere a intensitãþii altor formanþi. Formanþii suplimentari sînt tocmai semnele nazalitãþii. Absenþa lor indicã nonnazalitatea.
b) Articulatoriu, o nazalizare se obþine prin schimbarea poziþiei palatului moale. Curentul de aer urmeazã astfel ºi un traseu, al cãrui capãt sînt fosele nazale.
Opoziþia nazal/oral este, în românã, dupã cum am vãzut, foneticã.
(vii) Întrerupt/continuu
a) Acustic, un sunet întrerupt înseamnã o zonã “albã” în spectru (tãcere) urmatã de o dispersie a energiei. Absenþa acestei configuraþii caracterizeazã semnalele continue.
b) Articulatoriu, întreruperea înseamnã ocluziune, iar continuitatea este fricatizare.
(viii) Strident/mat
a) Acustic, un semnal strident este un zgomot (nu un sunet) de relativ mare amplitudine ºi, deci, de intensitate.
b) Articulatoriu, un semnal strident se obþine prin crearea unui obstacol suplimentar.
De exemplu, africatele se articuleazã prin ocluziune ºi fricþiune ºi de aceea sînt semnale stridente.
(ix) Blocat/nonblocat (opoziþia nu trebuie confundatã cu “întrerupt/continuu”).
a) Acustic, un semnal blocat înseamnã o descãrcare bruscã de energie într-un interval scurt de timp. Semnalele nonblocate se caracterizeazã printr-o dispersie de energie într-un interval mai lung.
b) Articulatoriu, un semnal blocat se obþine prin închiderea glotei.
Opoziþia blocat/nonblocat reprezintã o caracteristicã a sunetelor întrerupte. Deci fonemele întrerupte pot fi blocate sau nonblocate. Opoziþia se întîlneºte în anumite limbi
Foneticã ºi fonologie
123
din America (navaho) ºi în idiomuri din Africa, Extremul Orient sau Caucaz (de exemplu, în circhizã).
Trãsãturi de timbru
(x)Grav/acut
a) Acustic, sunetele grave se caracterizeazã prin concentrarea energiei în frecvenþele joase, în timp ce semnalele acute prezintã concentrarea energiei în frecvenþele înalte ale spectrului.
b) Articulatoriu, un sunet grav este un sunet articulat în zonele periferice ale aparatului articulator, adicã acolo unde volumul rezonatorului este mai mare. Semnalele acute au însã ca zonã de articulaþie zona medianã.
Sînt, aºadar, sunete grave u, î, p, k, g ºi sînt sunete acute i, k’ (din chior), t, d.
(xi)Bemolat/nonbemolat
a) Acustic, bemolarea constã în amplificarea frecvenþelor joase. Amplificarea se datoreazã curbei de rezonanþã a rezonatorului ºi nu trebuie confundatã cu natura joasã a sunetului (cauzatã de vibraþia lentã). Nonbemolare este fenomenul de absenþã a amplificãrii frecvenþelor joase.
b) Articulator , bemolarea constã în contribuþia buzelor la articularea vocalelor.
Sînt bemolate în românã vocalele u ºi o (în francezã mai apar ü ºi oe) ºi nonbemolate, toate celelalte.
(xii)Diezat/nondiezat
a) Acustic , diezarea este fenomenul invers al bemolãrii ºi constã în amplificarea ar-monicelor înalte ale semnalului. Cînd aceastã amplificare nu se produce, sunetul este nondiezat.
b) Articulatoriu , fonemele diezate se caracterizeazã printr-o dilatare a orificiului faringian.
Sînt diezate k’ ºi g’ ºi nondiezate, k ºi g.
Considerîndu-le trãsãturi universale ale limbajului, Jakobson ºi Halle spun despre acest set de opoziþii cã servesc fiecãrei limbi pentru a-ºi întemeia propriul sistem de trãsãturi distinctive. Aceasta înseamnã cã nu pentru orice limbã cele douãsprezece cupluri reprezintã trãsãturi fonologice. De pildã, sistemul vocalic al limbii române e descris în lucrarea Fonologia limbii române a profesorului Emanuel Vasiliu prin urmãtoarele cupluri opozitive: deschis/nondeschis, închis/nonînchis, central/noncentral, anterior/nonanterior. Terminologia este, dupã cum se observã, diferitã de cea utilizatã de Jakobson ºi Halle. E vorba însã doar de sinonimie: opoziþiile deschis/nondeschis ºi închis/nonînchis corespund opoziþiilor compact/noncompact ºi difuz/nondifuz care, la rîndul lor, au luat naºtere prin “scindarea” opoziþiei de bazã compact/difuz. Opoziþia anterior/nonanterior este corespondentul articulator al opoziþiei acut/nonacut ºi ea rezultã din scindarea opoziþiei de bazã acut/grav. Opoziþia acut/nonacut impune apariþia opoziþiei complementare grav/nongrav. A mai rãmas aºadar “netradusã”, în terminologia Jakobson-Halle, perechea central/noncentral. Ea poate fi înlocuitã cu opoziþia bemolat/nonbemolat ºi astfel sistemul de descriere este urmãtorul: compact/noncompact, difuz/nondifuz, acut/nonacut, grav/nongrav, bemolat/nonbemolat.
