ale unitãþii U . Este relevant, de asemenea, sã se observe cã U are un numãr n de clase de 2
3
distribuþie în comun cu U , dar cã, pe de altã parte, fiecare posedã un numãr m de alte clase 4
reciproc incompatibile (clase de distribuþie = mulþimi de contexte). Asemenea constatãri au condus la o taxonomie a distribuþiilor: complementarã, defectivã, contrastivã (cf. supra, cap. “Foneticã ºi fonologie”, paragraful 2.2.).
De altfel, o inventariere a totalitãþii de contexte ale unei unitãþi nici nu este absolut necesarã. Cauzele sînt evidente: dacã o unitate nu ar avea contexte proprii ( i. e., contexte în care numai ea sau numai o mulþime de alte unitãþi ca ea apar), atunci, în limbã, totul ar fi echivalent cu totul, iar construcþia unui mesaj ar deveni inutilã, cãci mesajul nu ar mai comunica nimic. Se impune, astfel, ideea contextelor diagnostice: acele clase de distribuþie care fixeazã individualitatea unei unitãþi sau a unei mulþimi de unitãþi.
Contextele diagnostice reprezintã descoperirea cea mai importantã a distribuþionalismului. Prin intermediul lor devin posibile, în cercetarea morfologicã, douã operaþii: identificarea claselor de cuvinte care constituie pãrþile de vorbire ºi identificarea unor categorii gramaticale proprii acestor clase.
Fie, de exemplu, problema definirii distribuþionale a substantivului. În definiþia lui, intervin urmãtoarele simboluri: “-” indicã locul de apariþie a pãrþii de vorbire care trebuie definitã (substantivul); “∨” este semnul disjuncþiei logice (se citeºte “sau”), “∧” este semnul conjuncþiei logice (se citeºte “ºi”). Acoladele aratã cã simbolurile încadrate de ele sînt contexte semicomplete, care urmeazã a fi completate alternativ. Prin completare cu o anume formã se obþine sau nu o secvenþã gramaticalã. Cînd se obþine o asemenea secvenþã, se spune cã forma satisface contextul.
Definiþia 1:
O formã oarecare aparþine clasei substantivului dacã ºi numai dacã ea satisface: a) contextul clasei S = -- {oarecare} sau
1
b) contextul clasei S ºi cel puþin un context al clasei S = {acest, aceastã, acestei, 1
2
aceºti, aceste} -- sau
c) cel puþin un context al clasei S = -- {acesta, aceasta, acestuia, acesteia, aceºtia, 3
acestea, acestora}.
Simbolic, cele afirmate la punctele a)–c) se exprimã astfel: S ∨ (S ∧ S ) ∨ S . Definiþia 1
1
2
3
funcþioneazã, pentru orice formã datã, ca o grilã. De pildã, forma carte satisface unicul context al clasei S ºi este un substantiv (deoarece definiþia are formã disjunctivã, nu e nevoie ca 1
testul sã fie continuat). Forma lumina nu satisface contextul clasei S ºi deci nu va satisface 1
nici conjuncþia S ∧ S , dar satisface, în schimb, unul dintre contextele clasei S .
1
2
3
Potrivit definiþiei 1, clasele de distribuþie ale substantivelor comune nu coincid cu acelea ale numelor proprii.
O definiþie distribuþionalã a adjectivului poate fi construitã dupã cum urmeazã: fie Vb simbolul verbului ca parte de vorbire ºi S simbolul substantivului.
136
Manual de lingvisticã generalã
Definiþia 2:
O formã oarecare aparþine clasei adjectivului dacã ºi numai dacã ea satisface: a) cel puþin un context din clasa Ad = {cel, cea, celei, cei, cele, celor} -- sau cel puþin 1
un context din clasa Ad = { ∨b} -- ºi
2
b) cel puþin un context din clasa Ad = {S} --
3
Reprezentarea simbolicã este: (Ad ∨ Ad ) ∧ Ad .
1
2
3
Forma luminos satisface un context din Ad ºi astfel satisface disjuncþia Ad ∨ Ad .
