1
1
2
Forma satisface, de asemenea, un context din clasa Ad . Deci este adjectiv. De acolo satisface 3
cîte un context din clasele Ad , Ad , Ad ºi nu este totuºi adjectiv, deoarece nu e o for mã, 1
2
3
ci o grupare de forme (de + acolo). Forma trei satisface un context al clasei Ad (cei trei) 1
ºi un context al clasei Ad (au venit trei), dar nu satisface nici un context al clasei Ad ºi 2
3
de aceea nu este adjectiv.
Definiþia 2 este vulnerabilã la definirea adjectivelor antepuse (viteazul ostaº). Aceasta se explicã prin faptul cã nu a fost luatã în consideraþie o clasã de contexte substantivale cu disponibilitãþi diferenþiate în funcþie de topicã. Neajunsul acesta este însã remediabil ºi se demonstreazã astfel cã existã forme care satisfac atît contextele specifice ale substantivelor comune, cît ºi pe cele ale adjectivelor: acest viteaz, viteazul acesta, dar ºi viteazul ostaº.
Deci definiþiile 1–2 explicã fenomenul pe care gramatica tradiþionalã îl denumeºte prin termenul de “schimbare a valorii gramaticale”.
Prin definiþia 1 se poate abstrage o definiþie tot distribuþionalã a genului substantivelor.
(Cele ce urmeazã repetã ideile profesoarei Paula Diaconescu.) Se constatã cã un substantiv masculin satisface contextul aceºti --, iar un substantiv feminin satisface contextul aceasta --. Acestea sînt contextele diagnostice ale masculinului ºi ale femininului. Neutrele apar fie în contextul acest --, fie în contextul aceste --, care sînt nespecifice, în sensul cã ele nu caracterizeazã nici masculinul, nici femininul. Deci neutrul se poate defini doar în mod negativ.
S-a observat însã cã existã substantive care satisfac contextul acest -- (unul dintre contextele neutrului), fãrã sã mai satisfacã însã ºi celãlalt context neutru. În acelaºi timp, aceste substantive nu satisfac nici contextele masculinului sau ale femininului: acest lapte, dar nu
*aceastã lapte, *aceºti lapte, *aceste lapte.
De asemenea, existã substantive care satisfac celãlalt context al neutrului (aceste -), dar nu satisfac nici un alt context: aceste icre, aceste tãrîþe.
În sfîrºit, existã substantive care satisfac toate contextele: tîrîie-brîu, pierde-varã, zgîrie-brînzã.
Despre aceste trei categorii de substantive nu se mai poate spune cã sînt neutre. În mod convenþional, ele sînt denumite substantive dotate cu arhigenuri (A, B ºi C).
Analiza distribuþionalã posedã o serie de particularitãþi care se cer a fi comentate.
(i) Definiþiile pe care ea le propune sînt întotdeauna definiþii relative la un anumit idiom. Conceptele pe care le capteazã, de exemplu, definiþiile 1– 2 sînt cele de substantiv (ºi, respectiv, adjectiv) în limba românã, ºi nu ideile înseºi de “substantivitate” sau de “ad-jectivitate”. Metoda urmeazã astfel ideile lui Bloomfield, pentru care pãrþile de vorbire sau categoriile gramaticale nu sînt universalii. Acest punct de vedere contrasteazã, de pildã, cu teza profesorului Coseriu, conform cãreia pãrþile de vorbire sînt categorii universale, situate în afara limbilor.
(ii) Probleme de teorie apar abia atunci cînd se urmãreºte descrierea tuturor pãrþilor de vorbire. În asemenea împrejurãri trebuie sã se þinã seama ca definiþiile sã nu ajungã a fi circulare: adicã o parte de vorbire sã fie definitã pe baza vecinãtãþilor cu altã parte de vorbire ºi reciproc. Definiþiile 1– 2 evitã, de exemplu, circularitatea.
Morfologia
137
În al doilea rînd, este necesar ca o serie de cuvinte sã nu fie supusã niciodatã definiþiei (de exemplu, formele claselor S , S , S ). Acesta este un alt aspect al problemei circularitãþii.
1
2
3
La prima vedere, aici este implicat un dezavantaj al metodei. Sîntem obiºnuiþi sã abordãm toate formele dintr-o limbã. ªi totuºi exigenþa ca unele cuvinte sã nu fie supuse definiþiei este raþionalã. O analizã criticã a definiþiilor furnizate de morfologia tradiþionalã ar putea dovedi cã o indezirabilã circularitate se ascunde în aceste definiþii ºi cã, atunci cînd circularitatea este evitatã, acest lucru se datoreazã folosirii simultane de criterii diferite. Nu e posibil sã se satisfacã în acelaºi timp ºi exigenþa de exhaustivitate, ºi cea de noncircularitate decît cu condiþia de a ieºi în afara limbii pe care o descriem.
Practica de a porni de la o serie de elemente ( i. e., simboluri, propoziþii, idei) considerate clare fãrã sã fie definite este, de altfel, curentã în ºtiinþele exacte ºi caracterizeazã o metodã de sistematizare a cunoºtinþelor cu mare prestigiu: metoda axiomaticã. ªtiinþa limbii nu ar avea decît de cîºtigat prin adoptarea unor asemenea practici. În situaþia particularã a cuvintelor neîncadrabile, apare doar exigenþa suplimentarã: ca numãrul acestora sã fie cît mai mic cu putinþã.
(iii) Analiza distribuþionalã conduce la resistematizãri fireºti ale pãrþilor de vorbire.
Definiþia 1, de exemplu, demonstreazã ce deosebiri neaºteptate se observã între numele comune ºi cele proprii. Ultimele satisfac contexte ale clasei S : acest Vasile, aceastã Ma-2
ria, aceºti Ioneºti etc. E discutabil dacã satisfac ºi contexte ale clasei S : (?) Vasile acesta, 3
(?) Maria aceasta. Dacã le satisfac, atunci numele proprii au statutul celor comune. Dar dacã nu, ele trebuie considerate o clasã distribuþionalã distinctã de (ºi doar înruditã cu) substantivele comune.
2.4. Concluzii
Sînt mulþi cercetãtori care pledeazã pentru utilizarea (simultanã sau succesivã) a mai multor criterii de clasificare în investigaþia morfologicã. Argumentul lor este cã limbajul e o realitate complexã care reclamã acest eclectism criterial.
Canoanele gîndirii ºtiinþifice demonstreazã însã cã rezultate semnificative se înregistreazã, în cunoaºtere, mai ales atunci cînd este utilizatã cu consecvenþã o metodã –
adicã un ansamblu de criterii – unitarã. Aritmetica, de exemplu, a avut mult de cîºtigat cînd definiþia numãrului s-a eliberat de contribuþiile derutante ale psihologiei ºi lingvisticii ºi cînd instrumentul unic de definiþie a rãmas logica; ºi nimeni nu poate susþine cã numãrul nu este o realitate la fel de enigmaticã ºi de complexã ca ºi limbajul.
Dezavantajul faptului cã un domeniu este investigat doar cu o singurã metodã este reducþionismul. E probabil frustrant sã reduci limbajul la un ansamblu de vecinãtãþi.
