Lexicologia ºi semantica sînt obligate sã se confrunte ºi cu o categorie specialã de fenomene, ilustrate de expresiile idiomatice. Din punct de vedere semantic, expresiile idiomatice se caracterizeazã prin împrejurarea cã sensul lor nu depinde de sensul pãrþilor componente.
Aceasta înseamnã cã sensul global al expresiilor idiomatice este un sens figurat: a o lua la sãnãtoasa, a-ºi lua picioarele la spinare, a fi tobã de carte, a þine minte.
Pentru a se explica, din punct de vedere semantic, expresiile idiomatice, s-a fãcut apel la conceptul de episemem. Episememul este sememul unei construcþii idiomatice. El este însã un semem de un tip special, deoarece e alcãtuit din virtuem, adicã din acele ansambluri semice rãspunzãtoare de mecanismele conotaþiei.
A indica episememul unei construcþii înseamnã, astfel, a sesiza o intenþie expresivã ºi, implicit, a-i descoperi motivarea. Din aceastã cauzã, semantica structuralã preia toate dificultãþile cu care se întîlneºte ºi frazeologia. Nu e posibil ca pentru orice expresie idiomaticã sã se gãseascã ºi o explicaþie semanticã. Se poate, de exemplu, presupune ce motivare are locuþiunea a o lua la sãnãtoasa. Ea va fi fost rezultatul unei contaminaþii dintre proverbul fuga e ruºinoasã, dar e sãnãtoasã ºi locuþiunea a o lua la fugã. Explicaþia semanticã decurge conform genezei lexicale. Pentru expresia tobã de carte, lucrurile se complicã însã. Cãci acum este perceput doar efectul unei asociaþii, a cãrei origine precisã rãmîne obscurã. Iar sesizarea motivãrii înseamnã tocmai indicarea virtuemelor care participã la realizarea episememului.
2.1.5. Concluzii. Semantica structuralã are obiective ºi numeroase, ºi ambiþioase. Ea nãzuieºte, prin metoda ei analiticã, sã prezinte sensurile dintr-o limbã ca fiind organizate în subansambluri. Corespondentul acestor subansambluri sememice (care þin de metalimbaj) în limbajul-obiect este subansamblul (sau cîmpul) lexical. Fiecãrui cuvînt din limbajul-obiect îi este asociat în metalimbaj o descriere semanticã: un semem. Fiecãrui ansamblu de cuvinte din limbajul-obiect îi este asociat de asemenea în metalimbaj un ansamblu de sememe caracterizat de un arhisemem. Deoarece semantica structuralã dispune, în prezent, de numeroase aplicaþii de acest tip, ea mai este uneori denumitã ºi semanticã paradigmaticã.
Iar, deoarece metoda utilizatã este analiticã, despre semantica structuralã se mai spune, de asemenea, cã este o analizã componenþialã.
Semantica structuralã nu se limiteazã însã la a cerceta axa paradigmaticã a limbii. Preocuparea pentru organizarea semanticã la nivel sintagmatic (construcþie, propoziþie, frazã, text) e mãrturisitã de conceptele de clasem ºi de izotopie. Distincþia dintre sens propriu ºi sens figurat (altfel spus, dintre sens denotativ ºi sens conotativ) e explicatã prin deosebirea dintre seme nucleare ºi seme contextuale.
Semantica structuralã a integrat, în cele din urmã, nu numai sincronia (aºa cum s-a urmãrit la început), ci ºi diacronia. Eugenio Coseriu a pus bazele unei semantici structurale diacronice.
Semantica structuralã are realizãri inegale în ceea ce priveºte problema reprezentãrii semantice. Metoda ei permite reprezentãri ale sensului cuvintelor ºi ale mulþimilor de sen-
Semantica
179
suri lexicale. Aceeaºi metodã justificã organizarea sintagmaticã a sensurilor prin conceptele de clasem, semantem, virtuem sau izotopie. Totuºi semantica structuralã nu furnizeazã o metodã efectivã de reprezentare a sensului propoziþional sau frastic.
2.2. Semantica transformaþionalã. În forma ei standard (propusã de Chomsky în 1965), lingvistica transformaþionalã este o teorie alcãtuitã din sintaxã, semanticã ºi fonologie. Sintaxa este componenta generativã a teoriei: prin sintaxã se produc propoziþiile unei limbi. Semantica ºi fonologia sînt componente interpretative. Fonologia furnizeazã reprezentarea sonorã a structurilor generate de sintaxã, iar semantica dã o interpretare a acestor structuri.
Componenta semanticã a teoriei transformaþionale a fost elaboratã la începutul anilor
’60 de Jerrold Katz, Jerry Fodor ºi de Paul Postal. Perioada coincide în mare cu intervalul de apariþie a semanticii structurale. Demersurile sînt însã independente.
Semantica transformaþionalã înseamnã, în principal, douã lucruri: un vocabular (sau lexicon) ºi un tip de reguli. Atît vocabularul, cît ºi regulile au funcþii bine stabilite: prin componentele vocabularului se urmãreºte descrierea sensului avut de fiecare cuvînt (cuvintele aparþin limbajului-obiect ºi sînt denumite, în semantica transformaþionalã, formative).
Prin reguli se intenþioneazã a se arãta cum se compune sensul unei propoziþii din sensul formativelor.
2.2.1. Lexiconul. Lexiconul semanticii transformaþionale e alcãtuit din trei categorii de simboluri: mãrci semantice, mãrci distinctive ºi restricþii selective.
(i) Mãrcile semantice reprezintã analogul transformaþional al semelor din semantica structuralã. Mãrcile semantice reprezintã, aºadar, unul dintre instrumentele cu ajutorul cãrora se realizeazã o descriere a sensului avut de un formativ.
(ii) Mãrcile distinctive pot fi ºi ele considerate analoagele semelor. Deosebirea dintre mãrcile distinctive ºi cele semantice constã, în aceste condiþii, în faptul cã mãrcile semantice sînt utilizate în descrierea sensului mai multor formative. Mãrcile distinctive însã apar numai în descrierea unui anumit formativ ºi capteazã individualitatea semanticã a formativului în cauzã. Pentru cazul formativului mamifer, spre exemplu, deosebirea dintre marca semanticã ºi marca distinctivã e ilustratã de deosebirea ‘animat’/‘care naºte (sau face sã nascã) pui vii, hrãniþi cu lapte propriu’. Primul simbol este o marcã semanticã, deoarece poate apãrea în descrierea sensului avut de mai multe formative: mamifer, peºte, pasãre.
Al doilea simbol este o marcã distinctivã, deoarece nu se poate gîndi conceptul de mamifer în afara însuºirii unui animal de a naºte pui vii.
Pentru autorii semanticii transformaþionale, din reprezentarea de sens asociatã unui formativ poate sã lipseascã marca distinctivã, dar nu pot lipsi mãrcile semantice. Acesta este un mod de a susþine ideea cã individualitatea semanticã a unor formative nu poate fi captatã mereu “într-un mod pozitiv”. Uneori ea e, aºadar, numai efectul negativ al ansamblului de mãrci semantice întrebuinþate în descriere.
(iii) Restricþiile selective sînt simboluri prin care se indicã posibilitãþile de combinare semanticã a unui formativ cu alte formative. Se folosesc, în acest scop, paranteze unghiulare, simboluri de categorii sintactice (N, V, Aj, Av etc.) ºi mãrci semantice. Pentru formativul inteligent, de pildã, existã urmãtoarea restricþie selectivã: <N
,–>. Restricþia precizeazã
‘Animat
cã adjectivul se poate combina doar cu acele nume caracterizate semantic prin marca ‘Animat’
(cîine, pisicã, dar nu ºi scaun sau ceaºcã).
Se poate arãta acum ce înseamnã în semantica transformaþionalã a descrie sensul unui formativ lexical. Descrierea de sens este ansamblul ordonat, alcãtuit din mãrci semantice, eventuale mãrci distinctive ºi dintr-o restricþie selectivã. Descrierea ia forma unui ºir de simboluri ordonate pe verticalã. Fie, prin urmare, o limbã oarecare L , al cãrei vocabular e i
180
Manual de lingvisticã generalã
alcãtuit din formativele f , f , ... f . Fie f un formativ oarecare din acest vocabular. Pentru 1
2
n
i
descrierea sensului sãu se folosesc, prin ipotezã, mãrcile semantice ms , ms , ms , marca 1
2
3
distinctivã md ºi restricþia selectivã < - X ms >. În aceste condiþii, reprezentarea semanticã 8
2
asociatã formativului f e urmãtoarea:
i
f i
⏐
N
⏐
ms1
⏐ms2
⏐
ms3
⏐
