m

permisiunea de amalgamare este precizatã de condiþia (ii): f s-a combinat semantic cu f ºi i

j

f s-a combinat semantic cu f deoarece restricþiile lor selective permiteau acest lucru.

k

m

Prin pasul c) se obþine o ultimã lecþiune derivatã, care poate fi numitã o lecþiune propoziþionalã. O lecþiune propoziþionalã constituie reprezentarea semanticã a unei propoziþii. Se observã cum o asemenea reprezentare demonstreazã faptul cã sensul unei propoziþii se compune din sensurile pãrþilor ei alcãtuitoare.

2.2.3. Clasificarea propoziþiilor în semantica transformaþionalã. Din posibilitatea de a furniza reprezentãri ale sensului propoziþional decurge ºi posibilitatea de a realiza o clasificare semanticã a propoziþiilor. Katz ºi Fodor au fãcut o asemenea clasificare. Aici vor fi prezentate numai rezultatele de bazã. Termenii în care sînt prezentate aceste rezultate diferã pe alocuri de terminologia lingviºtilor americani. În aceastã privinþã, se vor face la momentul potrivit precizãrile necesare.

Criteriul de clasificare întrebuinþat este chiar posibilitatea de a asocia unei propoziþii o lecþiune. Fie enunþul:

(4) Scaunele roºii mãnîncã multe calorifere.

Conform regulilor din semantica transformaþionalã, grupului nominal-subiect din (4) i se acordã o lecþiune (derivatã). Amalgamarea nu mai poate fi însã aplicatã pentru grupul verbal, deoarece verbul ºi grupul nominal-obiect nu au aceeaºi restricþie selectivã. Deci enunþului (4) nu i se poate asocia nici o lecþiune. O propoziþie sau o frazã cãreia semantica nu îi poate da o reprezentare de sens este semantic anormalã.

În nici o limbã însã majoritatea propoziþiilor nu este constituitã de enunþurile anormale semantic. Comunicarea lingvisticã reclamã utilizarea unor propoziþii cu sens ºi neechivoce.

Aceste exigenþe îºi gãsesc corespondentul, în semantica transformaþionalã, prin aceea cã, pentru unele enunþuri, teoria furnizeazã o unicã reprezentare de sens, adicã o unicã lecþiune propoziþionalã. Dacã, de pildã, se admite cã de cuvintele soare ºi a apune nu legãm alte sensuri, în afara celor întrebuinþate în mod uzual, atunci pentru propoziþia: (5) Soarele apune.

semantica va furniza o unicã reprezentare de sens. Enunþurile cãrora semantica transformaþionalã le asociazã o unicã lecþiune se numesc enunþuri semantic normale.

S-a putut însã constata cã existã formative cu douã sau chiar mai multe lecþiuni. Numãrul de lecþiuni ataºabile unui formativ mãsoarã gradul de ambiguitate a formativului în cauzã.

Problema se pune, într-un mod identic, pentru propoziþii. Fie enunþul: (6) Lacul strãluceºte.

(6) poate avea, în afara unui context de comunicare, douã interpretãri: (6a) Apa stãtãtoare strãluceºte.

(6b) Substanþa chimicã strãluceºte.

Semantica

183

În mod corespunzãtor, existã douã lecþiuni asociate enuþului (6). O propoziþie cãreia i se pot ataºa cel puþin douã lecþiuni se numeºte propoziþie semantic ambiguã.

Prin clasificarea enunþurilor în semantic anormale, semantic normale ºi semantic ambigue, taxonomia propoziþiilor în semantica transformaþionalã nu s-a încheiat. Jerrold Katz a mai amintit ºi despre alte tipuri de enunþuri, ºi anume: enunþuri parafrastice, enunþuri metalingvistice, enunþuri analitice, contradictorii ºi sintetice. Aici nu vor fi fãcute decît ilustrãri elementare ºi nu vor fi date decît explicaþii sumare.

Un enunþ parafrastic (sau o parafrazã) este o propoziþie care exprimã într-un alt fel conþinutul unei alte propoziþii. Majoritatea construcþiilor pasive sînt, de pildã, parafrazele construcþiilor active corespunzãtoare. O serie de construcþii cu a fi sînt, de asemenea, parafraze pentru construcþii cu a avea:

(7) Maria are o rochie nouã.

(7’) Rochia nouã este a Mariei.

Enunþurile metalingvistice sînt acele propoziþii prin care se exprimã judecãþi asupra unor alte enunþuri:

(8) Propoziþia “O dictaturã e bunã dacã despotul e luminat.” mi se pare absurdã.

Sînt necesare însã cîteva precizãri preliminare privind perechea de concepte ‘analitic’–

‘sintetic’. Nici unul dintre aceºti termeni nu trebuie înþeles în maniera în care a fost înþeles cînd s-a vorbit mai înainte despre o gramaticã analiticã sau sinteticã. ‘Analitic’ ºi ‘sinte tic’

pentru Katz (dar ºi pentru oricare alt filosof) sînt termeni al cãror sens îºi aflã explica þiile în limbajul filosofic. O propoziþie este analiticã dacã adevãrul ei este sesizat exclusiv pe baza sensului pe care ea îl exprimã (aceasta nu este stricto sensu definiþia analiticitãþii datã de Kant, dar este o definiþie destul de exactã ºi uºor de înþeles). Deci, a constata adevãrul unei propoziþii fãrã sã ne adresãm faptelor înseamnã a stabili analiticitatea propoziþiei respective.

Este ceea ce se întîmplã cu enunþuri precum:

(9) Celibatarii sînt oameni necãsãtoriþi.

(10) Oculiºtii sînt medici pentru ochi.

Propoziþiile al cãror adevãr (sau fals) este determinabil pe baza confruntãrii a ceea ce spune enunþul cu faptele sînt însã propoziþii sintetice. De pildã, adevãrul enunþului: (11) Plouã.

nu poate fi confirmat (sau infirmat) dacã nu se comparã ceea ce spune propoziþia cu starea de lucruri.

O propoziþie al cãrei fals decurge chiar din sensul exprimat de ea se numeºte propoziþie contradictorie. Este, de exemplu, situaþia enunþului:

(12) Geamantanele grele sînt uºoare.

Nu e necesarã o examinare a faptelor pentru a conchide cã (12) este o propoziþie falsã.

Katz, Fodor ºi Postal au utilizat în lucrãrile lor conceptele de analitic, sintetic ºi contra dictoriu, dar în definirea acestor noþiuni ei nu au urmat calea expusã mai sus. Deosebirea este urmãtoarea. În explicaþiile de mai înainte, a fost utilizatã perechea de concepte

‘adevãr’–‘fals’. Pentru Katz, Fodor ºi Postal, aceastã pereche nu are însã nici un rol în de -

finirea a na li ti ci tãþii, sinteticitãþii sau a contradicþiei. Definiþiile date de aceºti semanticieni decurg din limbajul propriu semanticii transformaþionale ºi sînt mai abstracte. Destui filosofi le considerã chiar obscure. Pentru a evita complicaþiile, am ales, aºadar, în mod deliberat, o altã cale de definiþie. În aceste condiþii însã, sublinierea diferenþei de metodã de finiþionalã devine cu atît mai necesarã. Faptul cã adevãrul ºi falsul nu au nici un rol pentru definirea e nun þurilor a na litice, sintetice sau contradictorii reprezintã una dintre deosebirile decisive dintre semantica trans formaþionalã ºi semantica logicã.

184

Manual de lingvisticã generalã

Semantica transformaþionalã aparþine teoriei transformaþionale standard. În versiunea con temporanã, semanticii i se rezervã o altã poziþie în interiorul teoriei globale. Ea e acum de numitã “teoria formei logice”, dar acest lucru nu înseamnã cã ea s-ar suprapune se manti cii logice.

2.2.4. Concluzii. Comparativ cu obiectivele semanticii structurale, þelurile semanticii transformaþionale sînt mai puþin ambiþioase, dar poate cã tocmai din aceastã cauzã sînt mai precise. Ca ºi la structuraliºti, se observã preocuparea pentru reprezentarea sensului lexical. Nu se întîlneºte însã intenþia de a studia organizarea paradigmaticã a acestor sensuri. În schimb, reprezentarea sensului propoziþional este o problemã care, în semantica transformaþionalã, primeºte o rezolvare efectivã. Cercetarea nu este totuºi extinsã la nivel transfrastic. Este adevãrat, în anii din urmã s-au înregistrat, în domeniul poeticii, tentative de cons tituire a unei poetici generative a textului. Reprezentanþii “clasici” ai trans for ma þi o nalismului au rãmas însã neutri la aceste propuneri. Lingvistica ºi poetica generativã a tex tului nu pot fi, de aceea, considerate ramuri din istoria “organicã” a trans for ma þio na lis mu lui.

Se poate aprecia cã, spre deosebire de semantica structuralã (ale cãrei realizãri sînt legate mai ales de axa paradigmaticã), semantica transformaþionalã este, într-o mãsurã mai mare, o teorie a coerenþei sintagmatice.

Problema raportului dintre sens denotativ ºi sens conotativ se reflectã în semantica transformaþionalã sub forma gradului de ambiguitate avut de un formativ sau de o propoziþie.

Din semantica transformaþionalã nu s-a construit pînã acum o teorie a schimbãrii semantice, aºa cum s-a întîmplat în semantica structuralã.

Este esenþial comunã celor douã teorii procedura de descriere a sensului lexical: între colecþia semicã ºi lecþiune nu existã o deosebire de esenþã, ci doar de grad. Principiul care stã în spatele acestei proceduri furnizeazã de altfel imaginea exactã a înrudirii dintre aceste douã teorii. ªi semantica structuralã, ºi cea transformaþionalã fac în mod programatic distincþia dintre sensul unei unitãþi lingvistice ºi “obiectul” denumit de acea unitate. ªi, tot în mod programatic, aceste teorii refuzã sã se ocupe de problema relaþiei dintre expresii ºi obiectele la care expresiile se referã.

Atît pentru structuralismul, cît ºi pentru transformaþionalismul semantic, singura realitate demnã de interes este sensul. Separarea sensului de denotaþie plaseazã de aceea cele douã teorii în aceeaºi familie epistemologicã, esenþial distinctã de familia semanticilor logice.