Obiºnuim uneori sã nu ne referim în mod specific la o anumitã entitate. Nu intereseazã aici pentru ce motiv procedãm cîteodatã aºa. Importante sînt efectele. Cînd vorbitorii se referã “în mod generic” la indivizi (în sens larg), ei nu vor utiliza numele propriu al entitãþii respective.

În jargonul morfologiei logice, aceasta înseamnã cã vorbitorii nu vor utiliza constante individuale. Spre exemplu, este cu putinþã sã ne referim la o persoanã pe care o cheamã Popescu fãrã sã îi utilizãm numele. Referirea de acest gen se poate face prin expresia:

Semantica

187

(28) / c - u - t - a - r - e /.

Din cu totul alte motive, ne putem referi, tot într-un mod nedefinit, la o persoanã care a intrat în casã spunînd:

(29) / a # v - e - n - i - t # c - i - n - e - v - a /.

Ultima expresie din propoziþia (29), dar ºi expresia (28) sînt eºantioane pentru subclasa de expresii denumite, în morfologia logicã, variabile individuale.

Variabilele individuale reprezintã, prin urmare, expresii prin care vorbitorii se referã într-un mod nedefinit la diverse entitãþi. Acest lucru nu înseamnã cã entitatea este indicatã prin mijlocirea genului proxim cãruia ea îi aparþine. Folosind variabilele individuale, vorbitorii rãmîn în interiorul aceleiaºi categorii morfologice: numele. Dar dacã entitãþile ar fi evocate prin intermediul genului la care acestea aparþin, consecinþa ar fi nu folosirea numelor, ci a predicatelor.

Corespondentele metalingvistice ale variabilelor individuale din limbajul-obiect vor fi literele u, v, x, y, z.

(iii) Cuantificatorii

Utilizarea variabilelor individuale implicã avantaje ºi dezavantaje. Avantajul îl constituie faptul cã variabilele vin în întîmpinarea unor nevoi de comunicare variate: ignoranþa, comodi tatea, ridicarea discursului la o treaptã oarecare de generalitate. Dezavantajul este dat de împrejurarea cã, o datã satisfãcute aceste necesitãþi de comunicare, claritatea discursului se opacizeazã. Nu se mai poate ºti exact la cîþi indivizi “se referã” variabila: la unul singur, la mai mulþi sau la toþi.

Pentru a se compensa aceastã opacizare a discursului, în morfologia logicã se recurge la o altã categorie de expresii: cuantificatorii. Rolul cuantificatorilor constã, aºadar, în folosirea lor în conexiune cu variabilele individuale. Ei reduc referirea nedefinitã caracteristicã acestora din urmã.

Cuantificatorii nu sînt o invenþie a morfologiei logice. Ei se descoperã în lexicul oricãrei limbi naturale. Sînt, de pildã, cuantificatori toate pronumele ºi adjectivele nehotãrîte. În anumite contexte (care însã nu vor mai fi discutate aici), au rol de cuantificatori articolul definit de plural ºi articolul nedefinit de plural sau de singular.

Este caracteristic însã morfologiei logice faptul cã ea selecteazã din masa cuantificatorilor doar douã expresii, pe care le privilegiazã:

(30) / c - e - l # p - u - þ - i - n # u - n /

(31) / t - o - þ - i /.

Aceastã selecþie este în parte îndreptãþitã, deoarece unii cuantificatori sînt sinonimi.

Expresia (31) înseamnã, de exemplu, acelaºi lucru cu:

(32) / f - i - e - c - a - r - e /

sau cu:

(33) / o - r - i - c - a - r - e /.

Totuºi selecþia este o limitã a morfologiei logice. O limitã datoratã însã complexitãþii avute de problema cuantificatorilor în limbile naturale. Nu întîmplãtor, bibliografia acestei chestiuni este foarte bogatã.

Reprezentarea metalingvisticã a expresiilor (30) ºi (31) este ‘$’ ºi ‘U’.

(iv) Conectori

Conectorii corespund în mare conjuncþiilor. Sînt, aºadar, conectori o serie de expresii pe care morfologia tradiþionalã le considerã conjuncþii:

(34) / º - i /

(35) / s - a - u /

188

Manual de lingvisticã generalã

(36) / o - r - i /.

Corespondenþa dintre conectori ºi conjuncþii este însã aproximativã. Diferenþele sînt urmãtoarele:

a) în clasa conectorilor se aflã expresii pe care morfologia tradiþionalã nu le trateazã drept conjuncþii:

(37) / n - u /

(38) / d - a - c - ã # º - i # n - u - m - a - i # d - a - c - ã /.

(Se observã, de asemenea, cã un conector poate fi ºi o expresie complexã.) b) În clasa conectorilor nu apar expresii considerate, de obicei, conjuncþii: (39) / c - ã /

(40) / s - ã /.

c) Morfologia logicã acordã un tratament special expresiei: (41) / d - a - c - ã /.

Dupã cum e cunoscut, aceastã expresie e consideratã în mod obiºnuit o conjuncþie. În morfologia logicã, aceastã calitate de conector a expresiei (41) derivã însã din valoarea ei contextualã. (41) e conector numai în situaþia cînd introduce o subordonatã condiþionalã.

Se obiºnuieºte ca în notaþia logicã valoarea condiþionalã a expresiei (41) sã fie explicitatã prin corelarea acestei expresii cu expresia:

(42) / a - t - u - n - c - i /.

În felul acesta, conectorul (41) ia forma unei conjuncþii corelative: (41’) / d - a - c - ã # ... # a - t - u - n - c - i /.

d) În morfologia logicã, nu se face distincþia dintre conectori coordonatori ºi subor-donatori.

Cu aceste precizãri, setul de conectori identificaþi de morfologia logicã în limbile naturale e format din expresiile (34)–(38) ºi (41’).

ªi în morfologia logicã se recurge la o clasificare a conectorilor. (37) este negaþia, (34) e conjuncþia, (35) ºi (36) sînt disjuncþii, (41’) e implicaþia, iar (38) este echivalenþa.

În cazul categoriei conectorilor se petrece un lucru similar celui din clasa cuantificatorilor: numãrul de conectori din limba naturalã e mai mare decît cel reþinut de morfologia logicã. Ar mai trebui, de pildã, sã existe conectori adversativi, concesivi ºi cauzali. Morfologia logicã a limbii naturale e obligatã sã-i conþinã. ªi realitatea aratã cã îi ºi conþine. Dacã aceºti conectori nu apar aici însã e pentru cã introducerea lor reclamã atît o sintaxã, cît ºi o semanticã logicã mai complexe decît ceea ce va fi prezentat mai departe.

Corespondentele metalingvistice ale conectorilor sînt semnele urmãtoare: ‘– ’ (pentru negaþie), ‘∧’ (pentru conjuncþie), ‘∨’ (pentru disjuncþie), ‘]’ (pentru implicaþie) ºi ‘=’ (pentru echivalenþã).

Predicatele, variabilele ºi constantele individuale, cuantificatorii ºi conectorii repre zintã clasele morfologice fundamentale ale celui mai cunoscut limbaj logic. Acest limbaj se numeºte logica predicatelor de ordinul întîi ºi, în funcþie de categoriile sale, sînt grupate expresiile unui limbaj-obiect care este o limbã naturalã.

Nu este absolut necesar ca, pentru expresiile din limbajul-obiect, sã se dea (aºa cum s-a procedat mai sus) corespondente metalingvistice. La prima vedere, aceastã procedurã pare deci o complicaþie. Se va putea însã constata cã sintaxa logicã a acestor forme din limbajul-obiect diferã de sintaxa “curentã”. Apelul la simbolismul morfologic metalingvistic devine, în aceste condiþii, de douã ori avantajos. Pe de-o parte, el este mai comod. Dar mai ales

Semantica