N --> Dan
1
VII
P --> GN ∩ GV
XV
N --> Ioana
2
2
VIII
GN --> N
XVI
Coord --> ºi
IX
N --> Ioana
XVII GV --> V
X
GV --> V
XVIII V --> învaþã
Gramatica a fost aici simplificatã, nemailuîndu-se în consideraþie ºi regulile de subcategorizare strictã sau selecþionalã.
Orice vorbitor al limbii române sesizeazã cã între (41) ºi (42) existã o anumitã relaþie.
Relaþie în sensul cã (41)–(42) sînt sinonime, dar mai ales în sensul cã (42) poate fi obþinut de la (41). Deºi asigurã generarea acestei perechi, un model G. C. I. nu conþine nici o regulã care sã indice posibilitatea unei asemenea tranziþii.
Situaþia a doua: sã considerãm enunþul:
(43) M-a vãzut venind.
(43) este ambiguu, cãci înseamnã:
(43a) M-a vãzut cînd venea.
sau:
(43b) M-a vãzut cînd veneam.
Ambiguitatea lui (43) este perceputã de orice vorbitor al românei. Din nou însã, într-un model G. C. I., relaþia lui (43) cu (43a) ºi (43b) nu e explicatã în nici un fel. Cã e vorba despre interpretarea (43a) sau (43b), propoziþia (43) are, într-un asemenea model, o singurã istorie derivaþionalã.
O sintaxã transformaþionalã are capacitatea sã rezolve tipul de probleme amintite mai sus. Organizarea ei este, pînã la un punct, aceeaºi cu organizarea unei sintaxe G. C. I.
Deosebirea constã în faptul cã un model transformaþional conþine în plus reguli denumite transformãri.
O transformare este o regulã care opereazã în condiþiile urmãtoare: (i) ea se aplicã dupã regulile de constituenþi, de subcategorizare ºi lexicale; (ii) nu mai poate fi urmatã de alte reguli (de constituenþi, de subcategorizare sau lexicale);
(iii) se aplicã numai în anumite condiþii, adicã pe anumite tipuri de structuri sintactice generate prin regulile nontransformaþionale;
(iv) efectul aplicãrii sale trebuie sã fie conservarea sensului.
Sînt necesare explicaþii pentru punctele (iii) ºi (iv). O gramaticã transformaþionalã înglobeazã tipuri de reguli de transformare; coordonarea constituenþilor, pasivizarea, pronominalizarea reprezintã tocmai asemenea tipuri. Fiecare tip de transformare se aplicã pe o anumitã clasã de structuri sintactice. De pildã, pasivizarea nu se aplicã pe structurile care permit pronominalizarea, iar pronominalizarea nu se aplicã pe construcþiile care permit coordonarea constituenþilor.
Cerinþa de la punctul (iv) spune cã o transformare nu trebuie sã deformeze sensul.
Pasivizarea e un exemplu bun. Dupã cum e cunoscut, pasivul se obþine de la construcþii active dotate cu obiect direct. Enunþul:
(44) Toþi au citit cu interes cartea.
Sintaxa
167
– reprezintã o astfel de bazã pentru aplicarea transformãrii pasive. Aplicarea transformãrii dã urmãtorul rezultat:
