— Dacă vrei să-ţi revezi prietena întreagă, adu-mi flaconul.

N-am izbutit să articulez nimic vreme de câteva clipe. Apoi, frica m-a redat realităţii. M-am aplecat asupra trapului lui Claret şi am luptat să pun mâna pe armă. Muşchii mâinii îi înţepeniseră în spasmul final. Degetul arătător îi era crispat pe trăgaci. Retrăgând deget după deget, mi-am atins, până la urmă, scopul. Am deschis tamburul şi am văzut că nu mai avea muniţie. Am pipăit buzunarele lui Claret, căutând şi alte gloanţe. În jachetă am găsit a doua încărcătură de muniţie, şase gloanţe de argint cu vârful găurit. Bietul om nu avusese vreme să reîncarce pistolul. Umbra prietenului său, căruia îi consacrase întreaga existenţă, îi smulsese viaţa cu o lovitură seacă şi brutală. Poate că, temându-se atâţia ani de acea întâlnire, Claret nu fusese în stare să tragă în Mihail Kolvenik ori în ceea ce mai rămăsese din el. Acum nu mai avea nicio importanţă.

Tremurând, m-am căţărat pe pereţii tunelului până la staluri şi am plecat în căutarea Marinei.

Gloanţele doctorului Shelley lăsaseră pe scenă mai multe trupuri. Altele rămăseseră înşirate pe lămpile suspendate, deasupra lojelor. Luis Claret o luase înaintea haitei care îl însoţea pe Kolvenik. Văzând monstruoasele cadavre trântite la pământ, nu am putut să nu mă gândesc că aceea era cea mai bună soartă la care puteau aspira. Fiind lipsite de viaţă, artificiozitatea inserţiilor şi pieselor ce le alcătuiau era şi mai evidentă. Un trup era întins pe spate în spaţiul central de trecere de la parter, cu gura căscată. Am trecut peste el.

177

- MARINA -

Golul din ochii lui opaci mi-a dat o profundă senzaţie de frig.

În ei nu era nimic. Nimic.

M-am apropiat de scenă şi am urcat. Lumina continua să

ardă în cabina Evei Irinova, dar acolo nu era nimeni. Aerul duhnea a stârv. Urma unor degete însângerate se distingea pe vechile fotografii de pe pereţi. Kolvenik. Am auzit un scrâşnet în spate şi m-am întors cu revolverul ridicat. Am auzit paşi care se depărtau.

— Eva? am întrebat.

M-am întors pe scenă şi am zărit în amfiteatru un cerc de lumină de culoarea chihlimbarului. Apropiindu-mă, am distins silueta Evei Irinova. Ţinea un sfeşnic cu braţe în mâini şi se uita la ruinele Marelui Teatru Regal. Ruinele propriei sale vieţi. S-a întors şi a ridicat încetişor lumina până la faldurile de catifea roasă ce atârnau din loje.

Ţesătura foarte uscată s-a aprins pe loc. Iar focul s-a extins la iuţeală pe pereţii lojelor şi pe smalţul aurit al zidurilor şi fotoliilor.

— Nu! am strigat.

Mi-a ignorat strigătul şi a dispărut pe uşa ce ducea la galeriile din spatele lojelor. În câteva clipe, flăcările s-au întins ca o molimă furioasă, târându-se şi înghiţind tot în cale. Vâlvătăile au revelat un nou chip al Marelui Teatru. Am simţit un val de căldură, iar mirosul de lemn şi zugrăveală

arsă m-a ameţit.

Am urmărit cu privirea suişul vâlvătăilor. Am întrezărit sus de tot maşina de culise, un sistem complex de frânghii, cortine, scripeţi, ornamente suspendate şi pasarele. Doi ochi mă priveau arzător de sus. Kolvenik. O ţinea pe Marina cu o singură mână, ca pe o jucărie. L-am văzut alergând pe schele cu agilitate de felină. M-am întors şi am văzut că flăcările se întinseseră pe tot etajul întâi şi începeau să urce spre lojele de la cel de deasupra. Gaura aţâţa focul, în vatra imensă a cupolei.

Am fugit spre scările de lemn. Treptele urcau în zigzag, tremurând sub paşii mei. M-am oprit la etajul trei şi m-am 178

- CARLOS RUIZ ZAFÓN -

uitat în sus. Îl pierdusem pe Kolvenik. Am simţit că nişte gheare mi se înfigeau în spate. Dând să scap din îmbrăţişarea lor mortală, m-am răsucit şi am văzut o creatură de-a lui Kolvenik. Gloanţele lui Claret îi seceraseră

un braţ, dar era în viaţă. Avea plete, chipul îi fusese cândva de femeie. Am ţintit-o cu revolverul, dar nu s-a oprit. Brusc, am intuit că-i mai văzusem chipul. La lumina flăcărilor, am întrezărit ce-i mai rămăsese din ochi. Gâtul mi s-a uscat.

— María? am bâiguit.

Fiica lui Kolvenik sau creatura din acea carcasă s-a oprit o clipă, şovăind.

— María? am întrebat iar.

Nu mai era nimic din aura angelică ce amintea de ea.

Frumuseţea îi dispăruse. O jivină patetică şi înfiorătoare îi luase locul. Avea pielea încă fragedă. Kolvenik lucrase rapid.

Am lăsat pistolul în jos şi am încercat să întind o mână spre biata femeie. Poate mai exista o speranţă pentru ea.

— María? Mă recunoşti? Sunt Óscar. Óscar Drai. Îţi aminteşti de mine?

María Shelley m-a privit intens. Un licăr scurt de viaţă i s-a ivit în priviri. Au început să-i curgă lacrimile şi a ridicat mâinile. A privit ghearele groteşti de metal ce-i ieşeau din braţe şi am auzit-o gemând. I-am întins mâna. María Shelley s-a tras un pas în spate, tremurând.

O vâlvătaie a izbucnit pe una din laturile marii cortine.

Ţesătura uzată s-a desprins ca un văl de foc. Frânghiile care o ţinuseră s-au desprins, formând bice de flăcări, iar pasarela pe care mergeam a fost lovită din plin. O linie de foc s-a conturat între noi. Am întins iar mâna spre fiica lui Kolvenik.

— Te rog, ia-mă de mână.

S-a îndepărtat, fugind de mine. Avea chipul în lacrimi.

Platforma de la picioarele noastre a scrâşnit.

— María, te rog…

Creatura a privit flăcările de parcă vedea ceva în ele. Mi-a aruncat o ultimă privire, pe care n-am putut s-o înţeleg, şi s-179

- MARINA -

a prins de frânghia în flăcări ce se întindea deasupra platformei. Focul i s-a întins pe braţe, tors, plete, veşminte şi chip. Am văzut-o arzând ca o figură de ceară până când scena a cedat sub picioarele ei, iar trupul i s-a prăbuşit în abis.

Am fugit spre una dintre ieşirile de la etajul trei. Trebuia s-o găsesc pe Eva Irinova şi s-o salvez pe Marina.

— Eva! am strigat când am zărit-o, în sfârşit.

S-a făcut că nu mă aude şi a continuat să înainteze. Am ajuns-o din urmă pe scara centrală, din marmură. Am prins-o de braţ cu putere şi am oprit-o. S-a luptat să scape de mine.

— A prins-o pe Marina. Dacă nu-i daţi serul, are s-o omoare.

— Prietena ta e deja moartă. Ieşi de aici cât mai poţi.

— Nu!

Eva Irinova a privit în jur. Spirale de fum lunecau pe scări.

Nu mai avea mult timp.

— Nu pot fugi fără ea.

— Nu pricepi, a replicat. Dacă îţi dau serul, el are să vă

omoare pe amândoi şi nimeni nu-l va putea opri.

— El nu vrea să omoare pe nimeni. Nu vrea decât să