referindu-se
la
protagonistul filmului. Cel mai mult îndrăgea natura, poate pentru că natura n-avea nevoie să fie machiată. Când, întruna din zilele următoare, cosmonautul o căută la telefon, fata aproape că începu să răcnească în receptor: 5 Poddubnîi, Ivan Maksimovici (1871—1949), celebru sportiv rus, profesionist, de şase ori campion mondial la lupte clasice.
48
— Dumneata eşti?! Chiar azi am ars-o cu fierul pe-o actriţă: mă gândeam la dumneata. Să ştii că azi lucrez numai patru ore. Ce program ai? Niciunul? Splendid! Hai atunci să
facem o plimbare la pădure. Vrei?
Când cosmonautul veni cu „Lada” lui nou-nouţă, fata îl aştepta la poarta studioului. Zărindu-l, bătu din palmele ei micuţe, de la care adia miros de ojă şi acetonă.
— Vai, ce bine că ai maşină! Păi atunci de ce călătoreşti cu trenul?
— Lucrez pe teren ca drujinnik6 particular… îi răspunse el în glumă, întrebându-se totodată cu teamă dacă nu cumva face şi ea parte dintre fetişcanele amatoare de maşini şi relaţii cu cosmonauţii. Nu părea totuşi să se integreze în categoria acestor fetişcane „din anturaj”: din anturajul artiştilor, al scriitorilor, al sportivilor, al cosmonauţilor.
Sâmburaşii ei de pepene scânteiau de-ţi luau ochii, iar în mâini îi zări şi de astă dată gofrele acelea pe care, de bună
seamă, le adora.
— Datorită gofrelor ne-am cunoscut, îi zise fata. Poftim, gustă şi dumneata.
— Unde vrei să mergem? o întrebă el.
— Undeva mai departe… Da ştii că te pricepi la bătaie! Mi-a plăcut. Uneori îmi vine şi mie să-l plesnesc pe câte unul…
Ah, am uitat să-ţi spun: astăzi m-am îmbogăţit. Mi s-a dat o primă cât un salariu pe-o lună. Optzeci de rublişoare în cap.
Hai să luăm o sticlă de şampanie! Îţi place şampania?
Ajunşi la magazinul alimentar şi văzându-l că vrea să
plătească el, ea îi dădu mâna la o parte:
— Nu, aşa nu merge. Dumneata cu benzina, eu cu şampania…
Nici nu se instalară bine în maşină, că gata, îi veni altă
idee:
— Da pepenii îţi plac? Am auzit că au apărut la piaţă. Încă
n-ai mâncat anul ăsta? Atunci să-ţi pui în gând o dorinţă…
6 Aici: membru al unei echipe de tineret, având menirea de a veghea la păstrarea ordinii şi disciplinei publice.
49
Hai la piaţă.
Ciocăni îndelung coaja lucioasă, vărgată a pepenilor, îi duse la ureche, ascultând dacă le pârâie miezul, o scoase din răbdări pe vânzătoare, dar până la urmă tot alese unul.
— Uite pe ăsta… Are o chelioară tare simpatică. Şi-o codiţă
ca de purcel.
Pepenele îl plăti tot ea. Pe urmă îşi dădu seama şi exclamă:
— Da de tăiat, cu ce-l tăiem? Ai briceag? Ai? Bravo! Da şampania? Cu ce-o bem? Hai la un magazin de menaj…
Din penumbra magazinului de menaj mirosind urât a cuie, răsună un glas răguşit de beţiv:
— Pahare n-avem.
Ochii fetei însă continuau să scotocească prin rafturi.
— Da nişte văzişoare pentru flori n-aveţi?
Cel cu vocea de beţivan îşi arătă din penumbră chipul care se dovedi a fi tot de beţivan, apoi, de undeva dintre vinişoarele roşii care îl brăzdau, răsună un hârâit, strecurând o tonalitate intim-confidenţială:
— Mai e una singură. Cristal de Boemia. Ultima. Am oprit-o pentru mine. Două sutare. Asta pentru mătăluţă, domnişoară.
Sâmburaşii de pepene săltară şăgalnic pe sub sprâncenele înălţate.
— A, nu, cum o să vă lipsesc de aşa ceva! Şi-apoi, o să vă
certe şi soţia. Nouă nu ne trebuie decât ceva cu care să
