— Numele, ca s-o zicem de-a dreptu’ nu ţi-e de neam nobil.
Cu ce se ocupă tatăl ’mneatale?
— E profesor de glaciologie.
— Asta ce-o mai fi? Biologia ştiu ce e, fiziologia, psihologia, 30 De la laciuga – bordei (rus.).
158
zoologia, aşijderea. Da de glaciologie n-am mai auzit.
— Este ştiinţa care studiază gheţarii.
Nikanor Sergheevici căzu pe gânduri.
— De la gheţari o-nceput totu’ şi cu gheţari se poate sfârşi… M-da, am priceput, pare o ştiinţă trebuincioasă. Da ia spune-mi, părintele tatălui ’mneatale cu ce s-o ocupat?
— A fost muncitor la uzinele Putilov, a făcut parte din gărzile roşii.
— Apăi vezi? Iar ’mneata, nepotă-su, ai ajuns geolog. Ar fi fost cu putinţă aşa ceva înainte de Revoluţia din Octombrie?
tresări bucuros responsabilul cu poamele.
— Zice careva că nu-i aşa!? făcu Nikanor Sergheevici.
Sigur că n-ar fi fost cu putinţă. Deşi, fireşte, Lomonosov o fost fiu de ţăran, totuşi o răzbit şi-atunci când era ţarina la putere.
— Păi el a fost – cum li se zice ăstora? – feciorul natural al lui Petru Întâiul… interveni responsabilul cu poamele, mulţumit că l-a dat gata pe Nikanor Sergheevici cu această
ştire necontrolată, dar importantă.
— Eu pe Petru Întâiu’ nu l-am ţinut de picioare, zise Nikanor Sergheevici. Cât despre întemeietoru’ intelighenţiei ruseşti, acesta, zic eu, o fost Puşkin, Ce fel de intelighenţie era pe-atunci? De viţă nobilă, bunînţeles: Ţăranii neştiutori trudeau pentru nobili, şi asta le îngăduia nobililor să aducă
de peste hotare guvernori francezi pentru odraslele lor, să le alcătuiască biblioteci cu cărţi în mai multe limbi. Însemnă
că, într-un anume înţeles, intelighenţia era şi ţărănească.
Fără ca ţăranii analfabeţi să fi arat fi semănat, copiilor de nobili n-ar fi fost cu putinţă că li se cumpere cărţile franţuzeşti din care ei se adăpau cu voinţa de libertate.
Voiau, copiii ăştia de nobili, să-şi răscumpere vina faţă de popor, numa’ că asemenea copii de nobili erau prea puţini.
Ce puteau ei să facă? Ara mai citit dăunăzi în revista Nedelea că, în timpul vieţii lui Puşkin, cărţile lui se tipăreau numa’ în câte trei mii de bucăţi. Pe când acu’ se tipăresc în mai multe milioane.
159
— Crezi însă dumneata că astăzi îl înţelege oricare pe Puşkin? zâmbi ironic Grişa. Că lumea se bate după cărţi ca după portocale, asta încă nu-i o dovadă suficientă. Ştii ce mi-a spus deunăzi magazionera noastră despre apartamentul ei ăl nou? „Pat egiptean «Lola», de două persoane, zice, am.
Bucătărie poloneză, «Gdansk», am de asemenea, deşi accesorurile pentru ea s-a rătăcit nu-ş’ pe unde. Am şi bibliotecă cehoslovacă, însă cărţi pentru ea – am măsurat chiar eu cu centimetrul! – mai am nevoie exact de-un metru şi douăzeci!”
— Se mai întâmplă! fu de acord Nikanor Sergheevici.
Numa’ că biblioteca e un lucru care se moşteneşte: copiii magazionerei de care ziseşi poate c-or citi totuşi cărţile alea.
Pe timpu’ lui Puşkin, intelighenţia era elita societăţii. Către Revoluţia din Octombrie noi eram, dacă nu mă-nşală
memoria, şaptezeci la sută analfabeţi. Pătura intelighenţiei se mai lărgise, almintrelea revoluţia n-ar fi izbutit. Orişicât, Lenin făcea şi el cumva parte din rându’ intelectualilor. Ce s-o întâmplat însă după aceea cu intelighenţia noastră? Mulţi dintre ei şi-au pierdut viaţa, şi de partea roşiilor, şi de cea a albilor. Mulţi au plecat în ţări străine, din pricină că n-au priceput sensu’ evenimentelor. Peste cei care au rămas, anii pe care îi cunoaştem au trecut ca un fier de călcat, şi-apoi, au mai pierit mulţi şi în războiu’ cu nemţii. Mari pierderi au fost. Altă ţară n-ar fi putut să reziste. Or, la noi intelighenţia are nouă vieţi, ca şi ţăranii. O izbutit să se păstreze, şi nu numa’ că s-o păstrat, da o şi crescut. Copiii putiloviştilor au ajuns profesori, se ocupă de tot soiu’ de glaciologii. Câţi oameni de înaltă cultură se trag numa’ din Zima noastră, din ăst fund de provincie! Cine-o fost primu’ experimentator al avioanelor cu reacţie? Unu’ de la Zima, Grincik pe nume.
Cine o scris cântecu’ „Voiesc oare ruşii război”? 31 Tot un flăcău de-al nostru, de la Zima, deşi unu’ cam fluşturatic, de n-a izbutit pân-la urmă să facă studii superioare.
Analfabetismul azi o dispărut, şi este o mare victorie, dacă ne 31 Cunoscută melodie pe versurile lui Evgheni Evtuşenko.
160
amintim de trecut.
— Analfabetismul noi l-am lichidat ca clasă, rosti cu solemnitate responsabilul cu poamele şi se clătină uşurel pe scaun sub influenţa unui nou pahar de „esenţă”.
— De fapt, adevărata ştiinţă de carte s-aşază cu încetu’, nu aşa, dintr-odată, continuă Nikanor Sergheevici. Eu, de-o pildă, mi-am procurat la bătrâneţe o mulţime de cărţi, citesc felurite opere importante, da-i cam târzior pentru mine: intelectual n-apuc să mai ajung. Prea târziu mi-o surâs femeia din portretu’ acela străin. Intelectual de-adevăratele eşti, pesemne, abia de la a treia spiţă a neamului, când sorbi cultura nu aşa, pe apucate, ci creşti înconjurat de ea, ca de aerul pe care-l respiri.
— Stai niţel, Nikanor Sergheevici, zise Grişa. Da cu Gorki ce te faci? Oare ai putea să zici că el n-a fost un intelectual?
Şi totuşi, într-o vreme, a copt franzele…
— Gorki e o excepţie. Şi viaţa n-o clădeşti pe excepţii.
— Stai, stai, se impacientă responsabilul cu poamele.
Încotro baţi ’mneata, Nikanor? Vrei oare să zici că, într-un fel, intelectualitatea noastră nu-i intelectualitate?