Din nou, nu este o întrebare.
17 Vehiculul spațio-temporal al lui Doctor Who.
228
- EVE CHASE -
Mi-o închipuisem locuind într-un interior neutru, cu detalii cromate, calm și prețios, ca un hotel de lux. Asta e mult mai interesant. Îi place arta modernă. Picturi abstracte imense, stropite cu vopsea roșie ca sângele. Mă întreb dacă acestea au necesitat mijloacele de înaltă securitate: butoane de panică sau camere de supraveghere îndreptate spre acoperișul de sticlă, ca și cum un James Bond infractor ar putea coborî pe o frânghie în orice moment.
Chiar dacă mi-e imposibil să mi-o imaginez pe Helen în pijama, lăcrimând la un serial, e clar că se simte mult mai relaxată în propria casă, purtând o salopetă neagră și tocuri joase. Pe o sofa mare, îmbrăcată în catifea, văd o ciocolată desfăcută. Lipsesc două pătrățele din ea. (Cine se oprește la două pătrățele?) Mă gândesc că mai târziu o să-i scriu un mesaj mamei despre asta, apoi mă dezmeticesc. Îi plac astfel de detalii. Am face o sesiune de mesaje pe tema asta.
— Așa că i-am spus lui Elliot: „Dragă, nu dispera. Încă mai poate să se răzgândească”, spune ea pe un ton prietenos, amestecând în băuturile noastre cu o baghetă de sticlă pentru cocktailuri.
Îmi iau obedientă paharul, chiar dacă, pentru mine, e mult prea devreme pentru alcool. E cea mai frumoasă cupă de cristal pe care am văzut-o, ca și cum ar fi fost cioplită din stele. Iau o mică sorbitură, din politețe, și pufnesc pe nas: e cel mai tare gin tonic pe care l-am gustat vreodată.
Îi zâmbesc larg.
— Asta n-o să se întâmple. Nu se răzgândește, Helen. Crede-mă, o cunosc pe Annie.
— Ei bine, ea și Elliot n-o să poată forma niciodată un cuplu. Din păcate, spune ea, ca și cum ar exprima un gând subsecvent, dar nu sună deloc trist. Își lasă paharul cu un clinchet pe o măsuță laterală
de sticlă. Elliot nu poate fi legat de o obligație la vârsta lui. Și nici Annie. Amândoi au viața înainte. Îmi atinge brațul. Atingerea neașteptată e ca un mic șoc electric: are o aură atât de intangibilă, o 229
- CASA DE STICLĂ -
neîndemânare socială, în contradicție cu poziția ei privilegiată!
Trebuie să privim realitatea în față, Sylvie.
— N-o să-mi cumpăr ținuta de soacră-mică deocamdată, admit ironic.
Își reține un zâmbet de genul celui care ajunge în ochi, ceea ce mă
face să mă întreb dacă există o Helen mai caldă, mai vie, dincolo de suprafața rece, lustruită.
Îi întorc zâmbetul, încurajată. Există lucruri mai rele decât să fii o mamă singură adolescentă, îmi tot zic, când concretețea situației lui Annie mă face să tresar din somn, cuprinsă de panică. Există femei care nu pot rămâne însărcinate, sau pierd sarcina, cum am pățit eu, care cheltuiesc zadarnic bani grei pe tratamente de fertilitate și și-ar da mâna dreaptă să poată crește o viață nouă înăuntrul lor, indiferent de context.
— Păi, luând în considerare cel mai rău scenariu, va trebui să
acționăm și să găsim o moașă bună – sunt o mulțime în Chelsea – și un nutriționist…
E ceva aproape duios în solicitudinea lui Helen.
— O să mă asigur că nu trăiește cu chipsuri și brânză cu mucegai, nu-ți face griji, Helen.
Helen se încruntă.
— Corect. Păi, o să mă ocup de banii pentru copil, atunci.
Râd și nu-mi vine să cred că e atât de directă. Dar, desigur, nu se poate abține. Femeia este obsedată de control. Mă întreb cum de nu mi-am dat seama de asta mai devreme. Dar sunt și invidioasă. Mi-ar plăcea să-mi etalez lejeritatea financiară, nu să fiu bunicuța care a destrămat cuibul familiei în cel mai prost moment imaginabil.
— Sigur, ești binevenită să contribui, Helen, dar eu o să mă asigur că bebelușul va avea tot ce-i trebuie.
Mă privește cu îndoială, deschide gura să spună ceva, dar se abține și se uită la băutura mea aproape neatinsă.
— Preferi o cafea?
230
- EVE CHASE -
— Dacă nu te deranjează. Scuze, nu prea beau alcool peste zi.
— Urmează-mă, spune și se întoarce pe călcâie, ușor înțepată.
Încântată să văd mai mult din casă, o urmez pe Helen pe holul îngust, decorat cu portrete și fotografii artistice, alb-negru. Mă opresc să le admir și mă întreb ce reprezintă.
— Sere?
— Kew Gardens! Noaptea!
Nu poate să-și ascundă o pasiune care îmi sugerează că s-ar putea să o fi judecat stereotipic – bogătașa obsedată de intervenții estetice
– un pic prea repede. Ceva se schimbă între noi, încetul cu încetul, ca o reconsiderare reciprocă.
Când trecem în bucătăria-seră din spatele casei, orientată spre sud, lumina e orbitoare. Apoi le văd. Șiruri de terarii pe o poliță de piatră, de diferite forme și mărimi. Zeci de plante captive, închise între pereții de sticlă.
231