Mobilul fusese gelozia. Amândouă duceau o viaţă de vagabondaj, iar femeia aceasta, din strada Gerrard, se măritase de foarte tânără, fără cununie (cum spunem noi), cu un vagabond şi era nebună de gelozie. Femeia ucisă - mai potrivită pentru un bărbat, desigur, ca vârstă - a fost găsită moartă într‑un hambar, lângă Hounslow Heath. Se zbătuse cumplit, poate se şi luptase. Fusese lovită, zgâriată, sfâşiată şi, în cele din urmă, apucată de gât şi sugrumată. Ei bine, nu exista nici o dovadă clară care să acuze pe altcineva decât pe clienta lui Jaggers şi domnul Jaggers şi ‑a construit apărarea stăruind tocmai asupra faptului că acuzata n‑ar fi putut să înfăptuiască toate acestea. Poţi să fii sigur, adăugă Wemmick, atingându‑mă pe mâneca hainei, că la proces n‑a amintit niciodată despre puterea din mâinile ei, deşi acum o mai face uneori.
Îi povestii lui Wemmick că domnul Jaggers o pusese să ne arate încheieturile mâinilor sale, atunci când cinasem la el.
― Ei, bine, domnule! continuă Wemmick. S‑a întâmplat - s‑a întâmplat, pricepi? - ca această femeie să fie atât de meşteşugit îmbrăcată, din clipa în care
fusese pusă sub acuzaţie, încât arăta mult mai plăpândă decât era în realitate.
Şi, mai ales, îmi amintesc că mânecile hainelor îi erau aranjate cu atâta dibăcie încât braţele sale arătau pur şi simplu gingaşe. De altfel, avea doar vreo două
vânătăi - o nimica toată pentru o femeie de teapa ei. Numai că podul palmelor îi era sfâşiat, iar acuzarea se întreba dacă rănile nu‑i fuseseră provocate de nişte unghii. Ei, bine, domnul Jaggers a dovedit că fusese nevoită să treacă printr‑un desiş de rugi de mure, care nu‑i ajungeau până la faţă şi prin care n‑ar fi putut să‑şi croiască un drum fără să‑şi rănească mâinile. Într‑adevăr, chiar s‑au găsit câţiva spini înfipţi în pielea ei, care au fost arătaţi drept dovadă la proces, şi s‑a subliniat şi faptul că tufele de muri în chestiune, la cercetări, s‑au dovedit rupte de cineva care trecuse prin ele şi mai păstrau câteva zdrenţe din rochia ei, iar ici
‑ colo erau stropite cu sânge. Dar mutarea lui cea mai îndrăzneaţă a fost următoarea. Pentru a dovedi gelozia femeii se încercase sugerarea faptului că, tot pe la vremea omorului, ea şi‑ar fi sfârtecat, într‑o criză de nebunie, copilul pe care îl avea cu aşa‑zisul ei bărbat - un copil de vreo trei anişori - pentru a se răzbuna împotriva lui. Domnul Jaggers a pledat în felul următor: „Noi spunem că
rănile din palmele acestea nu sunt făcute de nişte unghii, ci sunt urme de spini de la rugii de mure şi vă arătăm rugii respectivi. Voi spuneţi că sunt urme de unghii şi născociţi ipoteza că şi‑ar fi ucis copilul. Trebuie să vă asumaţi toate urmările acestei acuzaţii. Din câte ştim noi, se poate ca ea să‑şi fi omorât copilul, iar copilul, agăţându‑se de ea, să‑i fi zgâriat palmele. Şi atunci? N‑o judecaţi pentru uciderea copilului, dar de ce n‑o faceţi? Cât despre acest caz, dacă ţineţi să vorbim de zgârieturi, atunci noi spunem că, din câte ştim, vorbiţi din convingere despre ele şi, de dragul argumentaţiei, ar trebui să ne prefacem că nu le‑aţi născocit!” Ca să închei, domnule, zise Wemmick, domnul Jaggers a fost, una peste alta, prea mult pentru juriu şi oamenii au cedat.
― Şi de atunci ea a fost mereu în slujba lui?
― Da, dar nu numai atât, zise Wemmick. Când a intrat ca servitoare în casa lui, imediat după ce a fost achitată, era gata îmblânzită, cum este şi acum. De atunci, a mai învăţat câte ceva despre îndatoririle sale de servitoare, dar de la bun început s‑a arătat gata îmblânzită.
― Îţi mai aminteşti care era sexul copilului?
― S‑a spus că fusese fetiţă.
― Nu mai ai şi altceva să‑mi spui, astă‑seară?
― Nimic. Am primit scrisoarea ta şi am rupt‑o. Nimic.
Ne‑am spus un călduros noapte bună şi m‑am dus acasă, cu un nou subiect de gândire, deşi fără să mă fi eliberat de povara celor vechi.
Capitolul XLIX
Având grijă să pun biletul domniŞoarei Havisham în buzunar, ca să‑mi servească drept scrisoare de acreditare pentru faptul că îmi făceam apariţia la foarte puţină vreme după ultima mea vizită, în cazul în care, din cine ştie din ce capriciu, s‑ar fi simţit ispitită să se arate uimită că mă vede atât de curând, am pornit din nou spre oraş, cu diligenţa de a doua zi. Dar am coborât la hanul de la
mijlocul drumului, am luat acolo micul dejun şi am parcurs pe jos restul distanţei, căci voiam să intru în oraş cât mai neobservat, pe străzile cel mai puţin umblate, şi să plec apoi în acelaşi fel.
Când am ajuns să trec de ‑ a lungul curţilor tăcute din spatele străzii principale, în care stârneam ecoul cu paşii mei, lumina zilei începuse să
pălească. Ungherele ruinelor pe unde, odinioară, călugării bătrâni îşi aveau refectoriile şi grădinile, şi unde zidurile solide erau acum înghesuite de improvizaţii noi, închipuind umile staule şi grajduri, erau aproape la fel de mute ca bătrânii călugări de odinioară în mormintele lor de astăzi. În vreme ce îmi grăbeam paşii, ca să mă feresc de privirile străine, mi se păru, deodată, că
dangătul clopotelor de la catedrală răsună mai trist şi mai îndepărtat decât altădată. La fel, foalele vechii orgi îmi ajunseră parcă pentru prima oară la urechi ca o muzică funebră. Iar ciorile, dând târcoale turnului cenuşiu şi legănându‑se pe crengile desfrunzite ale copacilor înalţi din grădina mănăstirii, păreau să‑mi dea de veste că locurile s‑au schimbat şi că Estella a plecat de acolo pentru totdeauna.
O femeie în vârstă, pe care o mai văzusem şi înainte şi despre care ştiam că
este una dintre servitoarele care locuiau în cealaltă casă, dincolo de curtea din spate, veni să‑mi deschidă poarta. Ca în vremurile de odinioară, lumânarea aprinsă era aşezată la intrare, înăuntru, la capătul culoarului întunecos, iar eu o luai şi urcai scara singur. Domnişoara Havisham nu se afla în odaia sa, ci în odaia mai mare aflată de cealaltă parte a treptelor. Aruncând o privire în aceasta, după ce bătui zadarnic la uşă, o văzui stând lângă cămin, într‑un scaun jerpelit, pierdută în gânduri, ghemuită şi aplecată în faţă către focul aproape stins.
Cum făcusem adeseori pe vremuri, am intrat şi am rămas în picioare, sprijinindu‑mă de colţul căminului, astfel încât să mă poată vedea când avea să
‑şi ridice ochii. Era o atmosferă de singurătate deplină în jurul ei, care mi‑ar fi strâns inima chiar dacă domnişoara Havisham mi‑ar fi provocat, cu bună ştiinţă, o suferinţă mai adâncă decât aceea pentru care o puteam învinui acum. În timp ce o căinam astfel, în tăcere, gândindu‑mă cum, de‑a lungul timpului, eu însumi devenisem o parte din blestemul acestei case, ochii ei se îndreptară asupra mea.
Tresări şi întrebă în şoaptă:
― E de‑adevăratalea?
― Este. Sunt eu, Pip. Domnul Jaggers mi ‑ a dat ieri biletul de la dumneavoastră şi n‑am vrut să‑mi mai întârzii vizita.
― Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc.
După ce îmi adusei şi eu un scaun, la fel de jerpelit, în faţa căminului, observai o expresie nouă pe chipul ei, de parcă i‑ar fi fost frică de mine.
― Vreau, zise ea, să mai discutăm despre acea afacere pe care mi‑ai pomenit
‑o ultima oară când ai fost pe aici şi să‑ţi arăt că nu sunt chiar de piatră. Dar probabil că nu mai crezi în ruptul capului acum că mai există ceva omenesc în inima mea.
Îi spusei câteva cuvinte liniştitoare, iar ea îşi întinse, tremurătoare, mâna dreaptă către mine, de parcă ar fi vrut să mă mângâie, numai că şi‑o trase înapoi mai înainte să‑i pricep intenţia sau să mă dumiresc cum trebuie să‑i răspund la acest gest.
― Ai spus, vorbind despre prietenul tău, că îmi poţi arăta cum să fac ceva
folositor şi bun. Ceva ce ţi‑ar fi plăcut să faci tu, nu‑i aşa?
― Da, ceva ce mi‑ar fi plăcut foarte, foarte tare să fi făcut eu.
― Ce anume?
Am început să ‑ i spun povestea aceea secretă despre parteneriatul lui Herbert. Nici nu intrasem prea bine în amănunte, când am observat, după
privirile sale, că este atentă mai mult la mine, decât la ceea ce îi spuneam. M‑am convins că aşa stăteau lucrurile când am tăcut şi au trecut mai multe minute până să dea vreun semn că a băgat de seamă că mă oprisem.
― Te‑ai oprit, întrebă ea atunci, cu expresia de mai devreme, de parcă îi era frică de mine, te‑ai oprit pentru că mă urăşti prea mult ca să mai vorbeşti cu mine?
