― Oh, dragă Biddy, dar ce gătită eşti!
― Da, dragă Pip.
― Şi, Joe, ce gătit eşti şi tu!
― Da, dragul meu Pip, bătrâne.
M‑am uitat lung la ei, de la unul la altul, şi atunci...
― E ziua nunţii mele! strigă Biddy, într‑o izbucnire de fericire. M‑am măritat cu Joe!
..... ...... ...... ..
Mă duseră în bucătărie, unde îmi culcai capul pe vechea masă de brad.
Biddy îmi săruta mâna, iar pe umărul celălalt simţeam atingerea încurajatoare a lui Joe.
―... că nu era destul de în putere, draga mea, ca să facă faţă veştii neaşteptate, zise Joe.
Iar Biddy răspunse:
― Ar fi trebuit să mă gândesc la asta, dragă Joe, dar eram prea fericită!
Erau amândoi atât de copleşiţi de bucurie şi de mândri că mă vedeau, atât de mişcaţi că venisem pe la ei, atât de încântaţi de faptul că se nimerise să vin tocmai în ziua aceea, ca să le întregesc fericirea!
Primul meu gând fu să‑i mulţumesc fierbinte Cerului că nu‑i suflasem niciodată vreun cuvânt lui Joe despre această ultimă speranţă a mea, acum zădărnicită. Şi cât de adesea, pe când se afla lângă mine, în timpul bolii mele, nu
‑mi stătuse pe buze! Ar fi aflat‑o negreşit, dacă ar mai fi rămas la mine măcar un ceas!
― Dragă Biddy, zisei eu, ai cel mai bun bărbat din toată lumea asta şi, dacă l
‑ai fi văzut cum a stat lângă patul meu, ai fi... Dar nu, nu l‑ai fi putut iubi mai mult decât îl iubeşti.
― Nu, n‑aş fi putut, într‑adevăr, zise Biddy.
― Şi, dragă Joe, ai cea mai bună nevastă din toată lumea asta, şi o să te facă
foarte‑foarte fericit, aşa cum meriţi să fii, dragul, bunul şi nobilul meu Joe!
Joe se uită o clipă la mine, cu buze tremurânde, şi apoi îşi duse sincer mâneca la ochi.
― Joe şi Biddy, pentru că aţi fost la biserică astăzi şi sunteţi îngăduitori şi iubitori faţă de toată omenirea, primiţi umilele mele mulţumiri pentru tot ceea ce aţi făcut pentru mine, fiind răsplătiţi cu atâta nerecunoştinţă! Vă spun că vă voi părăsi în mai puţin de un ceas, căci voi pleca foarte curând în străinătate, şi că
nu voi avea linişte până ce n‑am să câştig prin munca mea banii cu care m‑aţi scăpat de închisoare şi până ce n‑am să vi‑i trimit, dar să nu credeţi, dragă Joe şi dragă Biddy, că, dacă aş putea să vă dau înapoi de o mie de ori mai mult, aş
socoti că pot şterge vreun sfanţ din datoria mea către voi!
Se arătară amândoi adânc mişcaţi de cuvintele mele şi mă rugară, într‑un glas, să nu mai spun nimic.
― Bine, dar trebuie să mai spun. Dragă Joe, sper că vei avea copii pe care să
‑i iubeşti şi că în colţul acesta al căminului va mai sta într‑o seară de iarnă vreun prichindel care o să‑ţi aducă aminte de alt prichindel, care a plecat de aici pentru totdeauna. Să nu‑i spui, Joe, că am fost nerecunoscător. Să nu‑i spui, Biddy, că
am fost lipsit de mărinimie şi nedrept. Spuneţi‑i doar că v‑am respectat pe amândoi pentru că aţi fost atât de buni şi de cinstiţi şi că, pentru că el este copilul vostru, am zis că este firesc să ajungă un om mult mai bun decât mine.
― Ba n‑am să‑i spun, zise Joe, din dosul mânecii, nimic de soiul ăsta, Pip.
Nici Biddy n‑o să‑i spună. Nimeni, nimeni n‑o să‑i spună aşa ceva.
― Şi acum, deşi ştiu că aţi făcut‑o deja în inimile voastre minunate, vă rog din suflet să‑mi spuneţi amândoi că mă iertaţi! Vă rog, lăsaţi‑mă să vă aud rostind aceste cuvinte, ca să pot duce amintirea sunetului lor cu mine, şi atunci o să fiu în stare să îmi închipui că aveţi încredere în mine şi că veţi gândi lucruri mai bune despre mine odată şi‑odată!
― Oh, dragul meu prieten, Pip, bătrâne! zise Joe. Dumnezeu ştie că te iert, dacă e ceva pentru care să te iert!
― Amin! Dumnezeu ştie că te iert! se auzi Biddy, ca un ecou.
― Acum daţi‑mi voie să mă duc până sus, să văd vechea mea odăiţă şi să mă
odihnesc acolo câteva clipe, singur. Iar după ce o să stau cu voi la masă, să veniţi cu mine, până la stâlpul indicator, dragă Joe şi Biddy, înainte să ne luăm rămas
‑bun!
Am vândut bruma de lucruri rămase şi‑am pus deoparte tot ce am putut, pentru a mă înţelege cu creditorii - care mi‑au acordat un răgaz generos ca să le dau toţi banii înapoi - şi am plecat din ţară, alăturându‑mă lui Herbert. Cam într
‑o lună am părăsit Anglia, iar în vreo alte două luni eram agent la „Clarriker & Co.”, şi după alte patru luni primeam cea dintâi sarcină pe cont propriu. Căci grinda tavanului care traversa salonul de la Mill Pond Bank a încetat să mai
tremure sub tunetele şi fulgerele bătrânului Bill Barley şi acum era liniştită, aşa că Herbert plecase să se însoare cu domnişoara Clara, iar eu rămăsesem cu întreaga răspundere a filialei orientale, până ce aveau să se întoarcă amândoi.
Au trecut mai mulţi ani până să ajung partener la firmă. Dar am trăit fericit lângă Herbert şi soţia sa un trai modest şi mi‑am plătit toate datoriile şi am corespondat mereu cu Biddy şi Joe. Abia când am devenit al treilea asociat al firmei, Clarriker m‑a pârât lui Herbert, mărturisindu‑i că taina parteneriatului lui Herbert îi împovărase destulă vreme cugetul, aşa că trebuia să i‑o spună.
