tare. În scena grădinii, îi vibra în glas extazul unduios din zori, când cântă privighetorile. Au existat momente când îi răsuna în glas pasiunea tulburătoare a viorilor. Ştii bine cât te poate răscoli un glas. Glasul tău şi cel al lui Sibyl Vane nu voi putea să le uit niciodată. Când închid ochii le aud şi fiecare din ele îmi spune altceva. Şi nu ştiu pe care să-l urmez. De ce să nu o iubesc? Harry, o iubesc. Înseamnă totul în viaţa mea. Seară
de seară mă duc să o văd jucând. Într-o seară e Rosalinda1
şi în a doua seară e Imogen.2 Am văzut-o murind în tenebrele 1 Personaj din comedia Cum vă place de William Shakespeare.
2 Personaj din drama Cymbeline de William Shakespeare.
87
unui mormânt italienesc, sorbind otrava de pe buzele iubi -
tului ei. Am văzut-o hoinărind prin pădurile din Arden, deghizată într-un băiat drăgălaş cu pantaloni, vestă şi o pălăriuţă nostimă. Şi-a pierdut şi minţile şi s-a înfăţişat unui rege vinovat, pe care l-a făcut să se căiască şi să simtă gustul ierburilor amare. A fost nevinovată, dar degetele negre ale geloziei i-au frânt gâtul ca un lujer. Am văzut-o în toate epo -
cile şi în toate costumele. Femeile obişnuite nu-ţi stârnesc niciodată imaginaţia. Sunt limitate la vremurile lor. Nici o vrajă nu le transfigurează. Le cunoşti gândurile aşa cum le cunoşti bonetele. Le poţi ghici cu uşurinţă. Nu au pic de mister. Dimineaţa se plimbă cu trăsura în Park, şi după-amie -
zile trăncănesc la ceai. Au surâsuri stereotipe şi maniere la modă. Sunt de-a dreptul transparente. Dar o actriţă! Cât de deosebită poate fi o actriţă! Harry! De ce nu mi-ai spus că
singurul lucru vrednic de iubit e o actriţă?
— Pentru că eu am iubit prea multe, Dorian.
— A, da, făpturile alea oribile cu părul vopsit şi feţe fardate.
— Nu desconsidera părul vopsit şi feţele fardate. Uneori sunt asociate cu un farmec extraordinar, i-a răspuns Lordul Henry.
— Acum îmi pare rău că ţi-am povestit despre Sibyl Vane.
— N-ai fi putut să nu-mi povesteşti, Dorian. Cât ai să
trăieşti ai să-mi povesteşti tot ce faci.
— Da, Harry, cred că aşa e. Nu mă pot împiedica să nu-ţi povestesc totul. Ai o ciudată influenţă asupra mea. Dacă o să comit vreodată o crimă, o să vin la tine şi o să-ţi mărtu -
risesc. Tu ai să mă înţelegi.
— Oamenii ca tine – inflexibilele raze de soare ale vieţii –
nu comit crime, Dorian. Totuşi îţi mulţumesc pentru com -
pliment. Şi acum spune-mi – fii drăguţ şi dă-mi chibriturile de pe masă, mulţumesc – care sunt relaţiile tale actuale cu Sibyl Vane?
88
Dorian Gray a sărit în picioare, cu obrajii aprinşi şi ochii scânteietori.
— Harry! Sibyl Vane e sacră!
— Dorian, numai lucrurile sacre merită să fie atinse, a re plicat Lordul Henry cu o stranie undă de patos în glas.
Dar de ce te superi? Presupun că într-o zi o să fie a ta. Când eşti îndrăgostit începi întotdeauna prin a te amăgi singur şi sfârşeşti întotdeauna prin a-i amăgi pe ceilalţi. Asta-i ceea ce lumea numeşte poveste romantică de dragoste. Oricum, cred că v-aţi cunoscut.
— Desigur că o cunosc. În prima seară când am fost la tea -
tru, evreul acela bătrân şi respingător a venit în loja mea după
spectacol şi s-a oferit să mă conducă în culise, să mă prezinte.
M-am înfuriat şi i-am spus că Julieta murise cu sute de ani în urmă şi că trupul ei zace într-un mormânt de marmură la Verona. După felul uluit în care s-a uitat la mine, bănuiesc că
şi-a închipuit că am băut prea multă şampanie, sau aşa ceva.
— Nu mă mir.
— Pe urmă m-a întrebat dacă scriu la vreun ziar. I-am răs -
puns că nici măcar nu citesc ziare. La auzul acestui lucru a părut extrem de dezamăgit, mi-a mărturisit că toţi criticii dra -
matici s-au unit într-o conspiraţie împotriva lui şi că fiecare dintre ei putea fi cumpărat.
— Nu m-ar surprinde să aibă dreptate. Pe de altă parte, ju -
de când după cum arată, majoritatea pot fi cumpăraţi la pre -
ţuri foarte ieftine.
— Mă rog, se pare că depăşesc mijloacele lui financiare, a răspuns Dorian. În orice caz, cum luminile se stingeau în teatru, a trebuit să plec. A insistat să-mi ofere nişte trabucuri pe care le recomanda cu căldură, dar am refuzat. A doua seară, fireşte, m-am înfăţişat la teatru. Când m-a văzut, mi-a făcut o plecăciune adâncă şi mi-a declarat că sunt un generos patron al artei. Era o brută respingătoare, dar animat de o extraordinară
89
