103

— Copila mea! Copila mea! a strigat doamna Vane, pri -

vind spre tavan, ca spre o galerie imaginară.

— Vino, Sibyl, a chemat-o fratele ei, cu nerăbdare. Nu pu -

tea suferi pozele afectate ale mamei lui.

Au ieşit în lumina soarelui care pâlpâia suflată de vânt şi au pornit în jos pe urâcioasa Euston Road. Trecătorii priveau miraţi la băiatul bosumflat şi greoi, îmbrăcat în haine ieftine, care nu stăteau bine pe el, însoţit de o fată atât de graţioasă, cu o înfăţişare atât de rafinată. Părea un grădinar necioplit care însoţea un trandafir.

Se încrunta uneori când întâlnea privirea iscoditoare a vreunei persoane străine. Simţea în faţa privirilor celorlalţi aceeaşi ostilitate pe care geniile o cunosc târziu, la bătrâneţe, şi care e permanentă în cazul oamenilor de rând. Sibyl însă

nu era conştientă de efectul pe care-l producea. Iubirea îi tre -

mura în râsul de pe buze. Se gândea la Făt-Frumos şi, ca să

se poată gândi mai bine, nu vorbea despre el, ci pălăvrăgea despre vaporul cu care urma să plece Jim, despre aurul pe care cu siguranţă avea să-l găsească, despre superba moştenitoare căreia urma să-i salveze viaţa, smulgând-o din mâinile tică -

loase ale unor bandiţi înveşmântaţi în cămăşi roşii. Că doar n-o să rămână marinar pe vas, sau supraveghetor de cargo, sau ce-o mai fi. O, nu! viaţa de marinar era groaznică. Imagi -

nează-ţi cum e să fii închis într-un vapor oribil, să te lupţi cu valurile duşmănoase, cocoşate, care încearcă să pătrundă

înăuntru, cu vânturi viforoase care doboară catargul şi sfâşie pânzele în panglici lungi, care se zbat zgomotos! Nu, el tre -

buia să părăseacă vasul de îndată ce ajungea la Melbourne, să-şi ia un politicos rămas-bun de la căpitan şi să plece de îndată spre ţinuturile aurifere. În mai puţin de o săptămână

o să găsească o pepită, cea mai mare bucată de aur pur care a fost descoperită vreodată, şi o s-o aducă pe coastă într-un camion păzit de şase poliţişti călare. Bandiţii adăpostiţi în 104

pădure o să încerce de trei ori să-i atace şi el îi va înfrânge, cu multă vărsare de sânge. Ah, nu! Nu trebuia să se ducă în ţinuturile cu zăcăminte de aur. Acestea erau locuri înfioră -

toare, unde oamenii se îmbătau şi se împuşcau unii pe alţii în cârciumi şi vorbeau urât. Nu, el trebuia să se facă fermier, cu crescătorie de oi şi într-o seară, în timp ce se întorcea acasă

călare, avea să vadă cum o frumoasă moştenitoare era răpită

de un bandit, călare pe un cal negru, iar el îl va urmări şi o va salva. Fireşte, moştenitoarea o să se îndrăgostească de el şi el de ea şi o să se căsătorească şi o să se întoarcă şi o să locuiască

la Londra într-o casă imensă. Da, îl aşteptau întâmplări minu -

nate. Dar va trebui să fie foarte bun şi să nu-şi iasă din fire şi să nu cheltuiască banii nechibzuit. Nu era decât cu un an mai mare decât el, dar cunoştea mult mai bine viaţa. De ase -

menea, va trebui să-i scrie regulat, la fiecare trimitere de poştă, şi să nu neglijeze să-şi spună rugăciunile în fiecare seară îna -

inte de culcare. Dumnezeu e foarte bun şi o să vegheze asupra lui. Şi ea o să se roage pentru el, iar peste câţiva ani se va în -

toarce bogat şi fericit.

Băiatul o asculta morocănos şi nu-i răspundea un cuvânt.

Îl durea inima că-şi părăseşte căminul.

Dar nu numai asta era pricina mohorelii şi îmbufnării lui.

Cu toate că era lipsit de experienţă, avea un acut simţ al primejdiei care o pândea pe ea. Acel dandy îndrăgostit de ea era de rău augur. Era un gentleman, pricină pentru care îl ura dintr-un instinct visceral, din adâncuri atavice, pe care nu şi le putea explica, drept urmare simţământul se înstăpâ -

nea tot mai mult asupră-i. Era conştient de firea superficială

şi de vanitatea mamei lui, care însemna un infinit pericol pentru Sibyl şi pentru fericirea ei. Copiii încep prin a-şi iubi părinţii şi, pe măsură ce cresc, îi judecă şi uneori îi iartă.

Mama lui! Ar fi vrut să o întrebe ceva, ceva ce-l frământa de multă vreme în tăcere. O frază întâmplătoare pe care o 105

auzise la teatru, o ironie spusă în şoaptă care-i ajunsese la ure -

che într-o seară când le aştepta la ieşirea din scenă şi care îi declanşase un teribil torent de gânduri. Îşi amintea fraza care îl şfichiuise ca un plesnet de cravaşă peste obraz. Sprân -

cenele i s-au împreunat într-o linie păroasă orizontală şi, într-un spasm de durere, şi-a muşcat buza de jos.

— Jim, nu asculţi un cuvânt din tot ce-ţi spun, a protestat Sibyl, şi eu care făcusem cele mai splendide planuri pentru viitorul tău. Spune ceva!

— Ce vrei să-ţi spun?

— O, făgăduieşte-mi că ai să fii băiat bun şi că nu ai să

ne uiţi, i-a răspuns ea zâmbind.

Tânărul a înălţat din umeri.

— Mai curând ai să mă uiţi tu pe mine decât eu pe tine, Sibyl.

Fata s-a îmbujorat.

— Ce vrei să spui, Jim?

— Aud că ai un nou prieten. Cine e? Cum de nu mi-ai vor bit despre el? Nu-ţi vrea binele.

— Opreşte-te, Jim! Nu ai dreptul să spui nimic împotriva lui. Îl iubesc.

— Cum aşa? Nu-i cunoşti nici numele. Cine e? Am drep -

tul să ştiu.

— Îl cheamă Făt-Frumos. Nu-ţi place numele ăsta? Ah, prostuţule. Nu s-ar cuveni să uiţi. Dacă l-ai vedea ai gândi că-i cel mai minunat om de pe lume. Într-o bună zi, când ai să te întorci din Australia, ai să-l cunoşti. Şi o să-ţi placă

mult. Toată lumea îl îndrăgeşte şi eu… eu îl iubesc. Cât aş

fi vrut să vii astă seară la teatru! El o să fie acolo şi eu o să fiu Julieta. Doamne, cum o s-o interpretez! Imaginează-ţi, Jim, să fii îndrăgostită şi s-o joci pe Julieta! Să ştii că el e acolo.

Să joci pentru plăcerea lui. Mi-e teamă că o să-mi înspăimânt partenerii, o să-i înspăimânt sau o să-i vrăjesc. A fi îndrăgostit 106