pasiune pentru Shakespeare. Mi-a povestit odată, cu un aer de mândrie, că cele cinci falimente prin care a trecut au fost cau zate în întregime de „Bard“, cum stăruia să-l numească.
I se părea că poartă un titlu de distincţie.
— Şi e o distincţie, dragul meu Dorian, o mare distincţie.
Majoritatea oamenilor dau faliment pentru că au investit prea mult în proza vieţii. A te ruina din pricina poeziei e o onoare. Dar când ai vorbit prima dată cu domnişoara Sibyl Vane?
— În cea de-a treia seară. O interpreta pe Rosalinda. Nu m-am putut abţine să nu mă duc în culise. Îi aruncasem pe scenă flori şi-mi adresase o privire – cel puţin aşa mi-am ima -
ginat. Iar bătrânul evreu era insistent. Părea hotărât să mă
conducă în culise, aşa încât am acceptat. E curios faptul că
nu doream s-o cunosc, nu-i aşa?
— Nu, nu cred.
— Cum aşa, dragul meu Harry?
— O să-ţi explic altă dată. Acum vreau să aflu despre fată.
— Despre Sibyl? A fost atât de sfioasă şi de duioasă. E
co pilăroasă. A făcut ochii mari de mirare când i-am elogiat interpretarea. Părea să nu fie conştientă de propria ei forţă.
Amândoi eram cam emoţionaţi. Şi bătrânul evreu stătea rân -
jind în uşa cabinei sordide emiţând aprecieri elaborate despre noi, care ne uitam unul la celălalt ca doi copii. Stăruia să-mi spună „My Lord“, aşa încât am ţinut să o asigur pe Sibyl că
nu deţin asemenea rang. Şi mi-a răspuns cu simplitate : „Ară -
taţi mai curând ca un prinţ. Ar trebui să vă spun Făt-Frumos“.
— Pe cuvântul meu, Dorian! Domnişoara Sibyl ştie să
facă un compliment.
— Nu o înţelegi, Harry. Vede în mine un personaj dintr-o piesă. Nu cunoaşte viaţa absolut deloc. Locuieşte împreună
cu mama ei, o femeie ofilită şi obosită care, în prima seară, a jucat-o pe Lady Capulet înveşmântată într-un soi de halat 90
roşiatic; după cum arată, s-ar spune însă că a apucat şi vre -
muri mai bune.
— Cunosc genul. Mă deprimă, a murmurat Lordul Henry, examinându-şi inelele.
— Evreul ar fi vrut să-mi istorisească povestea ei, dar l-am informat că nu mă interesează.
— Ai avut perfectă dreptate. Tragediile altora au întot dea -
una ceva infinit de meschin.
— Sibyl e singura făptură care mă interesează. Ce-mi pasă
mie de unde vine? E absolut divină, de la căpşor până la picio -
ruşe. În fiecare seară mă duc să o văd jucând şi seară de seară
e tot mai miraculoasă.
— Bănuiesc că din pricina asta nu mai iei acum cina cu mine. Mi-am spus eu că trebuie să fi survenit o întâmplare romantică. Aşa şi e, numai că-i altfel decât m-am aşteptat.
— Dragul meu Harry, dar zi de zi luăm prânzul şi gustarea împreună, şi am fost de câteva ori împreună la operă, s-a apă -
rat Dorian, deschizându-şi cu mirare ochii albaştri.
— Şi de fiecare dată întârzii îngrozitor.
— Da, nu pot să nu mă duc s-o văd pe Sibyl jucând, măcar un singur act. Sunt flămând de ea şi când mă gândesc la mi -
nu natul suflet care se ascunde în trupuşorul acela de fildeş, mă simt cuprins de veneraţie.
— Dorian, poţi să cinezi în seara asta cu mine, sau nu?
Tânărul a clătinat din cap.
— În seara asta e Imogen şi mâine va fi Julieta.
