— Şi el?

— Şi el o să mă iubească pe vecie.

— Ar fi de dorit s-o facă.

Fata s-a îndepărtat puţin, pe urmă a râs şi şi-a sprijinit mâna pe braţul lui. În fond era un băieţandru.

Când au ajuns la Marble Arch s-au urcat într-un omnibuz care i-a lăsat în apropiere de locuinţa lor părăginită din Euston Road. Trecuse de ora cinci şi Sibyl trebuia să se odih -

nească vreo două ore înainte de a intra în scenă. Jim stăruia s-o facă. I-a spus că preferă să-şi ia rămas-bun de la ea când mama nu era de faţă. Pentru că bătrâna ar fi făcut o scenă

şi lui îi era silă de orice fel de scenă.

S-au despărţit în camera în care se odihnea Sibyl. În inima băiatului încolţea gelozia şi o ură veninoasă, ucigaşă faţă de străinul care se vârâse între ei doi, aşa avea el impresia. Dar când i-a simţit braţele în jurul gâtului, şi degetele ei i-au ciufulit părul, s-a îmbunat şi a sărutat-o cu adâncă afecţiune.

Când a coborât, ochii ei erau împăienjeniţi de lacrimi.

109

Mama îl aştepta jos. De îndată ce l-a văzut, l-a bombănit pentru lipsa lui de punctualitate. Nu i-a spus nimic, dar s-a aşezat în faţa cinei sărăcăcioase. Muştele bâzâiau în jurul mesei şi se târau pe faţa de masă pătată. Prin uruitul omnibu -

zelor şi ropotul trăsurilor, desluşea zumzetul vocii ei tărăgă -

nate, care-i înghiţea minutele rămase.

După un timp, a dat la o parte farfuria şi şi-a îngropat capul în mâini. Simţea că are dreptul să ştie. Ar fi trebuit să

i se spună demult, dacă era ceea ce suspecta el. Maică-sa se uita la el, înlemnită de teamă. Cuvintele i se desprindeau me -

ca nic de pe buze. O batistă de dantelă zdrenţuită i se zbătea între degete. Când ceasul a bătut orele şase, băiatul s-a ridicat şi s-a dus la uşă. Pe urmă s-a întors şi a măsurat-o din priviri.

Ochii li s-au întâlnit. În ochii ei a citit un sfâşietor apel la milă. Care l-a înfuriat.

— Mamă, trebuie să te întreb ceva.

Privirile ei rătăceau vag prin cameră. Nu i-a răspuns nimic.

— Spune-mi adevărul. Am dreptul să-l ştiu. Ai fost căsă -

torită cu tatăl meu?

Ea a oftat adânc. Un suspin de uşurare. Momentul teribil, momentul de care se temuse zi şi noapte, de săptămâni şi de luni de zile, venise, în sfârşit, şi totuşi nu fusese cuprinsă de teroare. Într-o oarecare măsură era chiar dezamăgită. Felul direct, vulgar cu care-i fusese pusă întrebarea cerea un răspuns direct. Situaţia nu evoluase treptat, într-un crescendo. Se de -

clan şase brusc. Îi evoca o repetiţie ratată la o piesă.

— Nu, a răspuns, minunându-se de simplitatea crudă a vieţii.

— Asta înseamnă că tatăl meu a fost un nemernic, a strigat băiatul încleştându-şi pumnii. Femeia a clătinat din cap.

— Ştiam că nu e liber. Dar ne iubeam foarte mult. Dacă

ar fi trăit, s-ar fi îngrijit de bunăstarea noastră. Nu vorbi urât de el, fiule. A fost tatăl tău şi era un gentleman. Avea relaţii foarte înalte.

110

Băiatului i s-a desprins un blestem de pe buze.

— Nu îmi pasă de mine! Dar n-o lăsa pe Sibyl… Ăsta care-i îndrăgostit de ea e un gentleman, sau aşa pretinde. Pre -

supun că şi ăsta are relaţii înalte.

Preţ de o clipă, femeia s-a simţit dureros de umilită. Şi-a lăsat capul în piept. Cu mâini tremurânde şi-a şters ochii.

— Sibyl are o mamă. Eu n-am avut.

Băiatul a rămas mişcat. S-a apropiat de ea, s-a aplecat şi a sărutat-o.

— Îmi pare rău că te-am îndurerat întrebându-te despre tatăl meu, dar nu m-am putut abţine. Acum trebuie să plec.

Bun-rămas. Nu uita că de azi înainte vei avea în grijă doar un singur copil şi crede-mă că, dacă omul ăsta o să-i facă vreun rău surorii mele, o să aflu cine e, o să-l urmăresc şi o să-l omor ca pe un câine. Jur.

Exagerata nesăbuinţă a ameninţării, gestul pătimaş care a însoţit-o, melodramatismul cuvintelor nebuneşti au făcut-o pe femeie să simtă că viaţa era mai intensă. Atmosfera îi era familiară. A respirat mai liber şi, pentru prima oară de multe luni încoace, şi-a admirat fiul. I-ar fi plăcut ca scena să se con -

sume la aceeaşi scară emoţională, dar el i-a tăiat-o scurt. Tre -

bu iau coborâte geamantanele, găsite fularele. Îngriji torul casei ieşea şi intra întruna. A urmat târguiala cu vizitiul.

Momentul culminant se pierdea în detalii triviale. Cuprinsă

de un nou sentiment de dezamăgire şi-a fluturat la fereastră

batista zdren ţuită, în timp ce-şi vedea fiul îndepărtându-se.

Era conştientă că se irosise o mare ocazie. S-a consolat decla -

rându-i fiicei ei cât de pustie îi va fi viaţa acum, când nu avea în grijă decât un sin gur copil. Reţinuse această frază. Îi plă cuse. Despre amenin ţare n-a scos o vorbă. Fusese rostită

cu patos şi dramatism. Simţea că într-o bună zi avea să se amuze pe chestia asta.

111

Capitolul 6

— Basil, presupun că ai aflat noutatea, i s-a adresat Lordul Henry în acea seară, când Hallward a fost condus într-un mic separeu de la Bristol, unde fusese pregătită o masă pentru trei persoane.

— Nu, Harry, a răspuns artistul, încredinţându-şi pălăria şi pardesiul unui chelner care-i făcea plecăciuni. Despre ce-i vorba? Sper că nu despre politică. Nu mă interesează. În toată Camera Comunelor nu găseşti un membru care să

merite să fie pictat, deşi unora le-ar prinde bine o bidinea de var peste mutră.