iei masa în oraş. Şi eu la fel. Poate că o să ne vedem la Lady Thornbury.
— Cred că da, draga mea, i-a răspuns Lordul Henry închi -
zând uşa după ea, când, asemenea unei păsări-paradis care a 82
zăcut toată noaptea în ploaie, a zbughit-o din cameră, lăsând în urmă-i o dâră de parfum de iasomie. Apoi şi-a aprins o ţigară şi s-a întins pe canapea.
— Dorian, să nu te însori niciodată cu o femeie cu păr de culoarea paiului, a comentat, după câteva fumuri.
— De ce, Harry?
— Pentru că sunt prea sentimentale.
— Dar mie îmi plac oamenii sentimentali.
— Să nu te căsătoreşti deloc, Dorian. Bărbaţii se căsătoresc din oboseală, femeile din curiozitate. Şi unii, şi ceilalţi sunt dezamăgiţi.
— Harry, eu nu cred că o să mă căsătoresc vreodată. Sunt prea îndrăgostit. Ăsta-i unul din aforismele tale. Îl pun în prac tică, aşa cum procedez cu tot ce spui tu.
— Şi de cine eşti îndrăgostit? a întrebat Lordul Henry după o pauză.
— De o actriţă, a răspuns Dorian roşind.
Lordul Henry a înălţat din umeri.
— Ăsta-i un début foarte banal.
— Harry, n-ai vorbi aşa dacă ai cunoaşte-o.
— Cine e?
— Se numeşte Sibyl Vane.
— N-am auzit în viaţa mea de ea.
— Nimeni n-a auzit. Dar într-o bună zi lumea o să audă.
E un geniu.
— Dragul meu băiat, nici o femeie nu e un geniu. Femeile sunt un sex decorativ. Nu au nimic de spus, dar o spun cu far -
mec. Femeile reprezintă triumful materiei asupra spiritului, aşa cum bărbaţii reprezintă triumful spiritului asupra moralei.
— Harry, cum poţi să…?
— Dragul meu Dorian, ăsta-i adevărul. Eu studiez femeile, aşa încât sunt în cunoştinţă de cauză. Nu-i un subiect atât de complex cum îmi imaginasem eu. Am constatat că până la 83
urmă există două categorii de femei: cele fade şi cele pline de culoare. Femeile fade sunt foarte utile. Dacă vrei să ai faimă de respectabilitate, n-ai decât să le scoţi la cină. Cealaltă
categorie e foarte atrăgătoare. Totuşi săvârşesc o greşeală. Se fardează încercând să pară mai tinere. Bunicile noastre se fardau pentru a încerca să vorbească strălucit. Rouge şi esprit 1
mergeau mână în mână. Toate astea au luat sfârşit acum.
Atâta timp cât poate arăta mai tânără cu zece ani decât fiica ei, o femeie e perfect satisfăcută. În ceea ce priveşte conver -
saţia, în toată Londra există doar cinci femei cu care merită
să discuţi, şi două dintre acestea nu pot fi acceptate într-o societate decentă. Oricum, povesteşte-mi despre geniul tău.
De când o cunoşti?
— De trei săptămâni.
— Şi unde ai dat de ea?
— Am să-ţi spun, Harry, dar nu trebuie să fii ostil. Toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu te-aş fi cunoscut pe tine.
Tu mi-ai insuflat curiozitatea de a afla totul despre viaţă. Şi zile întregi după ce te-am cunoscut simţeam că-mi zvâc -
neşte ceva în vene. În timp ce hoinăream prin Park sau prin Piccadilly, îi măsuram pe cei care treceau pe lângă mine şi mă întrebam cu o curiozitate nebunească ce fel de viaţă or fi ducând. Unii dintre ei m-au fascinat. Alţii m-au îngrozit.
Respiram în aer o dulce otravă. Mi s-a stârnit pasiunea de a cunoaşte senzaţii… Mă rog, într-o seară pe la orele şapte, am hotărât să ies în oraş în căutarea unei aventuri. Simţeam că
această Londră cenuşie, mohorâtă, cu miriadele ei de locui -
tori, cu sordizii ei păcătoşi şi splendidele ei păcate, cum te-ai exprimat tu odată, trebuie să-mi rezerve şi mie ceva. Îmi imaginam o mie de lucruri. Şi însăşi primejdia îmi dădea o înfiorare plăcută. Mi-am adus aminte ce mi-ai spus tu în acea seară minunată când am luat pentru prima oară cina 1 Rujul şi spiritul (fr.).
84
