ar fi o prostie, dar între bărbaţi şi femei există şi alt fel de re -

laţii, mult mai interesante. Pe acestea le încurajez eu. Au avan -

tajul de a fi la modă. Dar uite-l pe Dorian în persoană. El o să-ţi spună mai multe decât pot eu.

— Dragul meu Harry, dragul meu Basil, trebuie să mă feli -

citaţi, le-a declarat băiatul, aruncându-şi pelerina de seară cu aripile căptuşite cu satin şi dând mâna, pe rând, cu prietenii săi. Niciodată în viaţa mea n-am fost atât de fericit. Fireşte, totul s-a întâmplat pe neaşteptate, aşa cum se întâmplă lucru -

rile bune. Şi totuşi, am impresia că e singurul lucru după care am tânjit de când mă ştiu.

Tânărul era îmbujorat de emoţie şi de bucurie şi arăta ex -

tra ordinar de frumos.

— Dorian, sper că ai să fii mereu la fel de fericit, i-a spus Hallward, dar nu-ţi pot ierta că nu m-ai anunţat şi pe mine de logodna ta. L-ai înştiinţat numai pe Harry.

— Şi eu nu-ţi pot ierta că ai întârziat la cină, a intervenit Lordul Henry, lăsându-şi mâna pe umărul băiatului şi zâm -

bindu-i. Hai să ne aşezăm şi să vedem cum e noul chef de aici, iar tu ai să ne povesteşti cum s-a petrecut totul.

— Realmente, n-am mare lucru de povestit, a răspuns Do rian în timp ce-şi luau locurile în jurul măsuţei rotunde.

S-au întâmplat următoarele. Ieri seară, când am plecat de la tine, Harry, m-am dus să mă îmbrac, am luat cina la micul restaurant italienesc de pe Rupert Street pe care mi l-ai reco -

mandat tu, şi la ora opt am fost prezent la teatru. Sibyl inter -

preta rolul Rosalindei. Desigur, decorul era respingător şi Orlando absurd. Dar Sibyl! Ar fi trebuit s-o vedeţi! Când a apărut în hainele băieţeşti era pur şi simplu încântătoare.

Purta o vestă de catifea de culoarea muşchiului verde cu mâ -

neci de culoarea scorţişoarei, pantaloni înguşti, legaţi sub 115

genunchi, o pălăriuţă drăgălaşă, verde, cu o pană de şoim prinsă cu o bijuterie, şi o pelerină cu glugă, căptuşită cu roşu şters. Mi s-a părut mai fermecătoare ca oricând. Era graţioasă

ca statueta de Tanagra din atelierul tău, Basil. Părul îi încadra faţa asemenea frunzelor întunecate din jurul unei roze palide.

Cât despre jocul ei – mă rog, o s-o vedeţi astă-seară. E pur şi simplu o actriţă înnăscută. Zăceam în boxa aceea sordidă, absolut vrăjit. Am uitat că mă găsesc la Londra în secolul al nouăsprezecelea. Eram, împreună cu iubita mea, într-o pă -

dure în care n-a călcat vreodată picior de om. După spectacol, m-am dus în cabină şi am stat de vorbă cu ea. Şi aşa cum stă -

team unul lângă celălalt, am văzut aprinzându-i-se în ochi o lumină pe care nu o cunoscusem până atunci. Buzele mele s-au mişcat spre ea. Ne-am sărutat. Nu pot să vă descriu ce am simţit în momentul acela. S-ar fi spus că toată viaţa din mine se concentrase într-un singur punct de bucurie absolută, de culoarea rozelor. Ea era înfiorată de un tremur şi vibra ca o narcisă albă. Pe urmă a căzut în genunchi şi mi-a sărutat mâinile. Simt că n-ar trebui să vă povestesc toate astea, dar nu mă pot împiedica. Bineînţeles, logodna noastră e un secret adânc. Nu i-a mărturisit încă nici mamei ei. Nu ştiu ce-o să spună tutorii mei. Lordul Radley se va înfuria fără

doar şi poate. Dar nu-mi pasă. În mai puţin de un an ating majo ratul şi atunci o să pot să fac tot ce-mi place. Basil, mi-am cules iubirea din poezie şi mi-am găsit soţia în piesele lui Shakespeare. Buzele pe care Shakespeare le-a învăţat să vor -

bească mi-au şoptit taina lor în ureche. M-au înco lăcit braţele Rosalindei şi buzele Julietei mi-au sărutat gura.

— Da, Dorian, cred că ai procedat bine, i-a spus Hallward, vorbind cu încetineală.

— Ai văzut-o azi? a întrebat Lordul Henry.

Dorian Gray a clătinat din cap.

— Nu, am lăsat-o în pădurea Arden. Diseară o s-o regăsesc într-o livadă din Verona.

116

Lordul Henry şi-a sorbit, cu o mină meditativă, şampania.

— Dorian, spune-mi în care moment anume ai menţionat cuvântul „căsătorie“? Şi care a fost reacţia ei? Sau poate că

ai şi uitat.

— Dragul meu Harry, n-am tratat chestiunea ca pe o problemă de tranzacţii şi nu i-am făcut o propunere oficială.

I-am spus doar că o iubesc şi ea mi-a răspuns că nu-i vrednică

să-mi fie soţie. Nu e vrednică? Pentru mine întregul univers nu înseamnă nimic în comparaţie cu ea.

— Femeile au un colosal simţ practic, a replicat Lordul Henry – sunt mult mai practice decât noi. În situaţii de genul ăsta noi uităm, de cele mai multe ori, să pomenim despre că -

să torie, aşa că ele ne reamintesc întruna.

Hallward l-a prins de braţ.

— Harry, opreşte-te. L-ai supărat pe Dorian. El nu e ca toţi ceilalţi bărbaţi. El n-ar putea să facă vreodată pe cineva să sufere. Are un caracter prea frumos pentru aşa ceva.

Lordul Henry l-a privit peste masă.

— Dorian n-ar putea niciodată să se supere pe mine, a răspuns el. I-am pus întrebarea din cel mai firesc motiv posi -

bil, din singurul motiv care ne îndreptăţeşte să punem o în -

tre bare – anume din pură curiozitate. Am eu o teorie că

întotdeauna femeile sunt acelea care ne cer în căsătorie, şi nu noi le cerem pe ele. Cu excepţia, desigur, a celor din clasa de mijloc. Se ştie că burghezia nu-i modernă.

Dorian Gray a râs şi şi-a lăsat capul pe spate.

— Harry, eşti incorigibil, dar asta nu mă supără. Imposibil să se înfurie cineva pe tine. Când ai s-o vezi pe Sibyl Vane ai să înţelegi că numai o bestie i-ar putea face vreodată un rău, o bestie lipsită de inimă. De altfel, eu nu pot să înţeleg cum e posibil ca cineva să o pună într-o situaţie neplăcută pe cea pe care o iubeşte. Eu o iubesc pe Sibyl Vane. Aş vrea să o urc pe un piedestal de aur şi să văd cum lumea o venerează pe 117

femeia care e a mea. Ce înseamnă căsătoria? Un legământ irevocabil. De asta îţi baţi tu joc de ea. Ah, dar nu trebuie să-ţi baţi joc. E un legământ irevocabil, pe care eu doresc să-l ţin. Încrederea ei mă face să-i fiu credincios şi crezul ei mă

face să fiu bun. Când sunt cu ea, regret tot ce-am învăţat de la tine. Sunt altul decât cel pe care îl cunoşti tu. Sunt schim -

bat şi o singură atingere a mâinii lui Sibyl Vane mă face să

uit de tine şi de toate teoriile tale false, fascinante, veninoase, delicioase.