vărat? Ce-i cu el?
— James, vorbeşti despre lucruri pe care nu le înţelegi. În profesiunea noastră se obişnuieşte să ni se acorde o atenţie deosebită sub formă de omagii. Eu însămi, la vremea mea, primeam numeroase buchete de flori. Asta se întâmpla când arta actoricească era pe deplin înţeleasă. Cât despre Sibyl, la ora actuală nu ştiu dacă înflăcărarea ei e serioasă sau nu. Însă, 102
fără îndoială, tânărul în chestiune e un gentleman desă vârşit.
Faţă de mine e întotdeauna extrem de politicos. Pe dea supra pare să fie bogat şi florile pe care le trimite sunt superbe.
— Şi totuşi nu-i cunoşti numele, a replicat băiatul cu duritate.
— Nu, a răspuns maică-sa cu o mină placidă. Încă nu şi-a dezvăluit numele real. Ceea ce găsesc că e o atitudine foarte romantică. Probabil că face parte din aristocraţie.
James Vane şi-a muşcat buzele.
— Mamă, Sibyl, veghează asupra ei, i-a strigat.
— Fiule, mă deprimi. Sibyl e permanent supravegheată
de mine. Desigur, dacă domnul ăsta e bogat nu văd nici un motiv pentru care să nu contracteze o alianţă cu el. Sunt con -
vinsă că e un aristocrat. Trebuie să recunosc că întruneşte toate însuşirile aristocratului. S-ar putea să fie o partidă stră -
lucită pentru Sibyl. Ar alcătui împreună un cuplu splendid.
Şi frumuseţea lui fizică e absolut remarcabilă, toată lumea e de acord.
Băiatul a bombănit ceva ca pentru el însuşi şi a bătut dara -
bana în geam, cu degetele lui grosolane. Tocmai se întorcea să spună ceva, când s-a deschis uşa şi Sibyl a năvălit înăuntru.
— Ce mutre serioase aveţi amândoi! a exclamat. Ce s-a întâmplat?
— Nimic, a răspuns el. Cred că, din când în când, trebuie să mai fim şi serioşi. La revedere, mamă. O să iau cina la ora cinci. Totul e împachetat în afară de cămăşi, aşa că nu trebuie să-ţi faci griji.
— La revedere, fiule, i-a răspuns ea cu o plecăciune de o măreţie forţată.
Era foarte necăjită din pricina tonului pe care îl adoptase faţă de ea, şi în expresia feţei lui era ceva care o speria.
— Sărută-mă, mamă, i-a cerut fata. Buzele ei ca petalele de floare au atins obrazul ofilit şi i-au topit răceala.
103
— Copila mea! Copila mea! a strigat doamna Vane, pri -
vind spre tavan, ca spre o galerie imaginară.
— Vino, Sibyl, a chemat-o fratele ei, cu nerăbdare. Nu pu -
tea suferi pozele afectate ale mamei lui.
Au ieşit în lumina soarelui care pâlpâia suflată de vânt şi au pornit în jos pe urâcioasa Euston Road. Trecătorii priveau miraţi la băiatul bosumflat şi greoi, îmbrăcat în haine ieftine, care nu stăteau bine pe el, însoţit de o fată atât de graţioasă, cu o înfăţişare atât de rafinată. Părea un grădinar necioplit care însoţea un trandafir.
Se încrunta uneori când întâlnea privirea iscoditoare a vreunei persoane străine. Simţea în faţa privirilor celorlalţi aceeaşi ostilitate pe care geniile o cunosc târziu, la bătrâneţe, şi care e permanentă în cazul oamenilor de rând. Sibyl însă
nu era conştientă de efectul pe care-l producea. Iubirea îi tre -
mura în râsul de pe buze. Se gândea la Făt-Frumos şi, ca să
se poată gândi mai bine, nu vorbea despre el, ci pălăvrăgea despre vaporul cu care urma să plece Jim, despre aurul pe care cu siguranţă avea să-l găsească, despre superba moştenitoare căreia urma să-i salveze viaţa, smulgând-o din mâinile tică -
loase ale unor bandiţi înveşmântaţi în cămăşi roşii. Că doar n-o să rămână marinar pe vas, sau supraveghetor de cargo, sau ce-o mai fi. O, nu! viaţa de marinar era groaznică. Imagi -
nează-ţi cum e să fii închis într-un vapor oribil, să te lupţi cu valurile duşmănoase, cocoşate, care încearcă să pătrundă
înăuntru, cu vânturi viforoase care doboară catargul şi sfâşie pânzele în panglici lungi, care se zbat zgomotos! Nu, el tre -
buia să părăseacă vasul de îndată ce ajungea la Melbourne, să-şi ia un politicos rămas-bun de la căpitan şi să plece de îndată spre ţinuturile aurifere. În mai puţin de o săptămână
o să găsească o pepită, cea mai mare bucată de aur pur care a fost descoperită vreodată, şi o s-o aducă pe coastă într-un camion păzit de şase poliţişti călare. Bandiţii adăpostiţi în 104
pădure o să încerce de trei ori să-i atace şi el îi va înfrânge, cu multă vărsare de sânge. Ah, nu! Nu trebuia să se ducă în ţinuturile cu zăcăminte de aur. Acestea erau locuri înfioră -
toare, unde oamenii se îmbătau şi se împuşcau unii pe alţii în cârciumi şi vorbeau urât. Nu, el trebuia să se facă fermier, cu crescătorie de oi şi într-o seară, în timp ce se întorcea acasă
călare, avea să vadă cum o frumoasă moştenitoare era răpită
de un bandit, călare pe un cal negru, iar el îl va urmări şi o va salva. Fireşte, moştenitoarea o să se îndrăgostească de el şi el de ea şi o să se căsătorească şi o să se întoarcă şi o să locuiască
la Londra într-o casă imensă. Da, îl aşteptau întâmplări minu -
