suferinţa ei fusese mai mare decât a lui. Biata copilă! Fu sese egoist şi crud cu ea. Fascinaţia pe care o exercitase asupra lui va reînvia. Vor fi fericiţi împreună. Viaţa lui alături de ea va fi pură şi frumoasă.

S-a ridicat de pe scaun şi a aşezat un paravan mare chiar în faţa portretului, cutremurându-se când i-au mai căzut ochii pe el. Ce oroare! a murmurat în sinea lui, apoi s-a în -

drep tat spre fereastră şi a deschis-o. Când a ieşit afară şi a păşit pe iarbă, a tras adânc aer în piept. Boarea proaspătă a dimi -

neţii i-a împrăştiat emoţiile sumbre. Se gândea numai la Sibyl. Un ecou slab al dragostei sale s-a redeşteptat în el. A repetat numele fetei iar şi iar. Păsările care cântau în grădina înrourată păreau să le vorbească florilor despre ea.

Capitolul 8

Trecuse bine de miezul zilei când s-a trezit din somn. Vale -

tul lui intrase de câteva ori tiptil în cameră să vadă dacă s-a deşteptat şi s-a întrebat ce anume l-o fi făcut pe tânărul lui stăpân să doarmă atât de târziu. În cele din urmă s-a auzit clopoţelul sunând, şi Victor şi-a făcut apariţia cu o ceaşcă de ceai şi un teanc de scrisori pe un platou de porţelan vechi de Sèvres, a dat la o parte draperiile din satin verzui, dublate cu albastru moarat, strălucitor, care atârnau în faţa celor trei ferestre înalte.

— Monsieur a dormit bine în dimineaţa asta, a comentat el zâmbind.

— Victor, cât e ceasul? a întrebat Dorian Gray mahmur.

— Unu şi un sfert, monsieur.

Ce târziu se făcuse! S-a ridicat în capul oaselor şi, după

ce a sorbit puţin ceai, s-a concentrat asupra scrisorilor. Una dintre ele era de la Lordul Henry şi fusese livrată în acea di -

mineaţă printr-un curier. Dorian a ezitat un moment, pe urmă a lăsat-o la o parte. A deschis cu indiferenţă celelalte pli curi. Obişnuita adunătură de cărţi de vizită, invitaţii la dineuri, bilete pentru inaugurări ale unor expoziţii personale, programe de concerte caritabile şi altele de acelaşi gen care, în timpul sezonului monden, curg dimineaţă de dimineaţă

pe capetele tinerilor din înalta societate. Printre ele se găsea şi o factură încărcată pentru un set de toaletă Louis-Quinze 136

din argint uvrajat pe care nu îndrăznise încă să o remită

tutorilor săi, nişte oameni foarte demodaţi care nu realizau că trăim într-o eră în care singurele obiecte necesare sunt cele lipsite de necesitate; mai primise şi o serie de oferte poli -

ticoase de la cămătarii din Jermyn Street care se decla rau gata să-i avanseze orice sumă de bani, cu dobânzi foarte rezonabile.

După vreo zece minute s-a sculat, a îmbrăcat un elegant halat de casă din caşmir brodat cu mătase şi a intrat în sala de baie pavată cu plăci de onix. Apa rece l-a înviorat după

lungul lui somn. S-ar fi zis că uitase de toate avatarurile prin care trecuse. O dată sau de vreo două ori l-a vizitat impresia vagă că luase parte la o stranie tragedie, dar totul plutea în irea -

litatea unui vis.

De îndată ce s-a îmbrăcat a trecut în bibliotecă şi s-a aşe -

zat în faţa unui mic dejun franţuzesc, frugal, care fusese pre -

gătit pentru el pe o măsuţă rotundă, lângă o fereastră deschisă.

Era o zi superbă. Aerul cald părea împănat cu mirodenii. O

albină a zburat în cameră, a bâzâit puţin pe lângă vaza în formă de dragon albastru, plină cu trandafiri de un galben sulfuros, aflată în faţa lui. Se simţea perfect fericit.

Dar brusc i-au căzut privirile pe paravanul plasat în faţa portretului şi a tresărit puternic.

— E prea rece pentru monsieur? a întrebat valetul, depu -

nând o omletă pe măsuţă. Să închid fereastra?

Dorian a negat din cap.

— Nu mi-e rece, a murmurat.

Să fi fost adevărat? Oare portretul îşi schimbase într-ade -

văr expresia? Sau imaginaţia lui îl făcuse să vadă umbra răului acolo unde fusese umbra bucuriei? De bună seamă, o bucată

de pânză nu putea să se schimbe. Era o absurditate. O po -

veste nostimă de povestit lui Basil într-o bună zi. O să-l facă

să zâmbească.

137

Şi totuşi, cât de vie era amintirea întregii păţanii! În semi -

obscuritatea de amurg şi apoi în lumina zorilor văzuse gri -

masa de cruzime care îi deforma buzele. Aproape că se temea să-l vadă pe valet ieşind din cameră. Ştia că de îndată ce va fi singur va trebui să examineze portretul. Se ferea de certi -

tudini. După ce i-a adus cafeaua şi ţigările, iar omul a dat să

plece, Dorian a simţit dorinţa nebună să-i ceară să rămână

cu el. Când valetul trăgea uşa după el, l-a strigat. Victor i-a aşteptat ordinele. Dorian l-a privit o clipă, apoi i-a spus cu un oftat:

— Victor, nu sunt acasă pentru nimeni.

Omul s-a înclinat şi s-a retras.

Pe urmă Dorian s-a ridicat de la masă, şi-a aprins o ţigară

şi s-a trântit pe o banchetă elegantă, tapisată cu perne, care se găsea în faţa paravanului. Era un paravan antic, din piele spaniolă aurită, imprimat şi gravat cu ornamente bogate, stil Louis-Quatorze. L-a privit cu intensă curiozitate, întrebân -

du-se dacă mai ascunsese oare vreodată taina vieţii unui om.

Să-l mute de acolo? De ce să nu-l lase pe loc? La ce-i folo -

sea să ştie? Dacă era o realitate, atunci era teribilă. Şi dacă

nu era o realitate, de ce să-şi facă inimă rea? Dar dacă, vreo -