nate. Dar va trebui să fie foarte bun şi să nu-şi iasă din fire şi să nu cheltuiască banii nechibzuit. Nu era decât cu un an mai mare decât el, dar cunoştea mult mai bine viaţa. De ase -
menea, va trebui să-i scrie regulat, la fiecare trimitere de poştă, şi să nu neglijeze să-şi spună rugăciunile în fiecare seară îna -
inte de culcare. Dumnezeu e foarte bun şi o să vegheze asupra lui. Şi ea o să se roage pentru el, iar peste câţiva ani se va în -
toarce bogat şi fericit.
Băiatul o asculta morocănos şi nu-i răspundea un cuvânt.
Îl durea inima că-şi părăseşte căminul.
Dar nu numai asta era pricina mohorelii şi îmbufnării lui.
Cu toate că era lipsit de experienţă, avea un acut simţ al primejdiei care o pândea pe ea. Acel dandy îndrăgostit de ea era de rău augur. Era un gentleman, pricină pentru care îl ura dintr-un instinct visceral, din adâncuri atavice, pe care nu şi le putea explica, drept urmare simţământul se înstăpâ -
nea tot mai mult asupră-i. Era conştient de firea superficială
şi de vanitatea mamei lui, care însemna un infinit pericol pentru Sibyl şi pentru fericirea ei. Copiii încep prin a-şi iubi părinţii şi, pe măsură ce cresc, îi judecă şi uneori îi iartă.
Mama lui! Ar fi vrut să o întrebe ceva, ceva ce-l frământa de multă vreme în tăcere. O frază întâmplătoare pe care o 105
auzise la teatru, o ironie spusă în şoaptă care-i ajunsese la ure -
che într-o seară când le aştepta la ieşirea din scenă şi care îi declanşase un teribil torent de gânduri. Îşi amintea fraza care îl şfichiuise ca un plesnet de cravaşă peste obraz. Sprân -
cenele i s-au împreunat într-o linie păroasă orizontală şi, într-un spasm de durere, şi-a muşcat buza de jos.
— Jim, nu asculţi un cuvânt din tot ce-ţi spun, a protestat Sibyl, şi eu care făcusem cele mai splendide planuri pentru viitorul tău. Spune ceva!
— Ce vrei să-ţi spun?
— O, făgăduieşte-mi că ai să fii băiat bun şi că nu ai să
ne uiţi, i-a răspuns ea zâmbind.
Tânărul a înălţat din umeri.
— Mai curând ai să mă uiţi tu pe mine decât eu pe tine, Sibyl.
Fata s-a îmbujorat.
— Ce vrei să spui, Jim?
— Aud că ai un nou prieten. Cine e? Cum de nu mi-ai vor bit despre el? Nu-ţi vrea binele.
— Opreşte-te, Jim! Nu ai dreptul să spui nimic împotriva lui. Îl iubesc.
— Cum aşa? Nu-i cunoşti nici numele. Cine e? Am drep -
tul să ştiu.
— Îl cheamă Făt-Frumos. Nu-ţi place numele ăsta? Ah, prostuţule. Nu s-ar cuveni să uiţi. Dacă l-ai vedea ai gândi că-i cel mai minunat om de pe lume. Într-o bună zi, când ai să te întorci din Australia, ai să-l cunoşti. Şi o să-ţi placă
mult. Toată lumea îl îndrăgeşte şi eu… eu îl iubesc. Cât aş
fi vrut să vii astă seară la teatru! El o să fie acolo şi eu o să fiu Julieta. Doamne, cum o s-o interpretez! Imaginează-ţi, Jim, să fii îndrăgostită şi s-o joci pe Julieta! Să ştii că el e acolo.
Să joci pentru plăcerea lui. Mi-e teamă că o să-mi înspăimânt partenerii, o să-i înspăimânt sau o să-i vrăjesc. A fi îndrăgostit 106
înseamnă a te depăşi pe tine însuţi. Bietul monstru, domnul Isaacs, o să declare: „E un geniu!“ către neisprăviţii lui de la bar. Până acum ţinea predici în legătură cu mine că aş fi un model, în seara asta mă va declara o revelaţie. Presimt. Şi totul pentru el, numai pentru el, pentru Făt-Frumos, minunatul meu iubit, zeul meu mărinimos. Dar eu sunt săracă pe lângă
el. Săracă? Şi ce contează? Când sărăcia se târăşte pe uşă, dra -
gostea vine zburând pe fereastră. Proverbele noastre ar trebui rescrise. Au fost concepute iarna, şi acum e vară, pentru mine e primăvară, e dansul florilor pe bolta albastră.
— E un gentleman, a repetat băiatul ursuz.
— E un prinţ! A strigat ea melodios. Ce vrei mai mult?
— Doreşte să-i fii sclavă.
— Mă cutremur la gândul de a fi liberă.
— Aş vrea să te fereşti de el.
— A-l vedea înseamnă a-l adora, a-l cunoaşte înseamnă
a te încrede în el.
